Video Ruschița, muntele de marmură din Banat, redescoperit odată cu construcția „Drumului Marmurei”
0Un nou drum montan, plănuit să lege trei județe prin Munții Poiana Ruscă, deschide calea turiștilor spre cea mai veche carieră de marmură aflată în activitate din România. Cariera Ruschița are o istorie de un secol și jumătate și a fost una dintre marile bogății naturale ale ținutului montan.
Peste 88 de milioane de euro vor fi investiți pentru modernizarea unui drum de 56 de kilometri, care va conecta, prin Munții Poiana Ruscă, localități izolate din județele Timiș, Hunedoara și Caraș-Severin.
Drum nou prin Munții Poiana Ruscă
Proiectul „Modernizare DJ 684 pe traseul DN 68A (Coșava) – Tomești – Luncanii de Jos – Ruschița – Voislova (DN 68A) și legătura cu județul Hunedoara la DJ 687D” a fost lansat recent de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Vest, în parteneriat cu consiliile județene Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara.
Potrivit ADR Vest, lucrările sunt estimate la aproximativ 450 de milioane de lei, din care peste jumătate sunt fonduri nerambursabile, prin Programul Regional Vest, restul finanțării fiind asigurat de consiliile județene.
„Obiective turistice mai accesibile pentru turiști, iar autostrada mai aproape de localnici – acestea sunt principalele beneficii ale modernizării Drumului Județean 684, care va conecta județele Caraș-Severin, Timiș și Hunedoara”, informează ADR Vest.
Drumul va avea două segmente. Primul va lega județele Timiș și Caraș-Severin, pe traseul Coșava – Tomești – Luncanii de Jos – Rusca Montană – Voislova, de aproximativ 50 de kilometri, iar cel de-al doilea va lega județele Caraș-Severin și Hunedoara, pe traseul Rusca Montană – Lunca Cernii de Jos, pe o distanță de șapte kilometri. Noul drum va trece prin comunele Tomești (Timiș), Zăvoi și Rusca Montană (Caraș-Severin) și Lunca Cernii de Jos (Hunedoara), care însumează circa 8.000 de locuitori, iar autoritățile au anunțat că le va apropia de autostrada A1 din vestul României.
În realitate, drumul va scurta doar cu câțiva kilometri distanța dintre localitățile din Hunedoara și Caraș-Severin spre Autostrada A1, dar timpul în care șoferii vor parcurge traseul montan spre zona Lugoj – Margina a autostrăzii A1 nu va fi redus față de traseele alternative. DJ 684 (video) va rămâne un traseu dificil, cu pante abrupte care urcă pe crestele munților, până la circa 1.000 de metri, cu zone în care prăbușirile de arbori și alunecările de teren vor crea în continuare probleme, și cu porțiuni riscante în timpul iernii.
Totuși, traseul noului drum străbate câteva locuri cu potențial turistic ridicat: zona de agrement Valea lui Liman, zonele de la izvoarele Begăi, poienile de la poalele vârfurilor Padeș (1.382 de metri) și Rusca (1.355 de metri) și alte locuri aflate încă de la începutul secolului XX în circuitele turistice din Munții Poiana Ruscă.
Un loc aparte, căutat de călători încă din secolul al XIX-lea, este cariera de marmură din Ruschița. „Muntele de marmură” aflat la capătul satului Ruschița va deveni mai accesibil turiștilor din Timiș și Hunedoara. Deși nu este considerată obiectiv turistic, fiind în exploatare, cariera de marmură din Ruschița poate fi văzută de pe drumul care urcă din sat spre Tăul Ursului, zona din munți aflată la limita județelor Caraș-Severin, Timiș și Hunedoara.
Cariera de marmură, un secol și jumătate de exploatare
Povestea carierei de marmură Ruschița a început în jurul anului 1883, când un muncitor din regiune a descoperit întâmplător zăcământul. La Rusca Montană și Ruschița funcționau atunci exploatări forestiere, mine de fier și plumb, „ciocane”, adică instalații industriale folosite la prelucrarea metalelor, și topitorii, însă descoperirea marmurei a diversificat activitățile industriale din zonă.
