Video 8 septembrie: Trei ani de la încoronarea lui Charles al III-lea, după moartea reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii
0La 8 septembrie 1495 a început domnia lui Radu cel Mare în Țara Românească, iar în anul 1930 s-a născut scriitorul și omul politic Petre Sălcudeanu. În aceeași zi, dar în anul 2004, a murit artistul Dan Spătaru.

1941: S-a născut Nae Lăzărescu, actor român de comedie
Împreună cu partenerul său de scenă, Vasile Muraru, Nae Lăzărescu a scris pagini importante din istoria teatrului de revistă, evoluând în sute de spectacole.

Actorul și-a petrecut copilăria în zona Șoseaua Giurgiului, în cartierul Ferentari din București, printre oameni simpli, muncitori. „Am prins toate nenorocirile posibile. Ţin minte perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Am prins seceta din 1946, zăpezile din 1953, două cutremure majore... Nu suport mămăliga. La şcoală, mămăliga era pe cartelă”, povestea acesta.
Dragostea pentru teatru a avut-o încă din copilărie. Printre rolurile sale de referință la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” se numără cel din spectacolul „Omul care a văzut moartea”. Pe lângă numeroasele piese de revistă, actorul a apărut și în filme. Nae Lazărescu a murit la 72 de ani, în 2013, răpus de o boală cumplită.
1944: Al Doilea Război Mondial: Londra este lovită pentru prima dată de rachetele germane V-2
Pe 6 septembrie 1944, prima rachetă V-2 a lovit Parisul, iar două nopți mai târziu, pe 8 septembrie, o alta a atins periferia Londrei. Acesta a fost începutul a șase luni de teroare și distrugeri.

Rachetele V-2 aveau o rază de acțiune de aproximativ 400 de kilometri și atingeau viteze supersonice, provocând pagube uriașe. Mai mult, nu existau avertismente sau semnale care să prevină populația asupra atacurilor iminente.
Germania nazistă a lansat aproximativ 4.000 de astfel de rachete asupra Londrei și Parisului. Singurul avantaj al aliaților a fost ritmul redus de producție al acestor arme și dificultățile majore ale germanilor în aprovizionarea cu combustibil, pe fondul blocadei impuse. Până în 1945, aproximativ 900 de rachete au fost asamblate în fiecare lună.
2004: A murit cântărețul Dan Spătaru
Dan Spătaru, născut la 2 octombrie 1939, în comuna Aliman, județul Constanța, a rămas în memoria publicului mai ales prin celebra piesă „Drumurile noastre”. Înainte de a-și dedica viața muzicii, a fost jucător de fotbal la echipa Știința București.
Cariera sa sportivă s-a încheiat din cauza unor probleme de sănătate, iar în 1962 a început să cânte la Casa Studenților. De-a lungul timpului, a lansat numeroase șlagăre, printre care „Nu m-am gândit la despărțire”, „Țărăncuță, țărăncuță” și „În rândul patru”.
Dan Spătaru a încetat din viață în urma unui infarct și își doarme somnul de veci la Cimitirul Bellu. După ce a cunoscut succesul, Dan Spătaru a căzut în patima alcoolului, iar acest viciu i-a creat probleme.
2016: NASA lansează OSIRIS-REx, prima sa misiune de întoarcere pe Terra cu o probă de sol recoltată de pe suprafața unui asteroid
OSIRIS-REx a fost o misiune NASA destinată studierii asteroizilor și aducerii de mostre pe Pământ. Sonda a vizitat asteroidul carbonic 101955 Bennu, aflat în apropierea planetei noastre, de unde a colectat fragmente esențiale pentru cercetare.
Mostrele, aduse pe Pământ în septembrie 2023, oferă oamenilor de știință informații prețioase despre formarea și evoluția Sistemului Solar, despre etapele incipiente ale formării planetelor și despre originea compușilor organici care ar fi putut contribui la apariția vieții.
După încheierea misiunii principale, sonda va continua explorarea spațiului, având în plan un survol al asteroidului 99942 Apophis, sub denumirea de OSIRIS-APEX.
Lansată pe 8 septembrie 2016, OSIRIS-REx a trecut pe lângă Pământ la 22 septembrie 2017 și a ajuns la Bennu pe 3 decembrie 2018.
2022: Regina Elisabeta a II-a a murit, iar Charles a urcat pe tron
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a încetat din viață la vârsta de 96 de ani, la Palatul Balmoral din Scoția, reședința sa preferată. Născută pe 21 aprilie 1926, la Londra, ea a fost fiica regelui George al VI-lea și a Elisabetei Bowes-Lyon, ducesă de York.
Elisabeta a II-a a condus Casa de Windsor, familia regală a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. După decesul tatălui său, a fost proclamată suverană și a fost încoronată la Westminster Abbey pe 2 iunie 1953.
După moartea sa, tronul a fost preluat de regele Charles al III-lea, a cărui încoronare a avut loc în mai 2023.