Istoria macabră a dacilor: femei şi copii tăiaţi şi îngropaţi sub case, sacrificii umane o dată la cinci ani, soţii de căpetenii înjunghiate şi arse pe rug

Istoria macabră a dacilor: femei şi copii tăiaţi şi îngropaţi sub case, sacrificii umane o dată la cinci ani, soţii de căpetenii înjunghiate şi arse pe rug

O dată la 5 ani un tânăr era sacrificat, fiind aruncat în suliţe şi trimis lui Zamolxe FOTO historia.ro

Asemeni tuturor triburilor considerate barbare de lumea greco-romană, geto-dacii au practicat sacrificiul uman din cele mai vechi timpuri. Carnagiile făcute de daci pentru a îmbuna zeii sunt atestate atât de scriitori antici, cât şi de numeroase descoperiri arheologice. Femei, copii şi tineri erau sfârtecaţi de suliţe, arşi sau înjunghiaţi ritualic.

Ştiri pe aceeaşi temă

Triburile geto-dacilor făceau parte, conform istoricilor lumii antice, din neamul tracilor, o populaţie indo-europeană care s-a stabilit în zona Balcanilor şi a Europei Centrale. Geto-dacii amintiţi de izvoarele scrise greceşti şi latine ocupau zona de la nord de Dunăre până la limita sudică a Carpaţilor Păduroşi, către est până la Nistru, iar la vest până în zona Dunării Mijlocii, aproximativ până în apropiere de Viena. 
 
Triburi tracice, geţii au fost pentru prima dată pomeniţi de marele istoric Herodot care îi localizează în nordul Dunării încă din anul 514, când povesteşte de campania regelui persan Darius împotriva sciţilor. 
 
Asemeneni vecinilor şi rudelor de trunchi indo-european, dacii avea obiceiuri aproximativ asemănătoare, spun istoricii, cu celţii, germanii, ilirii, tracii sudici sau chiar neamuri iraniene vecine precum sciţii. Specialiştii se referă în acest context la tatuajul ritulic şi militar, arta prelucrării metalelor preţioase şi a metalelor în general, forme de democraţie militară şi nu în ultimul rând sacrificii şi ritualuri funerare asemănătoare. 
 
Dincolo de romanţarea triburilor geto-dace, există şi un capitol întunecat în istoria acestora, dar întâlnit deseori în lumea antică şi nu numai. Este vorba de sacrificiile umane. Descoperirile arheologice şi textele antice abundă în descrierea unor ritualuri extrem de brutale din lumea tracică. 
 
 „Mesageri“ sfârtecaţi în suliţe o dată la cinci ani
 
Una dintre practicile tipice ale triburilor daco-getice era sacrificiul uman, practicat o dată la cinci ani. Un tânăr, de obicei neprihănit, ales cu mare atenţie, era ”trimis” Zeului Suprem, Zamolxis după majoritatea specialiştilor, iar după alţii Gebeleizis, pentru triburile din nord. Practic tânărul era luat de mâini şi de picioare şi aruncat de pe o înălţime într-o pădure de suliţe. Cu trupul sfârtecat, după ce îşi dădea ultima suflare, era încinerat. În prealabil probabil preoţii cultului zamolxian îi trasmiteau sub forma unei incantaţii mesajul ce urma trimis Marelui Zeu. Episodul este descris de Herodot în ”Istorii”. 
 
”Tot în al cincelea an aruncă sorţii şi întotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sorţul îl trimit în solie la Zamolxis, încrediţându-i de fiecare dată toate nevoile lor. Trimiterea solului se face astfel: câţiva dintre ei, aşezându-se la rând, ţin cu vârful în sus trei suliţe, iar alţii apucându-l de mâini şi de picioare pe cel trimis la Zamolxis, îl leagănă de câteva ori şi apoi, făcându-i vânt, îl aruncă în sus peste vârfurile suliţelor. Dacă, în cădere, omul moare străpuns, rămân încredinţaţi ca zeul le este binevoitor; dacă nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l că este un om rău; după ce aruncă vina pe el, trimit pe un altul. Tot ce au de cerut îi spun solului cât mai e în viaţă”, scria marele istoric grec. 
 
Din punctul de vedere al lui Mircea Eliade, în lucrarea „De la Zamolxis la Ghenghis Han”, erau sacrificaţi doar cei iniţiaţi în cultul zamolxian. Eliade dă de înţeles, prin comparaţie cu lumea celtică, vecină cu cea dacică înainte de expansiunea romană, că cei care efectuau sacrificiul erau tot iniţiaţi şi cu rol sacerdotal. Istoricul Ioan Russu susţine acelaşi lucru, spunând că de fapt sacrificiul era modul de a comunica cu divinitatea, efectuat de către indivizi specializaţi. Totodată specialiştii vorbesc şi de cifra cinci, ca un simbol magico-religios. ”Mesagerii” erau sacrificaţi o dată la cinci ani. Cifra nu este întâmplătoare, fiind vorba de cele patru direcţii ale lumii şi cea de-a cincea, centrul, adică divinitatea. 
 
Femei ucise şi arse în memoria defuncţilor
 
Faptul că sacrificiile umane erau o constantă la triburile dacice o demostrează şi o sumedenie de rituri funerare. Unele sunt specifice populaţiilor tracice în general. Istoricii antici descriu ritualuri sângeroase, la moartea războinicilor. Aceştia erau trimişi în ”lumea de după” cu tot cu soţii sau concubine. Femeile erau înjunghiate înainte să fie incinerate odată cu defunctul. În general liderii tribali aveau mai multe soţii sau o soţie şi mai multe concubine. Acestea, după cum scriu istoricii şi geografii greci sau latini, se luptau pentru onoarea de a fi ucisă şi „trimisă” cu partenerul defunct. 
 
Tot Herodot vorbeşte de un ritual funerar cu sacrificii umane la traci. Este vorba de tribul crestonilor din zona de astăzi a Macedoniei. ”Când unul dintre ei a murit, se iscă între femeile mortului mari neînţelegeri, iar prietenii îşi dau toată osteneala şi arată nespusă râvnă ca să afle pe care dintre neveste a iubit-o mai mult cel decedat. Femeia socotită vrednică să primească cinstirea este lăudată de bărbaţi şi de femei; apoi e înjunghiată de ruda ei cea mai apropiată. Şi după aceea trupul acesteia este înmormântat cu cel al bărbatului ei”, scria Herodot. Istoricul şi arheologul Ion Horaţiu Crişan, un specialist în istoria dacilor, spune că sacrificiile umane la daci, în special ale femeilor, sunt atestate şi de istorici latini, care spun că aceste obiceiuri erau comune tuturor triburilor trace, inclusiv geto-dacilor.
 
”Nici femeile - ne spune Pomponius Mela - nu au o fire slabă. Ele doresc din cale afară de mult să fie omorâte deasupra cadavrelot bărbaţilor morţi şi să fie îngropate împreună. Deoarece un bărbat are mai multe soţii, pentru a dobândi această cinste ele dau o mare luptă în faţa celor care trebuie să hotărască aceasta”, scrie istoricul în lucrarea sa ”Spiritualitatea geto-dacilor”, folosindu-se şi de spusele lui Pomponius Mela. Există şi referiri strict la geţi privind acest obicei în lexiconul lui Ştefan din Bizanţ, grec care a trăit în secolul VI. dHr. ”Obiceiurile geţilor: înjunghie soţia pe mormântul bărbatului”, se arată în lucrarea sa.
 
Copii înjunghiaţi sau decapitaţi
 
Dincolo de aceste fenomene comune lumii tracice, celtice şi germanice, în zona locuită de triburile daco-getice sunt consemnate şi ritualuri bizare, fără ca istoricii să le fie găsit vreo explicaţie. Este vorba de capete de copii, tăiate şi depuse sub locuinţe sau alte zone cultice. Descoperirile arheologice arată că triburile tracice practicau pe teritoriul de astăzi al României sacrificii ritualice încă de acum 4.000 de ani. 
 
”Sacrificiile umane la geto-daci sunt atestate în texte literare antice referitoare fie la soţie ori soţii sacrificate  la moartea soţului, fie la mesagerul trimis la Zamolxis. Pe lângă acestea, se cunosc şi alte sacrificii umane, evident cu rosturi de cult, făcă ca tâlcul lor să poată fi limpede desluşit. Asemenea sacrificii ne sunt atestate începând încă din epoca bronzului”, scrie Ion Horaţiu Crişan. Un exemplu este ceea ce deja am amintit: sacrificarea misterioasă a unui copil. Rămăşiţele acestuia au fost descoperite într-o groapă, alături de un vas în faţa intrării tempului de la Sălacea din arealul culturii Otomani.
Marele disc solar de andezid din incinta sacră a Sarmisegetusei se presupune a fi fost şi altar de sacrificii umane FOTO proalpin.ro
 
Capete de copii şi tineri depuse după decapitări ritualice, fără să fie cunoscut cu exactitate motivul, au fost descoperite şi la Sălacea, Pişcolţ şi la Derşida. Totodată în necropola de la Cândeşti, la picioarele unui războinic au fost găsite două capete. Probabil sunt doi prizonieri decapitaţi şi depuşi ca ofrandă la picioarele războinicului. De altfel, descoperirile arheologice privind sacrificiile umane la traci şi geto-daci abundă pe teritoriul actual al României. Urme de sacrificii umane sunt atestate la Cetăţeni - în judeţul Argeş, Bucureşti-Tei, Dămăroaia, Chirnogi sau Căţelu Nou. 
 
Multe dintre aceste sacrificii ritualice sunt misterioase şi nu se ştie exact ce zeu ”cerea” mai mult sânge dacilor şi de ce. ”Căruia dintre divinităţi le-au fost închinate aceste jertfe practicate începând cu epoca bronzului şi până în secolul al III lea d. Hr. şi care a fost ritualul (probabil complicat) nu pot fi precizate cu destulă siguranţă pe baza descoperirilor de până acum”, preciza, în ”Spiritualitatea geto-dacilor”, arheologul Ion Horaţiu Crişan.  
 
Se presupune că multe sacrificii apăreau şi în momentul în care recolta era proastă, sângele vărsat pe holde având menirea de bucura zeii. Totodată se presupune şi decapitarea şi mutilarea unor membri ai tribului bănuiţi de magie. Cert este că dacii sacrificau femei, copii, bărbaţi, de obicei prin decapitare sau înjunghiere. După Mircea Eliade, majoritatea celor sacrificaţi erau iniţiaţi şi erau pregătiţi uneori din copilărie pentru momentul sacrificiului. Cei care practicau sacrificiile erau din clasa sacerdotală. Multe sacrificii ar fi avut loc pe altare din lemn sau piatră. 
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: