Pechinezul se numea Pisoi. Nimeni din bloc nu ştia dacă animalul chiar răspundea când era strigat. Oricum, de la 5 dimineaţa încolo puteai auzi acest nume urlat pe scările blocului. Pisooooooi, hai, Pisooooi! Porcule! Mişcă! Nu te mai ţine vezica! Hai! Hai! Domnul Mirciulică îi vorbea urât lui Pisoi, dar se purta frumos cu el. Îl înţelesese şi atunci când Pisoi dăduse semne că nu suportă să folosească liftul (semne manifestate prin urcat pe pereţi), aşa că zi de zi domnul Mirciulică făcea nenumărate drumuri pe scări până la etajul nouă, însoţit de Pisoi, care uneori mai era şi purtat pe sus. 
 
Domnul Mirciulică se despărţise de soţie de câţiva ani buni. Ea luase mobila, el rămăsese cu Pisoi. În bloc umbla vorba că vecinul lor dormea pe o saltea, dar nimeni nu avea o confirmare. Era însă cert că Pisoi dormea în puf. Uneori locatarii văzuseră cu ochii lor pene pe zgarda lui Pisoi. Altcineva susţinea că de fapt câinele dormea într-o pernă.
 
Domnul Mirciulică ieşise la pensie de vreo 15 ani. Îşi petrecea zilele dormind, atunci când nu îl scotea pe Pisoi la plimbare, iar serile erau pentru televizor şi pentru holbat pe geam. De la etajul nouă se vedea o bună parte din oraş şi avea vedere directă spre o spălătorie de maşini deschisă recent într-o parte a unei hale abandonate de peste drum. Spălătoria era învăluită într-o lumină verde. Dacă priveai seara pe geam doar ca să vezi dacă e ceaţă sau nu, o pată verzuie îţi atrăgea atenţia spre stânga. Dacă te uitai însă cu atenţie, vedeai acolo mai mulţi băieţi şi o femeie care spălau maşini. 
 
Domnul Mirciulică, deloc aventuros de felul lui, a găsit interesant că la spălătoria de maşini, în frig, în ger, în curent, lucra şi această femeie. Într-o zi şi-a făcut drum pe acolo, doar aşa, la plimbare, cu câinele, iar în altă zi, după multe negocieri cu el însuşi, a făcut câţiva paşi în plus, trăgându-l după el şi pe Pisoi: a intrat în spălătorie şi a întrebat-o pe femeia care spăla maşini până la cât lucrează. Văzuse chestia asta într-un film. Femeia a vrut să ştie de ce îl interesează, dacă nu cumva are şi el o maşină de spălat. Domnului Mirciulică i-a venit o idee.
 
În ziua următoare, bărbatul şi-a scos Dacia 1310 din garajul din spatele blocului, a dat jos prelata, a sters bordul, s-a urcat la volan şi şi-a făcut cruce. Pisoi îi stătea în dreapta, fixat în centura de siguranţă. La ieşirea pe bulevard însă, vezica lui Pisoi nu l-a mai ajutat, iar domnul Mirciulică, de nervi, a semnalizat dreapta, dar a făcut la stânga, spre spălătoria auto.
 
Un nepot a decis să-i construiască un monument domnului Mirciulică, la ieşirea din bloc, dar n-a primit autorizaţie de la primărie. Soţia s-a întors şi a vândut rapid apartamentul, la un preţ uriaş, mai ales că venise un val de scumpiri. Pechinezul Pisoi e bine-mersi şi în ziua de azi, pentru că a avut centura pusă. L-au adoptat doi studenţi care îi dau să mănânce numai şaorma şi îl lasă să se uşureze unde vrea el. O plăcere!