Adio, Ialta! Urmează Triunghiul magic al noii puteri care ar vrea să împartă lumea la Shenzhen

„Nu trebuie să te folosești mereu de aceleași modalități de acțiune, chiar dacă par să fie foarte eficiente” -  Mauriciu ,împărat bizantin (582-602), autorul manualului de strategie militară STRATEGIKON. Un citat celebru reluat în anume manuale puse la dispoziția viitorilor conducători, pregătiți, cum li se repetă iar și iar, să înțeleagă de ce arta unei negocieri și organizarea unui eveniment major trebuie neapărat reinventate în funcție de nevoile, caracteristicile și așteptărilor fiecărei epoci în parte.

Foto: AI

Reuniunea dintre președinții Putin, Trum și XI ar urma să aibă loc în China, la propunerea avansată de ruși în scopul de a găsi o rezolvare finală coordonată doar între cei trei a conflictului din Ucraina.

Este posibil? Să vedem câteva dintre implicații.

În primul rând, dacă va avea loc, întâlnirea va consemna în primul rând schimbarea pivotală a jocurilor globale căci desfășurarea ei va fi în paralel cu lucrările Summit-ului de cooperare economică Asia-Pacific (18-19 noiembrie în Shenzhen). Greu de crezut că importanța sa este dorită doar în relație cu miza infimă pe care ar reprezenta-o din acel moment conflictul militar și situația e securitate din Ucrina. Desigur, va fi acesta un punct pe agendă, dar, exact cum s-a întâmplat la Ialta. Discuția despre prezent a fost atunci (și va fi și acum) înlocuită cu Marea Negociere despre hărțile de putere în următoarele decenii, cu redefinirea cât se poate de precisă a principiilor după care se vor retrasa zonele de influență și procentajele ce vor reveni fiecăruia în exploatarea resurselor strategice esențiale pentru supraviețuirea și avansul sectoarelor industriale de vârf.

Toți cei trei membri ai acestui nou triunghi de putere doresc exact acest lucruri, nu o mai ascund, ba chiar au pregătit momentul cu grijă, prin bilaterale de succes organizate de Trump, vizitele lui Xi și demersurile diplomatice ale lui Putin, totul în spiritul unei lecții oferite mai demult de Henry Ford care spunea că „să ne reunim este începutul. Să rămânem împreună reprezintă un progres. Dar cheia succesului este să activăm împreună”.

Ok, dar dezvoltând același demers pragmatic ca la Ialta, chiar dacă asta provoacă fiori rece unora dintre țările mici și neajutorate care nici atunci, nici acum, nu pot ieși din logica unei dependențe absolute de tip clientelar.

Împărțirea se va face, este absolut inevitabilă, se vorbește despre asta de mult timp, în deceniu care a urmat căderii Cortinei de Fier, în organizații discrete și cluburi de discuții și mai discrete au începu deja negocieri bazate pe credința absolută că, la un moment dat (acum?) super-puterile vor ajunge la concluzia că certurile prin intermediul nenumăraților proxy activi în prezent, riscă să provoace o nouă tragedie mondială. Asta în paralel cu nevoia la fel de urgentă de a reduce numărul de participanți la nivelul deciziei ultime ceea ce, din păcate pentru noi, a dus la concluzia că nu mai există scaun pentru europeni, așa că UE stă acasă și acum, cât poate, măcar verbal, se bate pe toate meterezele cu Rusia, China și SUA.

Nu știu ce vom avea noi de câștigat, cert este că, dacă iese jocul în triunghi, Chinei i se confirmă statutul de super-putere esențială în găsirea oricărui echilibru mondial, Trump poate avea spațiu liber garantat pentru a da drumul companiilor americane pe diversele noi zone unde se găsesc resursele atât de mult dorite (începând cu Groenlanda, dar veți vedea ce urmări vor exista pe alte direcții geografice). Iar Rusia va avea garanția revenirii la statutul de super-putere frecventabilă și cu perspectiva imediată de a vedea schimbări majore în relațiile companiilor rusești cu industria din țările înfometate de energie ieftină.

Și noi?

Să vedem ce decid ei, dacă decid și ce condiții pun, moment în care vom măsura și costul prieteniilor și alianțelor cu care rămânem. Dar, oricum, n-ar trebui elaborat un scenariu preventiv de răspuns la ceea ce vine peste noi?