Scandal cu săbii şi topoare în Brăila: „Era sânge ca la măcelărie şi tot barul a fost distrus”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: Arhivă
sursa: Arhivă

Conflict sângeros în cartierul Vidin, din Brăila, unde trei indivizi au lovit cu topoare geamurile unui fost cafe bar şi s-au luat la bătaie cu alţi patru bărbaţi. Două persoane au fost rănite şi au ajuns la spital pentru îngrijiri, iar atacatorii sunt căutaţi de poliţie.

Conflictul sângeros a avut loc sâmbătă, într-un fost cafe-bar din cartierul Vidin. Poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică, în timp ce patrulau prin municipiu, au observat trei bărbaţi ce aveau asupra lor obiecte contondente cu care loveau uşile şi geamurile societăţii comerciale.

La vederea poliţiştilor, atacatorii au fugit. În urma verificărilor, s-a stabilit că cei trei indivizi ar fi avut un conflict cu alţi patru brăileni aflaţi în interiorul fostului bar. Doi dintre bărbaţi, cu vârstele de 41 şi 45 de ani, ambii din Brăila, au fost răniţi şi au ajuns la spital.

„Era sânge ca la măcelărie şi tot barul a fost distrus. S-au folosit topoare şi săbii”, au declarat surse judiciare, pentru Debraila.ro.

Atacatorii au fost identificaţi şi sunt căutaţi de poliţie. 

În acest caz s-a deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, distrugere şi tulburare a ordinii şi liniştii publice.

Vă recomandăm să mai citiţi

Cum a fost încătuşat şi imobilizat un bărbat, în plină stradă, după ce a făcut scandal într-un restaurant VIDEO 

Primul incident la noul aquaparc de pe malul Dunării. Doi bărbaţi, aflaţi pe tobogan, au ajuns la spital

 

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite