26 mai: Ziua în care a murit marele actor Jean Constantin

0
Publicat:

Tot pe 26 mai s-au născut scriitorul rus Aleksandr Puşkin, actorul John Wayne și muzicianul Lenny Kravitz.

Actorul Jean Constantin FOTO: Arhivă
Actorul Jean Constantin FOTO: Arhivă

1799: S-a născut scriitorul rus Aleksandr Puşkin

Este considerat unul dintre cei mai mari poeți ruși și unul dintre fondatorii literaturii ruse moderne, care a influențat intr-o foarte mare măsura scriitorii ruși care i-au urmat. El a avut legături strânse cu românii, mai ales cu cei din Republica Moldova, la vârsta de 21 de ani fiind exilat la Chişinău, după ce a intrat în conflict cu autorităţile. Puşkin  a scris o epigramă acidă la adresa generalului Aracceev, favoritul ţarului Alexandru I. La vremea acea, Chişinăul era provincie românească aflată sub dominaţie rusă din 1812.

Aleksandr Puşkin (pictură)
Aleksandr Puşkin (pictură)

În 1831 s-a căsătorit cu Natalia Goncearova, una din marile frumuseţi ale Rusiei, care i-a fost şi muză. A fost căsătorit cu ea şase ani şi au avut patru copii.

În 1837, a aflat despre o presupusă relaţie amoroasă a soţiei lui cu aventurierul francez d’Anthes,  iar Puşkin l-a provocat pe acesta la duel. În urma acestuia, ambii bărbaţi au fost răniţi, dar Puşkin nu a supravieţuit.

1907: S-a născut John Wayne

Actorul american John Wayne s-a numit inițial Marion Robert Morrison, dar părinții i-au schimbat numele în Marion Michael Morrison pentru că au dorit ca următorul lor fiu să poarte numele Robert. Numele de scenă John Wayne (de la generalul „Mad Anthony” Wayne) i-a fost dat de regizorul Raoul Walsh, cel care de altfel l-a și descoperit pe Wayne. Prietenii și admiratorii îl numeau însă The Duke, nume dat de vecinii săi din Glendale, California.

John Wayne FOTO: arhivă
John Wayne FOTO: arhivă

În 1969, John Wayne a câștigat Oscarul pentru rolul său din filmul True Grit. În patru decenii de actorie Wayne a apărut în 250 de filme. Dintre acestea, majoritatea au fost regizate de John Ford, iar cele mai importante filme ale sale au fost She Wore a Yellow Ribbon (1949) și The Quiet Man (1952).

John Wayne a fost căsătorit de trei ori și a avut șapte copii și 16 nepoți. În ultimii peste zece ani din viață Wayne s-a luptat cu cancerul, mai întâi la plămâni pentru ca mai apoi decesul să fie provocat de cancer stomacal, care l–a răpus în 1979.

1961: A fost înfiinţată fundaţia Amnesty International

Amnesty International (frecvent cunoscută doar sub numele de Amnesty sau AI) este o organizație neguvernamentală internațională care are țelul de a promova drepturile omului, mai ales cele menționate în Declarația Universală a Drepturilor Omului a ONU. Amnesty International a fost fondată în 1961 de avocatul britanic Peter Benenson și un Quaker numit Eric Baker. Organizația a primit premiul Nobel pentru pace în 1977.

Amnesty International este guvernată de un Consiliu Internațional Executiv, compus de opt membri care sunt aleși pentru un termen de doi ani de Ședința Internațională de Consiliu a organizației. Acest consiliu este compus de delegațiile naționale Amnesty, care au fiecare, la rândul lor, un bord director. Consiliul Internațional Executiv are un Secretar-General și un Secretariat Internațional, situat în Londra, Regatul Unit.

amnesty international jpg

Structurile organizaționale naționale diferă între state. În Statele Unite ale Americii, membrii individuali ai Amnesty International votează pentru a alege membrii la bordul director național, care are 18 poziții. Directorii sunt aleși pentru un termen de trei ani. Amnesty este finanțată aproape în totalitate de abonamente și donații de la membrii săi din toate părțile lumii.

În afară de directori, cei 200 de cercetători de la Secretariatul Internațional de la Londra și diverși coordonatori și organizatori din filialele naționale, majoritatea din membri, coordonatorii și activiștii organizației sunt voluntari. Amnesty International nu acceptă donații de la guverne sau organizații guvernamentale, fiind organizație apolitică și nepartizană.

1964: S-a născut Lenny Kravitz

Lenny Kravitz este un cântăreț, compozitor și producător american, ale cărui compoziții incorporează elemente de rock, soul, funk, raggae, hard rock, folk și balade. A câștigat premiul Grammy pentru Best Male Rock Vocal Performance patru ani la rând, din 1999 până în 2002, doborând recordul pentru cele mai multe victorii la această categorie și stabilind recordul pentru cele mai multe victorii consecutive la o categorie de către un bărbat. Lenny Kravits a fost nominalizat și a câștigat și alte premii, printre care American Music Awards, MTV Video Music Awards, Radio Music Awards, Brit Awards și Blockbuster Entertainment Awards.

Lenny Kravitz FOTO: arhivă
Lenny Kravitz FOTO: arhivă

Printre single-urile de succes ale lui Kravitz se numără "It Ain't Over 'til It's Over" (1991) și "Again" (2000), fiecare dintre acestea ajungând în top 10 în topul Billboard Top 100; alte hituri includ "Let Love Rule" (1989), "Always on the Run" (1991), "Are You Gonna Go My Way" (1993), "Fly Away" (1998) și "American Woman" (1999), fiecare dintre acestea ajungând în top 10 în topul Alternative Airplay.

Lenny Kravitz a fost clasat pe locul 93 în topul VH1 "100 Greatest Artists of Hard Rock". A fost numit ofițer al Ordinului Artelor și Literelor în 2011 și a jucat rolul lui Cinna în seria de filme Hunger Games. În cariera sa, Kravitz a vândut peste 40 de milioane de albume în întreaga lume. Este fiul actriței Roxie Roker, verișoară a prezentatorului de televiziune Al Roker, și tatăl actriței Zoë Kravitz.

1984 - A fost inaugurat Canalul Dunăre-Marea Neagră

Este un canal navigabil aflat în județul Constanța, ce leagă porturile Cernavodă de pe Dunăre și porturile Constanța Midia Năvodari de la Marea Neagră, scurtând drumul spre portul Constanța cu aproximativ 400 km.

Canalul Dunăre-Marea Neagră FOTO: arhivă
Canalul Dunăre-Marea Neagră FOTO: arhivă

Canalul, cu lungime totală de 95,6 km, este format din ramura principală, în lungime de 64,4 km și ramura de nord (cunoscută sub denumirea de Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari), în lungime de 31,2 km.

1986: Comunitatea Europeană adoptă steagul european

Steagul european e format dintr-un cerc de douăsprezece stele aurii pe un fundal albastru. Deși steagul este asociat de obicei cu Uniunea Europeană, a fost folosit inițial de Consiliul Europei, pentru a reprezenta acest continent ca un întreg.

Steagul UE FOTO: arhivă
Steagul UE FOTO: arhivă

Uniunea Europeană, care a fost înființată prin Tratatul de la Maastricht în 1992 pentru a înlocui Comunitatea Europeană și a-i prelua atribuțiile, a adoptat de asemenea acest steag. De atunci, utilizarea lui a stat sub controlul atât al Consiliului Europei, cât și al Uniunii Europene.

Steagul apare pe aversul tuturor bancnotelor euro, iar stelele pe monedele euro, precum și pe permisele de conducere și plăcuțele de înmatriculare eliberate în țările membre ale UE.

1995: A murit actorul Ștefan Bănică

Ștefan Bănică senior s-a născut pe 11 noiembrie 1933, Călărași și a murit pe 26 mai 1995, la Bucureșt. A fost un actor de teatru și film, dar și un foarte bun cântăreț. A absolvit studii la IATC, promoția 1955.

De Ziua Mondială a Teatrului din 2016, Ștefan Bănică a primit postum o stea pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului (Cocor) și Placheta Orașului București, în semn de recunoaștere și prețuire pentru întreaga sa activitate în domeniul teatrului și filmului.

Actorul Ștefan Bănică FOTO: Arhivă
Actorul Ștefan Bănică FOTO: Arhivă

A fost fiul lăutarului Drăgan Constandache Bănică. Având înclinații artistice, a cântat în corul de copii de la radio, a jucat în spectacole de teatru pentru școlari.

Pe scena Teatrului Bulandra, Ștefan Bănică a evoluat alături de mari nume ale scenei românești. Opera sa e savurată oricând, indiferent de vârstă, fie că vorbim de vreo piesă de teatru, film sau melodie. A jucat mii de roluri, dar cele mai spectaculoase au fost rolurile alături de Stela Popescu cu care a realizat un cuplu comic în spectacolele de revistă și divertisment la televiziune.

2010 - A murit actorul Jean Constantin

Jean Constantin s-a născut în anul 1927, într-o familie multietnică, mama sa fiind de etnie grecească, care a venit cu părinţii de la Salonic prin 1880 şi ceva şi se numea Caliopi Stavreg Zaharia. Tatăl său era român şi era conductor arhitect. Actorul era născut pe 21 august 1927. Numele său de familie era Jean şi nu Constantin. Deşi s-a vehiculat mult timp ideea că ar fi ţigan de origine, actorul nu a confirmat niciodată aceste zvonuri şi a făcut haz de ele. Reprezentanţii ţiganilor din Constanţa au declarat că Jean Constantin nu era membru al acestei etnii şi că acesta era cunoscut în oraş ca grec. Totuşi, datorită tenului său mediteranean, a fost ales să joace roluri de ţigan în mai multe filme.

A lucrat ca normator într-o fabrică din Constanţa, unde a pus bazele unei brigăzi artistice. A debutat ca artist la Casa de Cultură din localitate. La sfârşitul anului 1957, a fost primit în nou-înfiinţata secţie de estradă din cadrul Teatrului de Stat „Fantasio”. Actorul a rămas angajat al acestui teatru până la pensionare.

Istoria zilei



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite