Patru copii au fost ţinuţi într-un adăpost din pături lângă linia de tren care străbate cartierul Micălaca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia Locală Arad a găsit şase persoane din care patru minori cu domiciliul în afara judeţului care şi-au improvizat sub cerul liber un adăpost în care locuiau în condiţii total insalubre, înconjuraţi de gunoaie.

Este vorba de o familie din localitatea Tinca, judeţul Bihor - doi părinţi şi patru copii. Micuţii au vârsta cuprinsă între trei şi zece ani şi erau ţinuţi de părinţi într-un cort confecţionat din pături lângă linia de tren care străbate cartierul Micalaca.

„Endre Cristian Florentin de 36 de ani, tatăl acestora, le-a declarat poliţiştilor că se află în Arad cu famila de trei zile şi că este prima dată când au plecat din judeţul în care au domiciliul şi că trăiesc din ceea ce găsesc prin tomberoanele de gunoi. Locuitorii din zonă spun însă că ei s-au instalat acolo de mai mult timp. Persoanele au fost identificate şi conduse de un echipaj al Poliţiei Locale la gara din municipiu pentru a se întoarce la adresa de domiciliu, fiind  sesizată şi Direcţia de Protecţie a Copilului”, spune Nicoleta Belean, purtător de cuvânt al Poliţiei Locale Arad.

Poliţia Locală Arad se confruntă zilnic cu astfel de situaţii. Şi în cursul zilei de ieri au fost prinşi alţi doi bărbaţi de 60, respectiv 38 de ani, care se instalaseră şi locuiau în zona viaductului din Micalaca.

Aceştia au fost identificaţi şi duşi la adăpostul de noapte de pe strada 6 Vânători.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite