Raport: Statele Unite rămân cel mai mare exportator de arme din lume. Unde au fost livrate cele mai multe arme

Raport: Statele Unite rămân cel mai mare exportator de arme din lume. Unde au fost livrate cele mai multe arme

Foto: EPA/Arhivă

Statele Unite şi-au consolidat poziţia de cel mai mare exportator de arme din lume în ultimii cinci ani, furnizând circa o treime din armele comercializate la nivel global. Aşa arată un studiu prezentat luni de Institutul Internaţional de Cercetare pentru Pace (SIPRI) de la Stockholm.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit documentului, Statele Unite sunt urmate în acest clasament de Rusia, Franţa, Germania şi China. În perioada 2013-2017, arată datele SIPRI, aceste cinci ţări au asigurat 74% din exporturile de arme la nivel mondial.
 
Totodată, în acest interval, volumul global al transferurilor de arme a crescut cu 10% comparativ cu perioada 2008-2012.
 
Concret, în perioada 2013-2017, SUA au asigurat 34% din vânzările globale de arme şi au vândut arme către cel puţin 98 de ţări, în 49% din cazuri fiind vorba despre state din Orientul Mijlociu. 
 
„Pe baza acordurilor semnate în perioada administraţiei Obama, livrările de arme din perioada 2013-2017 au ajuns la cel mai înalt nivel începând de la sfârşitul anilor ’90“, a afirmat Aude Fleurant, directoarea Programului de cheltuieli militare şi pentru arme din cadrul SIPRI. „Aceste acorduri, precum şi alte contracte majore semnate în 2017 vor asigura că SUA vor rămâne cel mai mare exportator de arme în anii următori“, a adăugat ea. 
 
Comparativ cu perioada 2008-2012, exporturile SUA au crescut cu 25%. De asemenea, în ultimii cinci ani, exporturile SUA de arme au fost cu 58% mai mari decât cele ale Rusiei, care ocupă locul doi în topul furnizorilor de arme la nivel mondial (22%), cu toate că vânzările sale au înregistrat o scădere de 7,1% comparativ cu 2008-2012. 
 
Potrivit grupului de cercetare de la Stockholm, Rusia a exportat arme în 47 de ţări, precum şi forţelor rebele din estul Ucrainei, unde separatiştii sprijiniţi de Moscova sunt angajaţi într-un conflict cu guvernul central de la Kiev. Mai mult de jumătate din exporturile Rusiei au mers către India, China şi Vietnam.
 
Unde au fost livrate cele mai multe arme
 
În acest timp, cel mai mare importator de arme în perioada 2013-2017 a fost India (12% din totalul la nivel mondial). În ultimii cinci ani, importurile sale au crescut cu 24%  comparativ cu perioada 2008-2012. Iar 62% din armele importate în intervalul 2013-2017 au provenit din Rusia. Totodată, Statele Unite au devenit al doilea furnizor de arme pentru India, importurile de arme din SUA crescând cu 557% faţă de 2008-2012.  
 
Pe locul doi în topul ţărilor importatoare de arme se află Arabia Saudită, care a cumpărat în ultimii cinci ani cu 225% mai multe arme faţă de cei cinci precedenţi. Regatul ultraconservator este urmat la acest capitol de Egipt, unde importul de armament a crescut cu 215% între cele două perioade analizate.
 
Raportul SIPRI subliniază şi că în Orientul Mijlociu, o regiune măcinată de conflicte, importurile de arme au crescut cu 103% în ultimii cinci ani comparativ cu intervalul anterior luat în calcul. Concret, acestea au reprezentat 32% din cele la nivel global.
 
Cercetătorul Pieter Wezeman din cadrul SIPRI  a atras atenţia că, în ciuda faptului că situaţia din regiune a generat dezbateri aprinse în Europa Occidentală şi în America de Nord cu privire la vânzarea de armament către statele din zonă, „SUA şi statele europene rămân principalii exportatori de arme pentru regiune, iar 98% dintre armele importate de Arabia Saudită vin din aceste surse“.
citeste totul despre: