Senatorul american John McCain a murit la vârsta de 81 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
John McCain FOTO EPA-EFE
John McCain FOTO EPA-EFE

Senatorul american John McCain, o figură marcantă a politicii de la Washington, a murit la vârsta de 81 de ani, în urma unei lupte cu o formă agresivă de cancer la creier, transmite CNN.

Un purtător de cuvânt al Biroului senatorului a declarat: „Senatorul John Sidney McCain al III-lea a murit la 16:28, pe 25 august, 2018. La momentul trecerii lui în nefiinţă, soţia sa Cindy şi familia erau alături de el. A slujit cu loialitate Statele Unite ale Americii timp de 60 de ani.”

Acum două zile, familia omului politic a anunţat că acesta şi-a întrerupt tratamentul pentru cancer.

McCain primea tratament din iulie 2017 pentru glioblastom, o formă de cancer foarte agresivă şi cu şanse foarte mici de supravieţuire.

Senatorul republican a avut melanom în anii '90 şi 2000, care a remis. Vârsta şi starea sa de sănătate au fost un subiect al campaniei prezidenţiale din 2008, în care a fost înfrânt de Barack Obama.

John McCain a fost ales pentru prima oară în 1982 în Camera Reprezentanţilor, ca fost pilot proaspăt retras din Marina americană (US Navy). Din 1986 el a fost constant reales de votantii din Arizona în Senat, unde a devenit unul dintre pilonii problemelor legate de Apărăre şi Politică Externă.

Vechimea şi cariera sa le-au impus respect colegilor, care nu au aprobat însă întotdeauna firea sa independentă.

În pofida vârstei, acest adevărat „globe-trotter” a continuat până recent să bată punctele cele mai fierbinţi de pe planetă în delegaţii parlamentare şi a fost o figură cunoscută de la Bagdad şi până la Kiev.

Un apărător neînduplecat al bugetului Apărării şi un susţinător înfocat al Războiului din Irak, el a avut o abordare dură în politica externă. În plus, a fost un critic aprig al regimului lui Vladimir Putin, ceea ce a condus la introducerea sa, în 2014, pe o listă cu americani sancţionaţi de Rusia.

John McCain s-a născut la 29 august 1936 şi a fost prizonier de război în Vietnam pentru o perioadă de peste cinci ani. A fost ales senator prima oară în 1986.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite