O căprioară a intrat într-un service auto. Animalul a fost prins şi eliberat din nou în sălbăticie VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă Adevărul
FOTO arhivă Adevărul

Jandarmii din Bacău au intervenit, luni, 30 mai, pentru capturarea unei căprioare care a pătruns în incinta unui service auto din Târgu Ocna. Animalul a fost prins, predat angajaţilor Ocolului Silvic şi eliberat apoi în mediul său natural.

Administratorul unui service auto din Târgu Ocna a fost cel care a anunţat, luni, 30 mai, Postul de Jandarmi Balneoclimateric din Târgu Ocna că în incinta service-ului a pătruns o căprioară, care este speriată şi nu pleacă.

”Împreună cu lucrătorii service-ului, jandarmii au reuşit să prindă animalul. Căprioara a fost preluată de către reprezentanţi ai Ocolului Silvic Târgu Ocna, care au eliberat-o în pădurea din apropiere, după ce s-au asigurat că starea de sănătate  a animalului este  una foarte bună”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău.

Autorităţile recomandă cetăţenilor să anunţe prin apel la numărul unic de urgenţă 112 situaţiile de acest gen, pentru a putea fi luate măsurile necesare astfel încât animalele să nu sufere.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Zbor deasupra unui cuib de căprioare. Imagini mirifice într-un câmp de maci din Banatul de poveste VIDEO

Căprioara vedetă din Apuseni. Se lasă mângâiată, stă la poze şi vrea, în schimb, de mâncare VIDEO

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite