Botoşani: Păzea, au apărut teribiliştii

Botoşani: Păzea, au apărut teribiliştii

Accidentul s-a produs din vina unui şofer ce încerca să facă drift

Un şofer ce încerca să facă drift a lovit trei maşini parcate regulamentar.

Ştiri pe aceeaşi temă

Constantin Huţuleac nu a rezistat tentaţiei de a se învârti cu maşina ieri după-amiază. După ce a lăsat o parte din cauciucuri în intersecţia străzilor Griviţa cu Dreptăţii, şoferul a coborât spre Împărat Traian, dar a vrut să mai întoarcă o dată maşina, însă s-a oprit în alte trei maşini parcate.

„Autoturismul marca BMW intră în derapaj şi intră în coliziune cu cele trei autoturisme parcate regulamentar. Din primele cercetări reiese că conducătorul auto efectua drifturi", a declarat agentul Poliţiei Rutiere Bogdan Zaboloteanu.

Şoferul de 28 de ani va trebui acum să repare pe lângă propia maşină şi cele trei maşini avariate în timpul actului de acrobaţie auto eşuat.

„Am auzit un zgomot puternic. Am ieşit afară şi am văzut maşina avariată. Am discutat cu şoferul amiabil posibilităţile remedierii avariilor. Mi-a povestit un martor cum că de la trecerea de pietoni a plecat în derapaj, a pierdut controlul maşinii, s-a lovit de o bordură şi apoi a intrat în maşina mea", a declarat Răzvan Iordache, proprietarul uneia dintre maşinile avariate.

Şoferul teribilist a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările