2 mai: A murit pictorul Leonardo da Vinci. Studiile sale care au dus la dezvoltarea de arme avansate
0Data de 2 mai marchează moartea marelui pictor, sculptor și inventator renascentist, Leonardo da Vinci, în urmă cu mai bine de cinci secole. În aceeași zi a avut loc întrunirea conducătorilor Revoluţiei Române din Transilvania și s-a stins din viață Ilinca Tomoroveanu, nepoata lui Octavian Goga.
Sărbătoare ortodoxă: Sfânta și Marea Joi (Denia celor 12 Evanghelii)
Ziua Naţională a Tineretului
1519: A murit Leonardo da Vinci, pictor, om de ştiinţă al Renaşterii
Leonardo Da Vinci s-a născut la 15 aprilie 1452, în regiunea Toscana.
A rămas cunoscut în istoria umanităţii drept unul dintre cei mai mari artişti renascentişti. A lucrat ca ucenic, timp de nouă ani, în atelierul lui Andrea del Verrocchio, un renumit sculptor, pictor şi manufacturier, importantă figură în istoria mondială a artei.
A avut prilejul, în atelierul aglomerat al lui Verrocchio, să lucreze cu artişti precum Sandro Botticelli, având alături ucenici precum Domenico Ghirlandaio, Pietro Perugino şi Lorenzo di Credi.
Da Vinci şi-a dezvoltat îndemânarea în ce priveşte desenul, pictura şi sculptura, pentru ca în timp ce lucra în jurul atelierului să-şi aprofundeze cunoştinţele în domenii precum mecanica, metalurgia, tâmplăria, proiectele arhitecturale şi chimia.
În 1473, când încă se afla la jumătatea anilor de studiu sub coordonarea lui Verrocchio, a definitivat pictura la Santa Maria della Neve. Este una dintre primele sale lucrări. Desenele aveau să devină o parte esenţială a operei sale, atribuind teme variate acestora, de la invenţii în domeniul tehnicii, la explorarea corpului uman sau peisaje.
Colaborarea sa cu Verrocchio, până în 1476, este expusă în picturile şi desenele sale din acea perioadă, fiind evidente anumite elemente distincte, precum vitalitatea remarcabilă şi precizia anatomică.
Perioada de activitate depusă între anii 1477-1499 avea să contribuie la îmbogăţirea operei sale, lăsată moştenire istoriei universale. Similar contemporanilor săi, s-a concentrat pe subiecte religioase, însă a dat curs cererilor de realizare a portretelor. Astfel au apărut „Ginevra de Benci”, „Benois Madonna”, „Adoraţia Magilor” (aceasta a rămas neterminată şi se afl ă la Galeriile Uffizzi din Florenţa, potrivit www.artsy. net.), „Sfântul Ieronim în Sălbăticie” (fiind nedefi nitivată).
Realizările sale purtau o însemnătate aparte, din punct de vedere istoric, iar prin calitatea inovaţiilor incluse transmiteau unicitate în cadrul convenţiilor de artă specifi ce anilor 1840. Opera sa, „Fecioara cu Pruncul”, a rămas nedefinitivată, acceptând oferta ducelui de Milano să devină rezident la curtea acestuia.
În timp ce se afl a la Milano, a realizat pictura „Fecioara între stânci”, datată 1483, utilizând într-o simbioză aparte tehnici clasice şi neconvenţionale, impregnând într-o semnătură proprie tehnica „sfumato”, creionând diferitele elemente distincte cu o pronunţare profundă, generând o perspectivă similară unui efect de fum.
Tehnica avea să fie îmbunătăţită în operele următoare. Demersul său se constituia ca argument pentru opere precedente care se deterioraseră rapid, precum „Cina cea de Taină”.
A folosit pictura pe bază de ulei pentru a zugrăvi în această operă pe Mântuitorul înconjurat de apostoli, tehnica sa proprie pe bază de apă nu-i permitea să obţină efectul „sfumato”. În doar câteva decenii, mare parte din pictură s-a deteriorat la Santa Maria del Grazie.
Pânza lui Leonardo Da Vinci încadrată temei „Cina cea de taină”, aflată în prezent la Muzeul Louvre, reprezintă în mare parte o reproducere a frescei detaliate. Incursiunea militară franceză asupra oraşului Milano, în 1500, l-a determinat să revină, prin Veneţia şi Mantua, acasă, la Florenţa.
În această perioadă, 1500-1519, impresionând prin inovaţiile sale în artă, a realizat un număr semnifi cativ de picturi comparativ cu anii anteriori. Îmbunătăţindu-şi tehnica, a pictat „Fecioara cu pruncul şi Sfânta Ana”.
Ulterior, primind rugămintea lui Francesco del Giocondo să realizeze un portret al soţiei sale, reuşeşte una dintre cele mai cunoscute capodopere ale Renaşterii şi ale umanităţii „Mona Lisa”. O serie de istorici, specializaţi în opera marelui artist, apreciază că munca lui Da Vinci pentru realizarea picturii „Mona Lisa” ar fi început în jurul anului 1503.
Acceptând sarcina pentru realizarea unei fresce pentru Sala celor 500, la Palazzo Vecchio din Florenza, a tratat scena bătăliei de la Anghiari, lucrarea rămânând însă nedefinitivată. Abordarea sa privind confruntarea de la Anghiari nu s-a păstrat, dar este amintită de o copie a lui Peter Paul Rubens.
Ducele de Milano i-a cerut să realizeze, pe lângă sculpturi, picturi şi fresce, şi proiecte de arme, maşinării şi alte proiecte arhitecturale.
Din 1485 şi până în 1490, Leonardo a conceput numeroase studii pe diferite subiecte, incluzând fizica, geometria, mecanica, construcţiile publice, canale (baraje, îndiguiri, pod mobil) şi arhitectura, tematici despre natură, maşinării zburătoare.
Studiile sale din această perioadă au abordat proiecte de arme avansate pentru acea epocă, inclusiv un tanc, arbaletă uriaşă şi alte vehicule destinate confruntărilor militare terestre sau un dispozitiv subacvatic asemănător principiilor unui submarin, costum de scufundări, o paraşută similară principiului folosit astăzi în aviaţie.
Concomitent, a reuşit prima sa lucrare destinată studiului anatomiei. Atelierul său din Milano reunea mulţi ucenici şi studenţi care făceau practică în diverse domenii ale artei. Una dintre cele mai cunoscute pânze ale lui Da Vinci, „Salvator Mundi”, care înfăţişează imaginea Mântuitorului dând binecuvântarea sa lumii întregi, a fost vândută, la licitaţie, în noiembrie 2017, de Casa de licitaţii Christie’s din New York pentru suma record destinată unei picturi, de 450,3 milioane de dolari, conform https://news.artnet.com.
Da Vinci a murit la 2 mai 1519, la 67 de ani, în Cloux, zona de centru-vest a Franţei. A fost înmormântat la o biserică din apropierea locului decesului, care, ulterior, avea să fi e distrusă în timpul confruntărilor Revoluţiei Franceze.
1848: Întrunirea conducătorilor Revoluţiei Române din Transilvania
În preajma Adunării Naționale de la Blaj din 1848, românii din Transilvania se strângeau în catedrala orașului pentru a stabili direcția acestei adunări de o importanță majoră. În centrul discuțiilor se afla Simion Bărnuțiu, ale cărui cuvinte au pus bazele unui concept esențial pentru comunitatea românească: afirmarea națiunii române ca entitate politică autonomă.
Adunarea Națională însăși, deschisă la 3/15 mai 1848, a fost un moment monumental, cu sute de mii de oameni strânși pe Câmpia Libertății din Blaj, aducându-și contribuția la istoria națională. Episcopii Andrei Șaguna și Ioan Lemeni au fost aleși președinți, iar Simion Bărnuțiu și George Barițiu, vicepreședinți.
Prin adoptarea programului revoluției din Transilvania, adunarea a exprimat în mod clar revendicările fundamentale ale românilor: reprezentare în Dietă, utilizarea limbii române în administrație, desființarea iobăgiei și multe altele. Aceste revendicări au fost consolidate prin jurământul prestat în masă, sub privirile episcopilor și a clericilor, conferind un caracter solemn întregii proceduri.
Chiar dacă cererile adunării nu au fost imediat acceptate, evenimentul a avut un impact profund asupra conștiinței naționale și a consolidat dorința de unire a românilor într-un singur stat. Adunarea de la Blaj a fost, așadar, o piatră de temelie a luptei pentru libertate și unitate națională.
1864: Lovitura de stat dată de Alexandru Ioan Cuza
La 2 mai 1864, în Principatele Unite ale Țării Românești și Moldovei, a avut loc o lovitură de stat de o importanță crucială în istoria României moderne. Aceasta a marcat schimbarea puterii în stat prin dizolvarea Adunării Legiuitoare și instaurarea unui nou regim condus de domnitorul Alexandru Ioan Cuza.
Începutul acestei lovituri de stat a fost marcat de instabilitatea generată de problemele agrare. Răscoalele țărănești și tensiunile sociale legate de distribuția terenurilor au alimentat un climat de criză.
În ciuda eforturilor lui Cuza de a promova reforme agrare pentru îmbunătățirea situației, opoziția din Adunarea Legiuitoare formată în principal din boieri a împiedicat adoptarea acestor măsuri.
În contextul acestor tensiuni, domnitorul a decis să intervină direct, dizolvând Adunarea Legiuitoare pe 2 mai 1864. Prin promulgarea unei noi constituții, cunoscută sub numele de Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris și a unei legi electorale care extindea dreptul de vot. Cuza și-a consolidat puterea în detrimentul legislativului.
Alegerile ulterioare au adus la putere susținătorii domnitorului, iar acest lucru a permis realizarea unor reforme necesare.
Cu toate acestea, reacțiile internaționale nu au fost favorabile. Acțiunile lui Cuza au fost condamnate de către diverse state europene, considerându-le o lovitură de stat. Tensiunile s-au accentuat, iar domnitorul a fost acuzat de încălcarea prevederilor Convenției de la Paris din 1858.
Pentru a aplana conflictul și pentru a restabili relațiile externe, Cuza a efectuat o serie de negocieri la Constantinopol, obținând o mai mare autonomie pentru Principate și recunoașterea dreptului de a decide în chestiuni interne.
Cu toate acestea, tensiunile politice și sociale nu au fost rezolvate pe termen lung. În 1866, o coaliție de boieri nemulțumiți a organizat o nouă lovitură de stat, aducându-l pe tron pe Carol I și marcând o nouă etapă în evoluția politică a României.
1888: S-a născut Ioan Andrieşescu, istoricul şi arheolog
S-a născut la Iași. A avut o contribuție remarcabilă în domeniul arheologiei românești.
După absolvirea Liceului Național din Iași în 1906, și-a continuat studiile la Facultatea de Litere și Filosofie din același oraș. A obținut titlul de doctor în istorie la Iași în 1912, iar apoi și-a continuat formarea la Berlin și Viena, specializându-se în istorie antică și preistorie.
De-a lungul carierei sale, Andrieșescu a călătorit în numeroase țări pentru cercetare, inclusiv Grecia, Italia, Suedia, Danemarca și Franța. În 1920, a obținut titlul de doctor docent în istorie și a ocupat diverse poziții în domeniul educației și cercetării, de la profesor secundar la conferențiar și apoi profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universității București.
Andrieșescu a fost și unul dintre fondatorii școlii arheologice românești, lucrând îndeaproape cu Vasile Pârvan. Astfel, a contribuit la dezvoltarea unei noi specialități în istoriografia română.
Pe lângă activitatea sa academică, Ioan Andrieșescu a fost implicat în numeroase proiecte și instituții importante în domeniul arheologiei și istoriei artei. A fost director al Muzeului Național de Antichități din București și a contribuit la fondarea Institutului de Istoria Artei. De asemenea, a fost membru al Comisiei monumentelor istorice, al Institutului arheologic german și al Societății Anticarilor din Londra.
Recunoașterea sa în domeniul arheologiei și al cercetării a fost confirmată de alegerea sa ca membru corespondent al Academiei Române în 1928. Ioan Andrieșescu a primit și decorația Semnul Onorific „Răsplata Muncii pentru 25 ani în Serviciul Statului” în 1941.
Moare la data de 17 decembrie 1944, la vârsta de 56 de ani, la București.
1946: S-a născut Octavian Andronic (Ando), publicist, grafician şi caricaturist
S-a născut în Sânnicolau Mare, județul Timiș. A urmat studii la Facultatea de Filologie din cadrul Universității București, absolvind în anul 1969.
Cariera sa în jurnalism a debutat la ziarul „Informația Bucureștiului”, unde a lucrat timp de douăzeci de ani.
Într-un moment crucial din istoria României, în 22 decembrie 1989, Octavian Andronic a fost fondatorul ziarului Libertatea, devenind ulterior redactor-șef și director al acestuia până în 1998. A avut un rol semnificativ în consolidarea și dezvoltarea acestui ziar de referință.
Ulterior, Andronic a condus proiectul ziarului „Informația de prânz” la grupul MediaPro și a ocupat funcția de director general adjunct al postului Tele7abc în perioada 2000-2001. Din anul 2002, el a fost la conducerea Agenției de presă Amos News, pe care a fondat-o.
În aprilie 2006, Octavian Andronic a vândut Amos News trustului de presă Intact, marcând o altă etapă importantă în cariera sa jurnalistică. Tot în acea perioadă, el a fost numit director executiv al ziarului Cronica Română, însă a fost destituit în septembrie 2006 din cauza unor acuzații de lipsă de echidistanță manifestată într-un articol.
Andronic a avut și o prezență semnificativă în mediul media, moderând un talk-show la canalul SENSO TV între 2005 și 2006. De-a lungul carierei sale, a publicat mai multe lucrări importante, printre care se numără dicționare politice și cronologii comentate ale evenimentelor din anii 2000 și 2001.
A murit la data de 11 decembrie 2020, la București.
1981: S-a născut Maria Dinulescu, actriță
S-a născut la Ploiești. A urmat studii la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale din București, absolvind Facultatea de Teatru, Secția Actorie, în clasa profesorilor Sanda Manu și Ion Cojar.
Cariera sa în actorie a fost una prolifică, marcând prezența în numeroase producții cinematografice de succes. Printre filmele în care a jucat se numără „California Dreamin’” și „Poveste de la scara C” ale regizorului Cristian Nemescu, „Trafic” al lui Cătălin Mitulescu și „Pescuit sportiv” al lui Adrian Sitaru. Pentru rolul din acest ultim film, Maria Dinulescu a câștigat premiul de Cea mai bună actriță la Festivalul de la Buenos Aires.
În jurul anului 2021, Maria Dinulescu a luat decizia de a se muta în Dubai, unde și-a început o nouă activitate în domeniul imobiliar, concentrându-se pe vânzarea de proprietăți.
Pe lângă activitatea sa în cinematografie, Maria Dinulescu a avut apariții remarcabile în diverse producții, inclusiv în scurtmetraje și filme de lung metraj. Printre acestea se numără „Dublu”, „#Selfie 69”, „Far from here”, „În derivă” și multe altele.
Pe parcursul carierei sale, Maria Dinulescu a fost recompensată cu mai multe premii pentru interpretările sale remarcabile, printre care se numără premiul pentru Cea mai bună actriță pentru rolul din filmul „Pescuit sportiv” în 2007 și alte distincții la festivalurile de la Salonic și Buenos Aires.
1995: Ziua Înălţării Domnului, declarată „Ziua Eroilor”
Parlamentul a adoptat o hotărâre conform căreia ziua Înălţării Domnului este declarată „Ziua Eroilor”, în care se omagiază jertfa celor căzuţi în luptă, pentru libertate şi independenţa poporului român.
2019: A murit Ilinca Tomoroveanu, actriță
S-a născut în Bucureşti. A fost nepoata lui Octavian Goga. A absolvit, în 1964, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografi că Bucureşti, clasa profesor Costache Antoniu, asistent Ion Cojar, potrivit site-ului TNB.
A debutat în 1965 pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, cu rolul Cristina din „Moartea unui artist” de Horia Lovinescu (r. Horea Popescu).
Dintre numeroasele spectacole în care a jucat pe scena Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” amintim: „Să nu te joci cu dragostea” de Alfred de Musset (r. Moni Ghelerter, 1964), „Patima roşie” de Mihail Sorbul (r. Cornel Todea, 1965), „Nunta însângerată”de Federico Garcia Lorca (r. Miron Nicolescu, 1966), „Apus de soare” de Barbu Ştefănescu Delavrancea (r. Sică Alexandrescu şi Marietta Sadova, 1967), „Al patrulea anotimp” de Horia Lovinescu (r. Mihai Berechet, 1969), „Să nu-ţi faci prăvălie cu scară” de Eugen Barbu (r. Sanda Manu, 1971), „Dulcea pasăre a tinereţii” de Tennessee Williams (r. Mihai Berechet, 1972), „Cyrano de Bergerac” de Edmond Rostand (r. N.Al. Toscani, 1977), „Generoasa fundaţie” de Antonio Buero Vallejo (r. Horea Popescu, 1978), „Cavoul de familie” de Pierre Chesnot (r. Sanda Manu, 1980), „Jocul ielelor” de Camil Petrescu (r. Sanda Manu, 1986), „Trilogia antică” după Euripide şi Sofocle (r. Andrei Şerban, 1990), „Strigoii” de Henrik Ibsen (r. Nicolae Scarlat, 1998), „Cadavrul viu” de Lev N. Tolstoi (r. Gelu Colceag, 2001), „Maşinăria Cehov” de Matei Vişniec (r. Cristian Ioan, 2003), „Jocul ielelor” de Camil Petrescu (r. Claudiu Goga, 2007), „Avalanşa” de Tuncer Cücenoglu (r. Radu Afrim, 2010).
A fost distribuită şi în mai multe filme, între care amintim: „Mândrie” (r. M. Teodorescu, 1960), „Dragoste lungă de-o seară” (r. Horea Popescu, 1963), „La porţile pământului” (r. Geo Saizescu, 1965), „Castelanii” (r. Gheorghe Turcu, 1966), „Frumoasele vacanţe” (r. Karoly Makk, 1967), „Războiul domniţelor” (r. Virgil Calotescu, 1969), „Pentru că se iubesc” (r. Mihai Iacob, 1971), „Dincolo de orizont” (r. Ştefan Traian Roman, 1978), „De-aş fi Peter Pan” (r. Gheorghe Naghi, 1991), potrivit volumului „1234 cineaşti români” (Ed. Ştiinţifi că, Bucureşti, 1996). A jucat, de asemenea, şi în piese de teatru pentru televiziune, precum „Ochii care nu se văd” (r. Dan Necşulea), „Hernani” de Victor Hugo (r. Cornel Popa), „Gaiţele” de Alexandru Kiriţescu (r. Matei Alexandru) sau „Titanic vals” de Tudor Muşatescu (r. Horea Popescu).
A fost prezentă în foarte multe spectacole de poezie, iar în multe dintre filmele artistice, spectacolele de teatru sau în cele de teatru de televiziune a jucat alături de soţul său, actorul Traian Stănescu. A fost director adjunct artistic al Teatrului Naţional Bucureşti (din 2005), preşedintă de onoare a Fundaţiei Culturale „Zilele Octavian Goga” (din 1999), membră a UNITER (din 1990), membră a Senatului UNITER (din 1998), membră a UCIN (din 1980), potrivit site-ului TNB. A fost distinsă, în 2004, cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor, iar în 2000 a primit medalia comemorativă „Mihai Eminescu”.
La 26 octombrie 2012, i-a fost conferit titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, una dintre cele mai înalte distincţii acordate de Ministerul Culturii din Franţa. A murit la 2 mai 2019 şi a fost înmormântată la Cimitirul Bellu din Bucureşti.
Se încarcă comentariile...
