Toată muzica este despre sex?

Studii recente demonstrează că femeilor aflate la menstruaţie li se schimbă preferinţele muzicale

Charles Darwin argumenta că muzica a evoluat ca o metodă de a atrage sexual partenerul, iar studii recente îi susţin ideea. Acest lucru ar însemna că omenirea face muzică pentru a-şi satisface alte nevoi primare.

Omenirea face muzică de cel puţin 40.000 de ani, din câte ştim. Cele mai vechi instrumente descoperite sunt nişte fluiere realizate din oase de animale. Ce este mai puţin evident este motivul pentru care oamenii apelează la muzică. 

Una dintre teoriile rămase în picioare aparţine naturalistului Charles Darwin, care sugera că muzica, precum cântecele păsărilor, are legătură cu sexul. „Notele muzicale şi ritmul au fost obţinute de primii bărbaţi şi de primele femei, de dragul fermecării sexului opus”, scria acesta în lucrarea sa, „Originea omului şi selecţia sexuală”. 

Astăzi, noi dovezi vin în susţinea teoriei lui Darwin, sub forma unui studiu realizat de psihologul Benjamin Charlton de la Universitatea din Sussex, Anglia. În experimentul său, acesta a descoperit că preferinţele sexuale ale femeilor pentru anumiţi compozitori se schimbă în funcţie de menstruaţie. Reprezentantele sexului frumos preferă compozitorii ale căror lucrări muzicale sunt mai complexe în cea mai fertilă perioadă a lor. 

Cine a cântat primul? 

„În primul rând, toate culturile şi popoarele din lume au avut şi au muzica lor, chiar dacă nu au încă un alfabet scris. A devenit un soi de trăsătură umană”, scrie Philip Ball pentru BBC. 

În al doilea rând, muzica, spre deosebire de gătit, vorbit şi multe alte activităţi din jurul casei, nu are niciun beneficiu evident. „Desigur, ne place, o iubim, ne face mai fericiţi, ne transportă într-o altă stare, dar nu are niciun avantaj evoluţionist tangibil”, scrie acesta. 

Nu avem de-a face cu o penurie de idei pentru motivele care au stat în spatele apariţiei muzicii în viaţa strămoşilor noştri. Unii cred că muzica a început ca o modalitate de coeziune socială, un rol „tribal” care persistă şi astăzi. Alţii spun că a început în comunicarea dintre mamă şi copil, o exagerare a tonurilor materne pe care oamenii din întreaga lume o practicau. Mai sunt cei care susţin că muzica şi limbajul au fuzionat într-o formă de comunicare, care, la un moment dat, a fost divizată în muzică, drept un vehicul de emoţii, şi limbaj, un generator de semantică.

Dintre toate, teoria lui Darwin se numără printre preferate: muzica, agentul selecţiei sexuale. Acesta a privit selecţia sexuală ca un adjuvant al selecţiei naturale: „supravieţuirea celor mai atrăgătoare”, indiferent dacă atributele sexuale aveau sau nu beneficii legate de supravieţuire. 

Potrivit acestei abordări, abilitatea de a cânta şi de a face muzică a funcţionat precum coada unui păun: inutil, chiar şi ca impediment, dar care atrage atenţia. 

Nu este exclus ca astfel de comportamente sexuale să ofere indicii oneste despre genetica umană. Un muzician capabil să compună o piesă muzicală frumoasă şi complexă îşi expune superioritatea cognitivă, dexteritatea şi vigoarea. Urmând logica, îndrăgostirea de un astfel de exemplar are sens în mersul evoluţionist. 

Legătura din sex şi muzică pare se anunţă indiscutabilă. Starurile pop şi rock sunt mereu înconjurate de fani aflaţi în toiul fertilităţii, dispuşi sexuali. Nimeni nu a transformat chitara într-un simbol falic mai bine decât Jimi Hendrix. Nu este vorba doar de muzicienii moderni sau fenomenele pop. Exemple vin de pe vremea compozitorului ungur Franz Liszt, care era mereu urmărit de femei. Un studiu publicat în 2000 raporta că la concertele de muzică clasică, locurile apropiate de orchestra (majoritar masculină) sunt ocupate de femei, în majoritatea cazurilor. Locurile din spate aparţin bărbaţilor. 

Există şi dovezi anecdotice care sugerează că nivelul performanţelor muzicale scade după sex. Miles Davis, de exemplu, a confirmat că muzicienii devin celibatari înaintea marilor concerte, pentru a-şi conserva puterea. 

Şi în cazul în care gândeşti că a fi muzician nu a făcut prea multe pentru perspectiva de supravieţuire a lui Hendrix, Jim Morrison sau Kurt Cobain, trebuie avut în vedere că - aşa cum Darwin însuşi a subliniat - unele păsări de sex masculin mor de epuizare cântând în sezonul de împerechere. Merită riscul de dragul de a deveni un jalon sexual (şi la urma urmei, Hendrix a fost tatăl a trei copii).

Originea muzicală din selecţia sexuală ar putea explica, de asemenea, impulsul aparent faţă de diversitate, creativitate şi noutate. 

„O problemă cu teoria lui Darwin este că a devenit prea atrăgătoare, invitând anecdota în interiorul său. Cântece tribale din vremuri îndepărtate nu sunt, nici pe departe, echivalentul muzicii lui Barry White. În triburile aborigenilor australieni, de exemplu, se cânta ca să fie exprimate sentimentele cântăreţului ca membru al comunităţii. O mare parte a muzicii din Vest, în Evul Mediu, era cântată de călugări celibatari. Iar în unele societăţi africane, muzicienii sunt consideraţi săraci şi leneşi, drept urmare, cu prea puţină stofă de soţi”, scrie Philip Ball.

Dovezile ştiinţifice pentru selecţia sexuală prin muzică sunt insuficiente şi echivoce. Dacă femeile îşi aleg partenerul sexual pe baza trăsăturilor artistice şi în funcţie de creativitatea acestuia, atunci preferinţele acestora se schimbă în timpul perioadei ovulaţiei. Un studiu din 2006 arăta că, în această perioadă, bărbaţii creativi sunt preferaţi de femei. 

Ciclul atracţiei

Ce adaugă cel mai recent studiu? Charlton a motivat cum complexitatea muzicală a unui compozitor de sex masculin ar putea fi considerată un indicator al creativităţii sale, dar şi al capacităţii de învăţare a comportamentului. Fapt care ar putea afecta alegerea sexuală a femeii. El a constatat anterior că ovulaţia nu pare să afecteze preferinţele femeilor pentru complexitatea muzicii în sine. Dar asupra compozitorilor înşişi?

Charlton a împărţit un grup de 1.465 de femei adulte în două categorii: cu risc scăzut şi mărit de concepere la timpul testării. Acestea au ascultat câteva melodii scurte, compuse special pentru experiment, cu diverse grade de complexitate. Pentru început, a rugat câteva participante să evalueze complexitatea melodică, pentru a asigura credibilitatea acestora. 

Apoi acestea au fost întrebate ce compozitor ar prefera pentru o relaţie de scurtă şi de lungă durată. Un număr semnificativ de femei a preferat compozitorii pieselor complexe, dar numai din grupul celor care se aflau în toiul perioadei de ovulaţie. Majoritatea reprezentantelor au menţionat că ar prefera o relaţie de scurtă durată cu compozitorul. 

Charlton spune că descoperirea sa „susţine afirmaţia potrivit căreia femeile se folosesc, sau se foloseau în mod ancestral, de abilitatea masculină de a crea piese muzicale complexe, în procesul selecţiei sexuale”. Cu toate că rezultatele studiului sunt intrigante, sunt departe de a fi concludente. De exemplu, cea mai complexă muzică, potrivit unor măsurători de sunet, aparţine gamelanului indonezian, care se numără, în acelaşi timp, printre cele mai sociale, devotate şi deloc sexualizate muzici din lume. Un alt exemplu clasic datează din perioada formaţiei Beatles, care odată ce a început să producă o muzică mult mai complexă, vânzările au început să scadă. 

Subiectul în sine mai are nevoie de cercetări şi, chiar şi aşa, nu este garantat că se va ajunge la o concluzie care să răspundă tuturor întrebărilor. 

Citeşte şi:

Sapiosexualitatea, un nou tip de atracţie sexuală

Sunt bărbaţii „programaţi“ să nu simtă atracţie pentru soţiile prietenilor?