În ultimele zile, am avut ocazia să citesc câteva rapoarte care circulă pe diferite circuite mai mult sau mai puţin publice, răspunsuri la întrebările adresate de liderii politici privind cauzele (sau cauza) de profunzime a crizei actuale, tocmai pentru a-şi pregăti măsurile adecvate pentru salvgardarea propriilor lor sisteme sociale, economice şi financiare în previziunea apariţiei unei situaţii conflictuale majore.

Ar exista o cauză posibilă, haideţi să vorbim despre ea ca o ipoteză îndeajuns de credibilă şi care se bazează pe descifrarea unei serii consistente de afirmaţii politice din ultimii ani, considerate însă, pe „timp de pace“ drept simple bravade sau vise politice fără şansă de reuşită. Numai că, acum, suntem în plin război economic care, peste trei luni, pe 4 noiembrie, poate să devină conflict economic global odată cu intrarea în funcţiune a sancţiunilor cu care SUA doresc să penalizeze orice ţară sau companie care va mai avea legături comerciale cu Iranul.

În acest context, ipoteza la care se referă rapoartele respective este că SUA, prin asemenea demonstraţii de forţă, ar încerca să-şi urce foarte tare valoarea monedei naţionale în faţa unui atac concertat care s-ar putea produce în perioada imediat următoare.

Care ar putea fi natura acestui atac? Vă spune ceva numele de „Bancor“, moneda supranaţională de care urmau să fie legate toate monedele naţionale din lume, sistem propus în 1944 de economistul John Maynard Keynes cu ocazia reuniunii de la Bretton Woods şi abandonat în cele din urmă în favoarea dolarului din evidente raţiuni politice? În funcţie de crizele economice care au scuturat lumea, ideea a mai apărut episodic, dar niciodată foarte mult luată în seamă ca o perspectivă realistă.

Asta până anul trecut, când au apărut semnale imposibil de ignorat şi foarte larg comentate în cercurile avizate. Pe de-o parte, avem declaraţia oficială din 28 decembrie a Băncii Centrale a Rusiei care, prin vocea vicepreşedintei Olga Skorobogatova, a propus crearea unei monede virtuale comune pentru ţările BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud) şi cele ale Uniunii Economice Eurasiatice (Armenia, Belarus, Rusia, Kazahstan şi Kirghistan). Asta după ce, în septembrie, Kiril Dimitrev, şeful Fondului rus pentru investiţii directe (RDIF) spunea că în comitetul director al BRICS se discutase despre această problemă şi că aceasta ar fi fost soluţia ca, după o perioadă, criptomoneda respectivă să înlocuiască dolarul american şi celelalte devize folosite de statele membre ale organizaţiei respective. Iar în luna mai a acestui la, cu ocazia Forumul economic de la Sankt-Petersburg, Anton Siluanov, ministrul rus de finanţe, a sugerat o mişcare revoluţionară, anume ca ţara sa ar fi gata să renunţe la dolar ca deviză în care primeşte plăţile pentru livrările de petrol şi gaze şi să o înlocuiască cu Euro.

Dar dacă asta era încă o afirmaţie în şirul intenţiilor de viitor, iată că avem o declaraţie cu mult mai precisă venind din partea lui Anatolii Aksakovm preşedintele Comitetului pentru probleme financiare din Duma rusă care confirmă sensul demersurilor precedent invocate:

Din ce în ce mai multe ţări au în vedere să opereze tranzacţii în monedele lor naţionale. Între timp, ţările din BRICS, organizaţie căreia Turcia pare interesată să i se alăture, discută posibilitatea creării unei noi monede pentru plăţile în interiorul BRICS.“

Ceea ce ar reprezenta o mişcare de proporţii enorme deoarece doar ţările din BRICS reprezintă jumătate din populaţia lumii, 30% din industria globală şi 40% din rezervele agricole, precum şi cele mai mari rezerve de resurse. Iar dacă adăugăm la asta ţările din Uniunea economică eurasiatică plus cele din Organizaţia de cooperare de la Shanghai, procentele acestea devin extrem de importante, posibil chiar decisive.

Procesul de creare al unei monede globale alternative ar putea fi încheiat în cinci ani. Depinde de Washington, de modul în care SUA vor continua să folosească dolarul ca formă de presiune extremă, căci cu atât mai mare va fi motivaţia lor de a refuza plăţile în dolari“ - afirma Aksakov. Adăuga, în sprijinul raţionamentului său, că deja China cumpără petrol folosind propria monedă naţională, Turcia care şi-a retras rezervele de aur din SUA sau Rusia care-şi retrage investiţiile de valoare strategică din SUA.

Nimic nou faţă de discuţiile precedente? Ba da, din moment ce circulă din ce în ce mai insistent faptul că o asemenea nou monedă ar putea fi garantată direct prin rezervele de aur de care dispun marii jucători din BRICS, dar şi din ţările care s-ar putea asocia proiectului (mai ales Pakistanul şi India). Mişcare la care americanii ar putea face faţă cu greu în condiţiile în care ar avea de acoperit o masă monetară extrem de mare.

O reîntoarcere la etalonul aur, moneda de referinţă de odinioară („Gold Exchange Standard“)? Vă reamintesc că, în 1933, pentru a lupta împotriva recesiunii, SUA au suspendat convertibilitatea în aur a dolarului, iar acum, mai precis în septembrie 2017, la o reuniune de nivel înalt BRICS, Vladimir Putin a indicat faptul că susţine în totalitate proiectul de revenire la etalonul-aur... ceea ce ar favoriza în primul rând China, primul producător mondial de aur începând cu 2007 (aprox. 500 t anual) şi, evident, Africa de Sud, acolo unde se află 14% din rezervele cunoscute de aur de pe Terra.

Teoretic, reintroducerea etalonului-aur ar reprezenta o lovitură serioasă pentru toate ţările care, de decenii, s-au obişnuit să răspundă crizelor economice prin tipărirea de monedă, amplificând astfel la dimensiuni îngrijorătoare volumul masei monetare aflată pe pieţele monetare şi, proporţional, riscurile în moment de criză.

Pe de altă parte, experienţa a dovedit că etalonul-aur poate să fie uşor înlocuit - iar SUA reprezintă un exemplu strălucit în acest sens - de garanţiile combinate de valori tehnologice excepţionale care garantează oricând un salt economic semnificativ, vezi, spre exemplu, tehnologia gazelor de şist,

Dar toate raţionamente sunt determinate de poziţionări geopolitice şi de speranţele legate de posibilitatea unei noi structurări a hărţilor de putere, una determinată la modul direct de cantitatea de resurse deţinute de actorii acestei posibile noi alianţe. Dacă ea va fi vreodată posibilă, efectele ei vor fi enorme şi vor determina schimbări fundamentale la scară planetară. Aşa cum s-ar putea întâmpla şi dacă reacţia (urmată de contrareacţiile previzibile) în caz de eşec pot fi catastrofale.