Cariera a fost deschisă în 1883 de Johann Biebel (1817–1900), un renumit inginer constructor din Banat, primul proprietar al acesteia.
În primii ani, lucrările au fost rudimentare, fiind desfășurate de familia antreprenorului Biebel, ajutată de câțiva muncitori pietrari italieni. În anul 1910 au fost instalate primele gatere și o macara, iar în 1912 s-a început tăierea blocurilor de marmură cu sârmă.
„La Rușchița, doamna și domnul Biebel (n.r. Janos, fiul lui Johann Biebel), proprietarul carierelor de marmoră de la Ruschița, ne ies în cale și, cu amabilitatea lor cunoscută, ne poftesc la o cină caldă, ce ne-o pregătiseră. Petrecem un ceas în acest mic colț de rai, unde n-ai de văzut decât două rânduri de case, cu grădini și dealuri, apoi zidurile fabricii de fier și minele (băile) de marmoră. E minunat să vezi cum se taie piatra de marmoră, în bucăți mari, care abia încape una într-un vagon. Acelea apoi se taie cu niște ferestrăie, ca lemnul, se fac bucăți mai groase (pentru cruci, stâlpi) ori mai subțiri ca scândura (pentru mese, table)”, scria Nicolae Brînzeu, în 1927.
Căutată de turiști de peste un secol
În anii ’20, cariera de marmură devenise cunoscută și era vizitată de turiștii care explorau Munții Poiana Ruscă. Primele trasee turistice din Munții Poiana Ruscă au fost conturate încă de la începutul secolului XX, mărturie fiind cel mai vechi monument dedicat turistului, ridicat la Nădrag (județul Timiș), în 1914.
Șoseaua Transluncani, „Transalpina vestului” blocată în pădure. Cum arată drumul superb din Munții Poiana RuscăMonumentul de piatră poartă următoarea inscripție (în limba maghiară): „Dacă în calea ta treci pe aici, Bucurându-te de aceste locuri fermecătoare, Aruncă vălul uitării peste griji și gânduri, Căci numai cel care uită poate fi fericit”.
Din vechea localitate minieră Nădrag, călătorii urcă spre cel mai înalt vârf al Munților Poiana Ruscă - Vârful Padeș (1.382 de metri), aflat la limita județelor Hunedoara, Caraș-Severin și Timiș, și pot coborî apoi spre Ruschița (Caraș-Severin), Vadu Dobrii și Bătrâna (Hunedoara), Luncanii de Jos (Timiș).
Un monument asemănător, aproape la fel de vechi, realizat din marmură de Ruschița, se află la intrarea în comuna Rusca Montană și pare a fi o replică stilizată a celui mai vechi monument al turistului, de cealaltă parte a munților.
Sute de oameni munceau la Ruschița în anii interbelici
În anii interbelici, zeci de familii din Ruschița își câștigau existența muncind în carieră ori la transportul marmurei pe valea Ruschiței, prin satele Ruschița și Rusca Montană, până la Voislova, localitatea aflată la 20 de kilometri de carieră, traversată atunci de calea ferată Hațeg – Caransebeș.
„O nouă industrie foarte importantă a luat naștere în Rușchița, cătun care, din punct de vedere administrativ, face parte din Rusca Montană, mai ales după ce au fost sistate turnătoriile și ferăriile din acest loc și când frânele conducătoare le ia în mână Ioan Biebel, care se ține și astăzi. Este cariera de marmură — marmură de calitate superioară — care, sub conducerea rațională și inteligentă a d-lui Biebel, s-a făcut cunoscută în toată lumea, primind comenzi chiar și din America de Sud. În timpurile de conjunctură, cariera de marmură putea da de lucru la circa 250 până la 300 de oameni”, informa publicația Vestul, în 1931.
În acea perioadă, o parte din lucrările în carieră au fost mecanizate, folosindu-se instalațiile unei uzine electrice care funcționa pe pârâul Ruschița, la poalele carierei. Presa vremii nota că exploatarea era atunci una dintre cele mai bine organizate din toată Europa și, totodată, era punctul de atracție al călătorilor care ajungeau în gara Rusca Montană.
„Pe cât de bine este organizată însă cariera în sine, pe atât de primitiv este transportul blocurilor, câteodată de 10 și chiar 12 tone, pe distanța de 17 km de la Rușchița până la gara Valea Mare—Rusca. Trăsuri cu roți pline, trase de câte 10 perechi de cai, nu sunt rare pe drumul foarte întortocheat dintre Rusca și Rușchița”, informa publicația interbelică Vestul.
La sfârșitul anilor ’30, peste 250 de oameni munceau în carieră.
Cariera de marmură, naționalizată și extinsă în comunism
În primii ani de comunism, exploatarea a fost naționalizată și extinsă, iar în anii ’50, o cale ferată a fost amenajată pe valea Ruschiței pentru transportul marmurei, dar și al minereului provenit de la minele metalice de la Rusca Montană.
Ce se ascunde în adâncurile Munților Poiana Ruscă. Secretele industriei abandonate după două secole„Cariera Rușchița este astăzi cea mai mare și mai bine utilată din sud-estul Europei. Marmora sa este albă, roz deschis și roz închis, de o calitate excepțională. Dacă lustruită nu este chiar atât de frumoasă ca cea de Carrara (care însă nu există decât în alb), în schimb este mult mai rezistentă la intemperii. Marmora de Carrara, fiind poroasă, absoarbe apă, care îngheață în timpul iernii și o face să crape; din această cauză marmora de Carrara se cojește primăvara”, informa România Liberă, în 1948.
În carieră, nota presa vremii, cu ajutorul unor mașini cu dălți și al perforatoarelor pneumatice erau desprinse din stâncă blocuri de 30—80 de tone. Gaterele, acționate de o turbină de apă, prelucrau marmura prin folosirea a 20—30 de pânze de oțel, în plăci de 2—3 centimetri grosime. Alte lespezi de 8—15 centimetri grosime erau obținute la un gater cu mai puține pânze și care folosea praf de oțel în loc de nisip. În general, cariera livra plăci sau lespezi de 3 metri lungime pe un metru lățime.
„La gatere se desfășoară operația de tăiere. Pânze de oțel fără dinți încep să facă o mișcare rectilinie, la fel cu aceea a Schrem-mașinii. Apăsând pe marmură cu ajutorul piliturii de oțel sau al nisipului de cuarț, ele taie în adâncime, pătrunzând câte 8 centimetri în 24 de ore, pentru ca după zile întregi să realizeze acele plăci de marmură atât de căutate pentru frumusețea și durabilitatea lor”, informa România Liberă.
Marmura de la Ruschița a fost folosită în construcțiile unora dintre clădirile emblematice din România comunistă, cum sunt Casa Scânteii și Casa Poporului, dar și din Europa, la Palatul Băncilor din Viena, Parlamentul din Budapesta sau la renovarea Domului din Milano.
Carierele, cea veche – Gropan și cea nouă – Dealul lui Ionel, s-au extins pe mai mult de 40 de hectare, iar de aici sunt tăiate blocuri uriașe de marmură de diferite nuanțe, cenușie, albă și roz, a căror calitate le face comparabile cu cea a marmurei de Carrara.
Cariera a supraviețuit închiderii minelor
În Munții Poiana Ruscă, pe lângă cariera de marmură, au funcționat mai multe mine metalice și fabrici. A fost exploatat inclusiv uraniu, pe Vârful Boului, în apropiere de „muntele de marmură”. Cele mai multe au fost înființate în secolul al XVIII-lea și au fost închise până în anii 2000.
„La Revoluție erau vreo 4.800 de muncitori la complexul minier. Oamenii au început să plece când s-au închis minele”, relata Gigi, un fost miner din Ruschița.
Câțiva localnici mai lucrează, în prezent, în cariera de marmură. Treptele sale urcă până la aproape 1.000 de metri altitudine, peste rezervele estimate la aproape două milioane de metri cubi de minerale cu nuanțe deschise la culoare, cele mai mari zăcăminte de piatră naturală aflate în exploatare din România.
Se încarcă comentariile...
