Pârtiile de schi din Alba au zăpadă excelentă pentru sporturile de iarnă
0Zăpada abundentă, face ca pârtiile din Munţii Sebeşului, la Şureanu, ce însumează 12 kilometri de domeniu schiabil, să se prezinte "excelent", o situaţie asemănătoare fiind şi la Arieşeni, în Munţii Apuseni.
Potrivit monitorului de schi Rareş Tileagă, stratul nou de zăpadă măsoară circa 40 de centimetri grosime, fiind suficient pentru a acoperi stratul de gheaţă care se formase cu câteva zile în urmă la Şureanu.
”Se schiază pe toate cele 10 pârtii, aceasta însemnând circa 12 kilometri de domeniu schiabil disponibil. Vor funcţiona cele două teleschiuri şi telescaunul, conform programului (10,00 - 17,00). Totuşi, în cazul în care numărul de schiori va fi extrem de mic, sub 30 de persoane, telescaunul va fi oprit din motive de rentabilitate. Totodată, zonele de off-piste sunt excelente, acum. Omătul proaspăt este enorm şi pufos, fiind ideal pentru freeride”, a transmis Rareş Tileagă.
El a menţionat că şi drumul forestier de la Lacul Oaşa până la Şureanu, în lungime de 18 kilometri, este, de asemenea, deszăpezit eficient. ”Deşi a nins abundent, drumul este deszăpezit şi prezintă refugii. Se poate urca cu orice tip de maşină, dar recomandăm să montaţi lanţurile. Problemele de acces încep doar în cazul în care are loc un blocaj, acesta fiind şi motivul pentru care lanţurile sunt esenţiale”, a spus monitorul de schi.
Şi pe cele două pârtii de la Arieşeni, în lungime totală de doi kilometri, este zăpadă de o ”calitate ireproşabilă” pentru schiat. ”Sezonul continuă, aşadar, în cele mai bune condiţii, la Arieşeni. Calitatea zăpezii este ireproşabilă pe ambele pârtii, Vârtop 1 şi Vârtop 2, ale domeniului schiabil. Stratul este arhisuficient, iar instalaţiile funcţionează în regim normal”, a mai spus Rareş Tileagă.