Preşedintele SNCF, Guillaume Pepy, îşi asumă responsabilitatea operatorului feroviar pentru deraierea trenului pe linia Paris-Limoges

Preşedintele
SNCF, Guillaume Pepy, îşi asumă responsabilitatea operatorului feroviar pentru
deraierea trenului pe linia Paris-Limoges

Accidentul feroviar din Franţa, cel mai probabil provocat de defecţiunea unui macaz FOTO Reuters

„Vreau să fiu clar, SNCF  îşi asumă responsabilitatea pentru viaţa clienţilor săi!”, a afirmat Guillaume Pepy, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Declaraţia vine mai ales în urma dovezilor care sugerează defecţiunea unui macaz. Astfel, după ce a luat în considerare defecţiunea macazului ca fiind o cauză a accidentului, SNCF a anunţat controlul a peste 5000 de piese din infrastructura sa, preferând să nu aştepte rezultatele investigaţiilor. Pe lângă acestea, a luat măsuri privind transportul celor care utilizau linia Paris-Limoges-Touluse, întrerupt pe o perioadă nedeterminată.

„Este o dramă teribilă pentru victime, familiile lor şi pentru noi, cei care lucrăm în domeniul transporturilor feroviare”, a declarat preşedintele SNCF într-un video postat pe site-ul instituţiei feroviare.  În acest video, Pepy le mulţumeşte şi celor aproape 200 de angajaţi ai operatorului feroviar veniţi să participe la operaţiunile de descarcerare.

Trei anchete paralele vor fi realizate de responsabilii din Ministerul Justiţiei, Ministerul Transportului şi SNCF pentru  determinarea circumstanţelor accidentului şi pentru a identifica eventualele repercusiuni  de ordin civil sau penal.        

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările