Petru cel Mare poate dormi în linişte: i se împlineşte Testamentul

Desigur, cunoşteţi documentul, cel mai posibil apocrif, dar, la acea vreme elaborat de un autor care avea o cunoaştere amănunţită a modului în care Petru Cel Mare elabora o strategie a puterii imperiale a cărei configuraţie generală avea să rămână nealterată până în momentul actual.
1. Așa-zisul Testament al lui Petru cel Mare nu este cel mai posibil un fals, ci este sigur-sigur un fals, dovedit ca atare încă de la 1828. 2. Este absolut sigur că amerlocii nu acționează și nici nu au acționat vreodată ca reprezentanți ai intereselor Europei. America imperialistă a avut întotdeauna propriile-i interese, antagoniste și ireconciliabile cu cele ale Europei. 3. Rusia nu este un pericol pentru Europa, cum tot încearcă propaganda proamericană să ne facă să credem, ci dimpotrivă: Rusia este singura speranță pentru Europa, pentru eliberarea acesteia de sub jugul imperialismului amerloc și pentru soluționarea tuturor problemelor create de acesta.
Ura! Ura! Puhtler si boborul rus libertate ne-au adus ! rusnacii sunt un monument de moralitate, cinste, onoare, altruism si asa mai departe ! ei intotdeauna au pus interesele popoarelor din jur chiar in fata propriilor interese ! rassea crestina si alba este singura si ultima speranta a europei, nu inteleg de ce fug toti de ea ca de raie si doar alti trollachiosi raiosi o pupa in dos.
Ovidiu, Ai perfecta dreptate! As mai adauga doar ca Rusia doreste o cooperare economica cit se poate de larga cu UE, iar America tocmai asta nu doreste, legaturi trainice UE-Rusia! Iar trollii amerloci pe baricade, cu disperare, dar la post!
Ura! Vivat America! Adică Licuriciul care libertate ne-a adus și-n poziție-capra ne-a pus! amerlocii sunt un monument de moralitate, cinste, onoare, altruism si asa mai departe ! ei intotdeauna au pus interesele popoarelor din jur chiar in fata propriilor interese ! SUA = singura si ultima speranta a europei, nu inteleg de ce fug toti de ea ca de raie, când atâția trollachiosi raiosi o pupa in dos.
Ba, tie nu iti e rusine sa pupi in cur Rusia in asemenea hal? Oleaca mai rasfirati tov.
"Brzezinsky, (renumit geostrateg american, consilier de securitate nationala al presedintelui Jimmy Carter) crescut de Sir Halford Mackinder si imitat papagaliceste de catre Wolfowitz, punea in Eurasia un accent deosebit. El declara, ca oricine domineaza aceasta bucata de pamant va controla si Europa de vest, Asia de est, Orientul Mijlociu si Africa. Doamne fereste sa fie altcineva decat Washington. In cartea sa "marea tabla de sah" Brzezinski puncteaza prompt ca SUA trebuie sa impiedice ridicarea oricarui stat sau coalitie de state, " "care ar putea ameninta dominatia americana". Dupa acest mare vrajitor al geopoliticii, aceasta va necesita o multime de "manipulari politice si diplomatice" Este vorba de stabilirea controlului asupra Eurasiei, mai ales prin slabirea partilor ei constituente si de asemenea sa se asigure ca Europa de vest si Rusia nu vor forma o comunitate temuta, de state care ar putea ameninta hegemonia americana." www.counterpunch.org/2016/07/01/washingtons-not-so-invisible-hand-its-not-economics-its-empire/
Santaj american mizerabil : nu se intimpla nimic fara acceptul USA !!!!! Totul porneste de la “initiativa” infiintarii unei flote Nato permanente in Marea Neagra : Romania, Turcia, Bulgaria. Dar conditiile s-au modificat fundamental in zona: Turcia face pace cu Rusia, Bulgaria este impotriva acestei initiative raminind numai Romania (cu govern si presedinte marionete pro americane) care se pare ca ea da semne de independenta. Deci daca va vin idei de independenta sa va luati adio de la RM.
JURJICA @ Pai daca este un fals dovedit la 1828, in urma cu aproape 200 de ani, astazi are valoare de document istoric, deci tot se vor lua dupa el.
Pune mana pe abecedar, "domineaza" ! Dupa ce absolvi cursul de alfabetizare, treci la lectia de geografie pentru incepatori: "punea in Eurasia un accent deosebit. El declara, ca oricine domineaza aceasta bucata de pamant va controla si Europa de vest". Eurasia INCLUDE per se Europa de Vest. Se vede, ca la voi in Tiraspoola, arieratii gasesc inca o slujba la FSB, ca naum-ponta de exemplu.
lacuntza rozmaritza Este doar o traducere rapida, La cuntza, darling! Tu oare de ce te dai aici "Rosemary", iti pute rozmarinul romanesc, Rotzmaritza, darling?