Video 3 februarie: Ziua în care a murit Ionel Teodoreanu, autorul îndrăgitei trilogii „La Medeleni“

0
0
Publicat:

Într-o zi de 3 februarie începe marele viscol din Iran, din 1972, soldat cu peste 4000 de decese, și se naște Johann Gutenberg, cel care avea să devină inventatorul tiparului.

Scriitorul Ionel Teodoreanu. FOTO: arhivă
Scriitorul Ionel Teodoreanu. FOTO: arhivă

1468: S-a născut Johann Gutenberg, inventatorul tiparului

Johannes Gutenberg, al cărui nume complet era Johann Gensfleisch zur Laden zum Gutenberg, s-a născut la 3 februarie 1468, în orașul Mainz din Germania.

Meșter și inventator german, el este considerat părintele tiparului, fiind cel care a pus la punct o tehnică de imprimare bazată pe folosirea caracterelor mobile. Se presupune că acestea erau realizate dintr-un aliaj metalic ușor de topit, care se solidifica rapid, fiind totodată rezistent și reutilizabil.

Tot lui Gutenberg îi este atribuită și realizarea unei cerneli pe bază de ulei, care adera eficient pe velin și hârtie, precum și conceperea unei prese, probabil inspirată de cele utilizate la obținerea vinului, uleiului sau la fabricarea hârtiei.

Prin intermediul acestei prese, se exercita o presiune constantă și uniformă asupra suprafeței de tipărire. Niciuna dintre aceste componente nu mai fusese folosită anterior pentru imprimarea textelor. Tiparnița lui Gutenberg este considerată o invenție revoluționară, care a transformat lumea prin facilitarea accesului larg la cărți și declanșarea unei adevărate „revoluții a informației”.

1908: Se constituie Partidul Conservator-Democrat, sub conducerea lui Take Ionescu

Partidul Conservator-Democrat a fost o formațiune politică din România, activă în perioada 3 februarie 1908 – 21 noiembrie 1922, cunoscută de-a lungul timpului și sub alte denumiri, precum Partidul Democrat, Partidul Conservator Naționalist sau Partidul Conservator Unionist.

Formațiunea a luat ființă la 21 noiembrie 1908, prin scindarea Partidului Conservator, aripa condusă de Take Ionescu desprinzându-se cu obiectivul declarat de a crea un al treilea partid capabil să ajungă la guvernare și să pună capăt „rotativei guvernamentale” dintre conservatori și liberali.

Take Ionescu. FOTO: arhivă
Take Ionescu. FOTO: arhivă

Electoratul său provenea în principal din rândul micii burghezii – comercianți, mici și mijlocii proprietari, industriași, țărani înstăriți – precum și din sfera profesiilor liberale, cum ar fi avocați, profesori sau medici. Un sprijin semnificativ a venit și din partea funcționarilor publici și a așa-numitului „proletariat intelectual urban”, format din absolvenți de liceu și de studii superioare care nu își găseau loc pe o piață a muncii insuficient dezvoltată.

Conform declarațiilor liderului său, Take Ionescu, esența doctrinei politice consta în „așezarea ideilor conservatoare pe temelia democratică a țării”. În plan practic, această orientare s-a tradus prin soluții adaptate contextului, situate între principiile conservatoare și cele liberale, oscilând între cele două curente.

1940: S-a născut Lucian Iancu, actor și regizor român de teatru și film (d. 2024)

Lucian Spiru Iancu, cunoscut sub alintul „Lucică” sau „Lulă” (născut la 3 februarie 1940, la Constanța, și decedat la 20 noiembrie 2024), a fost un actor și regizor român de teatru și film.

De-a lungul unei cariere remarcabile și îndelungate, el a jucat peste 100 de personaje pe scena teatrului, dar și în producții cinematografice de succes, precum „B.D. la munte și la mare”, „Pruncul, petrolul și ardelenii” sau „Nea Marin miliardar”. Totodată, Lucian Iancu a fost inițiatorul și fondatorul Facultății de Arte din Constanța.

Lucian Iancu, cunoscut sub alintul „Lucică” sau „Lulă”. FOTO: Mircea Maer
Lucian Iancu, cunoscut sub alintul „Lucică” sau „Lulă”. FOTO: Mircea Maer

Activitatea lui s-a extins și în mediul universitar, unde a activat ca profesor la Facultatea de Arte a Universității Hyperion și la Universitatea „Ovidius” din Constanța. În această ipostază, a elaborat scenarii teatrale și a pus în scenă spectacole realizate cu studenții, având un rol important în formarea noilor generații de artiști.

1954: A murit Ionel Teodoreanu, scriitor român (n. 1897)

Ionel Teodoreanu, pe numele său complet Ioan-Hipolit Teodoreanu, s-a născut la 6 ianuarie 1897, în Iași, și a devenit cunoscut pentru operele sale care surprind, într-un stil inconfundabil, universul copilăriei și al adolescenței. Deși profesia sa de bază a fost cea de avocat, a rămas profund atașat literaturii.

Scrisul i-a ocupat cea mai mare parte a timpului liber, iar multe dintre cărțile sale au prins contur în zilele lungi de vară, când, după orele petrecute în sala de judecată, se retrăgea împreună cu familia la Mănăstirea Agapia din județul Neamț. Acolo lucra până după-amiaza, iar apoi, potrivit apropiaților, își petrecea timpul plimbându-se alături de soția sa, Maria Ștefana Lupașcu, cunoscută sub pseudonimul literar Ștefana Velisar, și jucându-se cu cei doi fii, Ștefan și Osvald Teodoreanu.

Ionel Teodoreanu. FOTO: arhivă
Ionel Teodoreanu. FOTO: arhivă

Autorul a semnat volume devenite repere ale literaturii române, precum „Ulița copilăriei” (1923), „La Medeleni” (1925–1927), „În casa bunicilor” (1938) sau „Lorelai” (1935). Dincolo de literatură, Ionel Teodoreanu avea o pasiune pentru sport, practicând în special patinajul și boxul. Scriitorul s-a stins din viață la 3 februarie 1954, la București.

1972: Furtuna de zăpadă cu cel mai mare număr de decese din istorie

În perioada 3–9 februarie 1972, Iranul s-a confruntat cu un val extrem de frig și ninsori abundente, soldat cu aproximativ 4.000 de victime. În anumite regiuni, stratul de zăpadă a atins chiar opt metri, iar în unele localități nu a existat niciun supraviețuitor.

Marele viscol din 1972 a dus la dispariția de pe hartă a circa 200 de sate din statul situat între Golful Persic și Marea Caspică. Furtuna a avariat grav infrastructura, doborând linii telefonice, îngropând trenuri de pasageri, distrugând clădiri și strivind numeroase vehicule.

Cei care au reușit să supraviețuiască gerului de până la -25 de grade Celsius s-au confruntat cu lipsa apei, a hranei, a surselor de încălzire și a medicamentelor. După retragerea viscolului, o epidemie severă de gripă a afectat zonele rurale, iar absența tratamentelor a pus în pericol sănătatea a sute de persoane.

2022: A murit Paco Rabanne, designer vestimentar francez (n. 1934)

Celebrul designer s-a stins din viață la 3 februarie 2022, la Portsall, în Franța. Paco Rabanne, pe numele său real Francisco Rabaneda Cuervo, a cunoscut faima în lumea modei în anii 1960, însă după retragerea sa din activitatea publică, în 1999, a apărut foarte rar în fața publicului.

Celebrul designer Paco Rabanne. FOTO: Profimedia
Celebrul designer Paco Rabanne. FOTO: Profimedia

Născut în februarie 1934, în orașul basc Pasajes, din provincia Gipuzkoa, Rabanne a avut un parcurs de viață marcat de evenimente dramatice înainte de a deveni creator de modă. Potrivit publicației Le Télégramme, el s-a ascuns de Gestapo la Brest, în Franța, din copilărie și până în anul 1947.

Creațiile sale vestimentare au cucerit publicul internațional și au fost prezentate pe marile podiumuri de haute couture din întreaga lume. Designerul era renumit pentru ținutele sale neconvenționale, realizate din materiale metalice. După aproape patru decenii de influență majoră în industria modei, în ultimii ani numele său a fost asociat mai ales cu parfumurile care i-au purtat semnătura. Totodată, celebrul creator spaniol a realizat bijuterii pentru case de modă prestigioase precum Givenchy, Dior și Balenciaga.

Istoria zilei

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite