Cât adevăr este în zicala „Prostul nu e prost destul, dacă nu e şi fudul“

„Sursa fundamentală a problemelor este că în lumea modernă oamenii proşti sunt încrezuţi, iar cei inteligenţi sunt plini de îndoieli“, spunea filosoful Bertrand Russell. Cercetările aveau să confirme această constatare: oamenii ignoranţi sau necalificaţi tind să-şi supraevalueze nivelul competenţă, convinşi fiind că sunt mai buni decât în realitate.

Mulţi cred că au un simţ al umorului bine dezvoltat sau că stăpânesc foarte bine gramatica, dar realitatea este că majoritatea oamenilor nu sunt capabili să-şi autoevalueze corect competenţele. În cele mai multe cazuri, suntem prea „optimişti“ când ne apreciem valoarea, dintr-un motiv foarte simplu: vedem ceea ce vrem să vedem şi avem tendinţa să ignorăm eşecurile.

Dar cei mai slabi la autoevaluare sunt tocmai oamenii care, în realitate, nu sunt prea competenţi, spun psihologii. Aceştia îşi supraevaluează grosolan aptitudinile şi sunt mai plini de ei în comparaţie cu oamenii care au cu adevărat performanţe.

Cu cât sunt mai incompetenţi, cu atât oamenii se cred mai inteligenţi, iar acest comportament apare pe fondul incapacităţii lor de a-şi recunoaşte nivelul, tocmai din cauza lipsei de cunoştinţe. În psihologie, comportamentul a primit şi un nume: efectul Dunning-Kruger.

Când crezi că eşti mai bun decât eşti

În 1999, psihologii Justin Kruger şi David Dunning, de la Universitatea Cornell, din New York, au încercat să afle dacă oamenii cărora le lipsesc anumite competenţe sunt conştienţi de lucrul acesta, scrie bbc.co.uk.

În primele pagini ale studiului publicat ulterior, cei doi au povestit cazul unui spărgător de bănci, McArthur Wheeler, care a fost arestat în 1995 după ce jefuise două bănci în miezul zilei, fără să poarte vreo mască şi fără să facă vreun efort să-şi ascundă identitatea. Când poliţiştii i-au arătat o filmare în care a fost prins în fapt, bărbatul a exclamat nedumerit: „Dar m-am dat pe faţă cu suc!“. Hoţul era convins că dacă te dai cu suc de lămâie pe faţă, vei deveni invizibil pentru camerele de supraveghere.

Kruger şi Dunning au făcut un experiment: ei au întrebat mai mulţi comedieni să aprecieze cât de amuzante erau 30 de glume. În paralel, 65 de studenţi au fost rugaţi să evalueze aceleaşi glume şi să compare concluziile lor cu cele ale comedienilor. Apoi, psihologii le-au cerut să aprecieze cât de buni sunt în aprecierea glumelor, în comparaţie cu o persoană obişnuită. Cum era de aşteptat, cei mai mulţi oameni au avut convingerea că evaluarea lor a fost peste medie, când, în realitate, ea era sub media stabilită de comedieni. Studenţii convinşi că nu s-au descurcat prea bine cu evaluarea şi care au recunoscut că evaluarea unor glume nu este punctul lor forte au avut, de fapt, cele mai bune rezultate.

Iar dacă cineva ar putea crede că experimentul ar fi ambiguu din motiv că evaluarea unor glume este o chestiune subiectivă, psihologii l-au reluat, de data aceasta cu teste de logică şi de gramatică. Rezultatul a fost acelaşi: participanţii la studiu care au avut cele mai multe răspunsuri greşite erau convinşi că s-au descurcat foarte bine. În schimb, cei care au avut performanţe bune s-au subevaluat.

Efectul Dunning-Kruger poate fi observat dincolo de laboratoarele de cercetare, în viaţa de zi cu zi: colegi sau şefi atotştiutori, care nu-şi dau seama de propria lor incompetenţă în anumite domenii. Ba mai mult, aceştia încearcă să-şi supraestimeze propriul nivel de competenţă şi nu recunosc înalta competenţă a celor din jur.

Încrederea în sine, secretul succesului?

Despre oamenii care se simt încrezători în propriile forţe se spune că au şanse mai mari să atingă succesul, pentru că o astfel de atitudine te face mai puternic. Când nu te simţi confortabil în propria piele şi eşti neîncrezător, nu ai curajul să trăieşti după propriile reguli. Realitatea este, însă, că prea multă încredere în tine te împiedică să evoluezi.

Dr. Tomas Premuzic, profesor de psihologie la University College of London, susţine că o încredere în sine exagerată nu este o calitate, ci un obstacol. Oamenii de acest fel sunt percepuţi drept aroganţi, relaţiile lor sociale fiind astfel compromise. Iar pentru că se consideră suficient de competenţi, ei nu mai iau în considerare părerile celor din jur şi, astfel, nu mai evoluează.