Două bombe artizanale au fost detonate la interval scurt una faţă de cealaltă (5-6 secunde la o distanţă de aproximativ 100 de metri una de alta) de-a lungul traseului maratonului desfăşurat în oraşul Boston, aproape de linia de sosire. Alte două dispozitive explozive au fost descoperite de poliţie şi dezamorsate. Un foc izbucnit la librăria JFK cam în aceeaşi perioadă de timp se presupune că nu are legătură cu atentatul de mai sus. 
  
Autorităţile nu au încă informaţii destule încât să ştie sigur dacă a fost un atac aparţinând unor grupări externe sau e un atentat iniţiat de cineva din interior, american ("home grown terrorism"). Preşedintele Obama a declarat că vor fi făcute investigaţii aprofundate iar cei care au organizat atentatul vor plăti.
 
Cu toate acestea, unii extremişti de dreapta au îndemnat, pe Twitter, la uciderea tuturor musulmanilor (Erik Rush, contributor Fox News). Nimic deosebit faţă de extremiştii musulmani care îndeamnă la uciderea tuturor creştinilor. 
  
Anamaria Nicolau, o româncă instructor de fitness care trăieşte în Las Vegas, se afla în Boston, la o expoziţie de sport şi fitness. Anamaria povesteşte pentru adevarul.ro. despre atletul de la Boston pe care l-a sponsorizat compania pentru care lucrează. Atletul cu pricină a terminat al 20-lea şi Anamaria, împreună cu colegii ei, au mers către linia de sosire să-l întâmpine, după care s-au îndreptat către un hotel situat la o intersecţie aproape de locul primei detonări (câţiva zeci de metri). 
 
În timp ce vorbeau, prima explozie s-a produs, fiind urmată câteva secunde mai târziu de a doua. Ea împreună cu colegii au crezut că e ceva organizat de oraşul Boston cu ocazia zilei Patrioţilor (salve de tun). Din păcate, câteva zeci de secunde mai târziu au realizat că a fost ceva serios, văzând oameni panicaţi pe stradă, maşini de poliţie precipitându-se câte locul faptul, maşini de salvare. 
  
Denisa Dobrin, care de patru ani voluntariaza pentru maraton, a ajutat o maratonista care era aproape de leşin să primească îngrijiri, fiind aproape de locul întâmplării. Şi ea a crezut la fel în cazul primei explozii, că ar fi ceva organizat de Patriot's Day.
" Voluntariez de 4 ani pentru Maraton şi niciodată nu m-am gândit că voi vedea asemenea imagini la un eveniment atât de iubit de toţi şi atât de bine păzit. " - a declarat Denisa pentru adevarul.ro. 
 
Foto: Denisa Dobrin
  
Cum se întâmplă în asemenea situaţii, americanii au arătat solidaritate cu cei suferinzi cât şi cu familiile celor care au pierdut membrii în atentat. Mii de oferte de găzduire au fost oferite de locuitorii Bostonului celor care din cauza atentatului au pierdut zboruri către casă, Google a creat rapid o unealtă prin care ajutau oamenii să-şi găsească pe cei dragi, maratonişti care au alergat la spitale ca să doneze sânge, zeci de oameni au oferit ajutor imediat poliţiei în debarasarea străzilor de reziduuri rămase în urma exploziile, cât şi la transportarea răniţilor în salvări.  
 
Imagine: Telegraph.co.uk
 
Bineînţeles, ca în cazul tuturor atentatelor sau crimelor în masă de pe teritoriul american, unii merg mai departe cu presupunerile. Se spune că în cazul acestui atentat au fost anunţate în mod repetat exerciţii chiar înainte exploziilor şi că poliţişti cu câini capabili să detecteze bombe au fost văzuţi pe acoperişuri cât şi la linia de start şi finish înaintea aceloraşi explozii. De aici apar tot felul de teorii conspiraţioniste, inclusiv folosirea acestui atentat ca motiv pentru a declanşa un nou război împotriva nu ştiu cui. 
 
Autorităţile susţin că nu au primit nici o ameninţare sau avertizare credibilă înainte de atentat. 
  
 Nimeni nu a fost arestat încă cu privire la aceste atentate.
 
"Boston is a tough and resiliant town, and the American people will be with them every step of the way.
We still do not know who this or why, but make no mistake we will get to the bottom of this and we will find out who and why, and person or groups responsible will feel the full weight of justice." - Barack Obama
 
Între timp, în alte părţi ale lumii în aceeaşi zi 30 de afghani ai fost omorâţi la o nuntă, în ceea ce pare a fi o greşeală a armatei americane şi cam tot atâţia mor împuşcaţi zilnic în crime (folosindu-se arme de foc) de-a lungul şi latul Americii.  De la 9/11 până acum aproximativ 110.000 de americani au murit din cauza armelor de foc. Un genocid care nu e demn de ştiri (breaking news) pentru că e prea comun.
 

 

Click pe imagine pentru a o vedea în mişcare