S-a lansat un „confesional“ online pentru persoanele care vor să-şi povestească aventurile de-o noapte

S-a lansat un „confesional“ online pentru persoanele care vor să-şi povestească aventurile de-o noapte

Ruşinea şi regretul definesc, în accepţiunea generală, aventurile de-o noapte. FOTO Shutterstock

Iubăreţi din lumea întreagă au dat deja curs invitaţiei lansate de fondatoarea unui fel de jurnal online, „The Casual Sex Project“ (Proiectul Sex de Ocazie), parte a unei ample cercetări ştiinţifice, unde îşi pot relata experienţele sexuale în cele mai mici detalii.

Sexul de ocazie are, de regulă, conotaţii negative, însă „The Casual Sex Project“ (Proiectul Sex de Ocazie) este un instrument cu ajutorul căruia cercetătorul Zhana Vrangalova, profesor în cadrul Universităţii New York University, vrea să arate că acest fenomen poate avea şi aspecte pozitive. Ruşinea şi regretul definesc, în accepţiunea generală, aventurile de-o noapte, dar Vrangalova este de părere că prejudecăţile sunt cele care ne împiedică să acceptăm că urmările într-o astfel de situaţie pot fi inclusiv terapeutice.

„Sexul ocazional include o paletă vastă de activităţi, emoţii, speranţe şi aşteptări, configurarea unui anumit tip de partener, un anumit comportament, diverse circumstanţe. Sper ca acest proiect să ajute oamenii să înţeleagă toate aceste nuanţe“, a explicat Vrangalova pentru Huffington Post.

Invitaţia lansată de „Casual Sex Project“ se adresează persoanelor de toate vârstele, indiferent de orientarea sexuală. Postarea se face răspunzând la o serie de întrebări legate de împrejurarea în care a avut loc aventura de-o noapte, cine a iniţiat aventura, ce tip de relaţii sexuale au fost întreprinse, dacă s-a folosit vreun fel de protecţie pentru a preveni bolile cu transmitere sexuală, dar şi dacă au existat regrete etc.

Poveştile postate până acum i-au confirmat cercetătoarei că aventurile de-o noapte nu se reduc, într-un final, doar la regrete. Din contră, chiar dacă mulţi au fost la început nesiguri în legătură cu motivele pentru care au decis să facă sex cu un necunoscut, cu un amic sau cu un fost iubit, au considerat că au avut ceva de învăţat din cele întâmplate ori că au ajuns să se cunoască mai bine.

De exemplu, o tânără de 25 de ani care a scris despre cum a făcut sex cu o altă femeie, a mărturist: „Cred că ce s-a petrecut este parte din procesul meu de maturizare şi ţine de dorinţa de a explora.“
De asemenea, o femeie de 40 de ani a recunoscut că îşi aduce aminte cu plăcere de aventura cu un bărbat întâlnit într-o staţie de autobuz, în ciuda faptului că sexul ocazional nu a însemnat şi debutul unei relaţii romantice: 

Pot să mă bucur de sex fără să devin neapărat ataşată de respectiva persoană, ceea ce îmi dă un sentiment eliberator. Nu mă voi feri să experimentez şi cu alte ocazii acest tip de întâmplări, dacă voi simţi acest lucru. 

Dr. Vrangalova mai spune că proiectul pe care l-a demarat dărâmă inclusiv mitul conform căruia oamenii fac sex ocazional mai ales în anii tinereţii, în studenţie, sau până la 30 de ani. Cercetătoarea lucrează în paralel la o carte şi un documentar despre persoane care s-au culcat cu cel puţin 1.000 de persoane, dar fără ca acestea să lucreze în industria sexului.

Citeşte şi:

Psihologia dragostei: cum faci ca relaţia ta amoroasă să dureze o viaţă

S-a aflat unde şi mai ales cum să atingi o femeie ca să se excite

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările