România a devenit destinaţia de vacanţă preferată de britanici: de ce sunt atraşi

România a devenit destinaţia de vacanţă preferată de britanici: de ce sunt atraşi

Piaţa Victoriei FOTO Getty Images

Potrivit unui studiu recent, România a ajuns pe primul loc în preferinţele britanicilor pentru destinaţiile de vacanţă.

Potirivit unui raport realizat de United Nations World Tourism Organization în 2018, România se află pe primul loc în topul preferinţelor britanicilor privind destinaţiile de vacanţă. 
 
Astfel, în ultimul deceniu, interesul britanicilor pentru România a cunoscut o creştere de 638%, potrivit lonelyplanet.com. 
 
În anul 2008, numărul de turişti a crescut considerabil, de la 48.000 la 70.000, şi a trecut de 340.000 în 2017. 

Printre atracţiile turistice ale României lăudate de Lonely Planet se numără bisericile din piatră şi mănăstirile „impresionante“, peisajele muntoase, dealurile Transilvaniei, zona Moldovei, dar şi „Bucureştiul care vibrează de energie“. 

Lituania este ţara care se situează pe locul al doilea în topul destinaţiilor de vacanţă preferate de britanici, urmată de Mexic. Pe locul patru regăsim Ungaria, iar pe cinci Emiratele Arabe. 
 
Top 10 este completat, în ordinea preferinţelor, de Polonia, Portugalia, Danemarca, Nigeria şi Maroc. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: