Bugetul european e blocat până când nu se vor găsi încă 70 de miliarde Euro suplimentari pentru Ucraina. Cine-i va plăti? | adevarul.ro

Bugetul european e blocat până când nu se vor găsi încă 70 de miliarde Euro suplimentari pentru Ucraina. Cine-i va plăti?

Publicat:
Ultima actualizare:
0
1 live

Gata, s-a decis: șefii de state și guverne, reuniți la Bruxelles, n-au reușit să se înțeleagă pe Cadrul financiar multi-anual, adică suntem în situația că bugetul pe termen lung al UE (2028-2024) este blocat și au amânat termenul de aprobare prevăzut în acordurile inițiale, adică finele acestui an.

Volodimir Zelenski FOTO AFP

Motivul este simplu, urgent și dureros: trebuie cu orice preț găsită o sumă suplimentară de 70 miliarde Euro prin care bugetul comunitar să răspundă noilor cereri de la Kiev, în condițiile în care Trump a schimbat parametrii poziției americane de sprijin pentru Ucraina. În consecință, șefii de state și guverne au cerut ca, urgent, Comisia Europeană să vină cu propuneri privind modalitățile de a răspunde „nevoilor suplimentare ale Ucrainei” pentru anul 2027, așa cum a indicat Antonio Costa, președintele Consiliului European.

Miliardele suplimentare se vor adăuga celor 45 miliarde deja programate de UE pentru acest an în cadrul marelui împrumut de 90 de miliarde Euro acordat Ucrainei pentru perioada 2026-2027. Foarte precisă în detalii, Ursula von der Leyen a ținut să precizeze că problemele nu sunt atât de mari cum par la prima vedere deoarece „nevoile Ucrainei sunt acoperite pentru acest an 2026, cele 45 de miliarde sunt prevăzute pentru a fi trimise la Kiev în 2027”.

Începe acum o nouă etapă sub semnul unei marti urgențe, căci Ucraina este vizibil supusă unei foarte mari presiuni, militare și economice, așa că cele 70 de miliarde vor trebui găsite repede și nu e deloc sigur că vor fi și suficienți. Așa că, deja, întrebarea foarte sensibilă este dacă da sau nu europenii vor trebui să plătească tot sau, dimpotrivă, ceea ce negociază acum UE cu diverșii săi parteneri se va finaliza printr-o schemă care să distribuie aceste efort, precum și un calendar al contribuțiilor respective. Macron a confirmat deja că aliații internaționali (incluzând Grupul celor 7), alături de guvernele europene și o coaliție mai largă de alte entități „alți parteneri și, desigur, de europeni”.

Ușor de spus, dar mai dificil de realizat în practică deoarece cererile ucrainene sunt extrem de precise , mai ales că Zelenski a solicitat statelor europene și celorlalți parteneri 300 de rachete Patriot spunându-le că „vă cer să vă concentrați cu adevărat în a ne ajuta să primim interceptoare PAC-2 și PAC-3...nu se mai poate ca Ucraina să primească la doar două sau trei luni rachete din partea statelor donatoare. Avem nevoie de un pachet pentru iarnă de 300 de rachete interceptoare Patriot împotriva rachetelor balistice”. Unele sericii de informații au decodat momentul transmiterii mesajului ca suprapunându-se cu propriile rapoarte asupra faptului că forțele armate ucrainene au consumat inventarul rachetelor Patriot de fabricație americană. Deci, chestiunea care se pune acum este de a ști dacă partenerii europeni cărora li se cere ajutorul vor continua să invoce limitele capacităților lor naționale, invocând linia roșii care înseamnă, potențial, afectarea propriilor rezerve.

Dar ați putea spune (pe bună dreptate) că, pe fond, găsirea a 70 de miliarde n-ar fi o problemă care să pună prea multe probleme în condițiile în care există unitatea de decizie politică care spune că aceasta este chestiunea strategică vitală pentru supraviețuirea continentului nostru...

Deci s-ar putea ca asta să fie doar mica problemă urgentă ce trebuie pusă în contextul marii probleme pe care o reprezintă cumulul de proiecte la care se lucrează acum în speranța că Ucraina va reuși să zdrobească armatele rusești care vor capitula necondiționat. Așa va fi cu siguranță, pariază acum liderii europeni care încearcă în continuare să găsească o soluție pentru a accesa fondurile rusești blocate în Belgia., aproape 300 miliarde Euro deținuți de Banca Centrală a Rusiei. Nu uitați că țările din G7 și Statele Membre din UE deja au structurat împrumuturi financiare destinate Kievului și garantate prin dobânzile la sumele rusești blocate în Occident, iar Franța a instituit recent un „împrumut pentru apărare” pe trei ani bazat pe viitoarele compensații din partea Rusiei. Dar e vorba, totuși, de un pariu riscant în condițiile în care cele mai recente evaluări ale Kievului, ale Băncii Mondiale, UE și ONU estimează costurile reconstrucție Ucrainei, dacă războiul s-ar încheia azi, la suma de aproximativ 588 miliarde dolari la nivelul unui deceniu.

Se vor repeta toate astea și la conferința de săptămâna viitoare de la București în care se va analiza stadiul proiectelor (aveți aici pe cele ale UE).

Nu este și nu va fi deloc ușor. În timp ce discursul politic este foarte limpede și nu pare umbrit de îndoieli asupra surselor de finanțare, marii jucători se uită cu destulă preocupare la perspectivele deloc plăcute pe care le deschid acum manifestațiile disperate și violența în creștere în mari orașe ale Europei unde se cer măsuri economice super-urgente pentru a rezolva imense șantiere sociale.

Va schimba asta, da sau, cu ce viteză, cu ce costuri sociale și politice, actualele angajamente, știind că Zelenski a cerut banii imediat, fără întârziere, și încă e neclar cum evoluează conflictul în Ucraina și care va fi atitudinea marilor puteri europene dacă (în Franța, Germania sau Italia) încep schimbări dramatice în structura echilibrului politic intern care ar putea determina chiar retragerea sprijinului financiar pentru Ucrainei.

Top articole

Partenerii noștri