Exclusiv Cum a ajuns România să împrumute 400 de milioane pe zi. Expert: „Ne-ar trebui două treimi din veniturile statului pe 2 ani doar să ne plătim datoria”

România a ajuns într-un punct critic în care datoria publică a atins pragul de 60% din PIB. România se împrumută într-un ritm amețitor de 4.600 de lei pe secundă, echivalentul a 400 milioane de lei pe zi. Profesorul de economie mondială Christian Năsulea avertizează că această dinamică sufocă economia și transformă statul într-unul dependent de deciziile agențiilor de rating extern.

România împrumută zilnic 400 mil lei, bani aruncați în mare parte de cheltuieli inutile Foto: AI / Gemini

Adevărul: Ați lansat recent datele din „Vitezometrul datoriei publice”, un proiect dezvoltat încă din 2022. Tabloul pe care îl arată aceste cifre pare îngrijorător pentru economia României. Ce ne spune concret acest vitezometru în momentul de față și de ce ați simțit nevoia să îl publicați tocmai acum?

Christian Năsulea: Aș porni de la câteva chestiuni de context așa. Noi avem un ritm care este mult prea rapid în tot ceea ce înseamnă creșterea datoriei publice, pentru că avem acest deficit foarte mare. Noi am venit și am publicat acest „Vitezometru” pe care l-am făcut de fapt în 2022, acum, pentru că am simțit nevoia să adăugăm și noi la toate avertismentele pe care le-au dat și agențiile de rating, și J.P. Morgan, și o întreagă serie de institute sau companii de consultanță de la nivel internațional cu privire la ceea ce e perceput în esență ca revenirea unui guvern PSD înapoi la Palatul Victoria. Și pot să spun că au transmis și un mesaj chiar un pic amuzant. Așa că, zilele trecute, absolut necaracteristic și neobișnuit, agenția Moody's a transmis în ziua votării guvernului o scrisoare, o adresă către statul român, în care, într-o formă pe care am văzut-o, era menționat domnul Nazare ca fiind cumva un element critic pentru menținerea traiectoriei fiscal-bugetare a țării noastre. Dar ideea este că e neobișnuit ca o agenție de rating să vină și să trimită scrisori către un stat, este neobișnuit ca în aceste scrisori să-l menționeze cu numele pe ministrul de Finanțe ca fiind un element absolut necesar în așa fel încât să ne fie menținut ratingul. Și este regretabil că am ajuns în situația în care atârnăm de decizia acestor agenții de rating.

Ați menționat acest episod neobișnuit cu scrisorică de la Moody's și faptul că depindem dramatic de deciziile agențiilor de rating. Dacă privim dincolo de aceste negocieri de moment: ce riscă România pe termen mediu și lung dacă continuă să se împrumute în acest ritm, fără să aibă o creștere economică reală?

Suntem într-o situație atât de precară încât trebuie efectiv să negociem cu agențiile de rating să ne menținem ratingul de țară, pentru că altfel consecințele ar fi dezastroase. Deci cumva de aici am simțit și noi nevoia să publicăm un instrument pe care noi l-am dezvoltat de fapt în 2022, dar care până anul acesta nu a funcționat așa cum trebuie, pentru că Ministerul de Finanțe nu publica datele pe care să le folosim într-un format inteligibil, care să poată fi procesat automat de un algoritm în așa fel încât să ne arate, să ne dea acest tablou. Deci iarăși, la Ministerul de Finanțe condus de domnul Nazare s-au făcut niște lucruri care ne permit inclusiv să înțelegem mai bine ce se întâmplă în arhitectura statului român. Cumva despre asta este vorba când vorbim despre acest vitezometru al finanțelor publice pe care noi l-am creat. El va avea în lunile următoare probabil și niște actualizări unde o să extindem puțin capacitățile vitezometrului, pentru că la Ministerul de Finanțe am găsit acum niște alte seturi de date interesante care ar putea să ne ajute să diagnosticăm și defalcat pe ministere sau pe anumite domenii de activitate, ca să vedem și unde este de fapt creșterea explozivă a cheltuielilor din ultimii ani care ne-a adus în această situație.

Evoluția datoriei publice și nivelul de trai

Privind retrospectiv, ritmul este uriaș: de la o datorie de sub 35% din PIB înainte de pandemie, am depășit pragul de 60%. Cum a fost posibil să acumulăm un asemenea volum de datorie într-un timp atât de scurt?

Dacă ne uităm la ultimul deceniu, este incontestabil că nivelul de trai și puterea de cumpărare au crescut. Problema este ce s-a întâmplat după pandemie. După șocul din 2020 și cheltuielile masive de atunci, ar fi trebuit să ne oprim, să reevaluăm lucrurile și să ajustăm ritmul.

În schimb, guvernele au ales să continue o creștere economică artificială pe bază de împrumuturi, din dorința de a nu transmite populației mesajul că perioadele de abundență s-au încheiat. S-au ferit să ia măsuri nepopulare și au ales să irosească spațiul fiscal câștigat anterior, sacrificând stabilitatea pe termen lung pentru câștiguri electorale pe termen scurt.

Vitezometrul dumneavoastră arată o cifră spectaculoasă: statul se împrumută cu peste 4.600 de lei în fiecare secundă, adică aproape 400 de milioane de lei pe zi. Unde ar fi România astăzi fără această perfuzie continuă de bani împrumutați?

Fără aceste împrumuturi, statul ar fi fost practic în incapacitate de plată. Când ai o datorie de 60% din tot ce produce economia într-un an, nu mai poți opri robinetul de pe o zi pe alta. Apropo de această cifră de 400 de milioane de lei pe zi: ea este, de fapt, o estimare conservatoare, o rotunjire în jos generată de algoritmul nostru pentru a arăta scenariul cel mai optimist. În realitate, în anumite zile și secunde, ritmul de împrumut este semnificativ mai rapid.

Cât de sustenabilă este datoria

În analizele dumneavoastră vorbiți despre un mod diferit de a raporta datoria, raportând-o la veniturile reale ale statului, nu doar la PIB. Ce ne arată această perspectivă?

Raportarea strict la PIB ne poate induce în eroare. Datoria publică a României reprezintă în acest moment echivalentul tuturor veniturilor încasate de stat pe aproape doi ani (peste 20 de luni). Dacă statul nu ar mai cheltui absolut niciun leu pentru școli, spitale sau salarii și ar direcționa 100% din încasări doar pentru stingerea datoriei, i-ar lua aproape doi ani să o achite.

Profesorul Christian Năsulea este expert în politici publice Foto: Arhivă personală

Mai mult, dacă analizăm deficitul raportat la veniturile colectate, vedem că statul român trebuie să împrumute încă o cincime până la un sfert din banii pe care reușește să-i adune, doar pentru a menține sistemul în funcțiune așa cum e - adică un sistem care funcționează deja cu grave restanțe în educație, sănătate și infrastructură.

Această lipsă de claritate și bâlbâiala din cifre vin dintr-o lipsă intenționată de transparență a decidenților sau vorbim despre o problemă mai adâncă de funcționare a statului?

Opinia mea este că nu avem de-a face neapărat cu o opacitate voită, ci cu o problemă gravă de proiectare instituțională. Avem un stat gândit prost, cu structuri slabe și fără stimulentele corecte.

Multe ministere și administrații nu sunt transparente nu pentru că ar ascunde cu rea-credință datele, ci pentru că nici măcar ei nu le au într-o formă coerentă. Au evoluat structuri contraproductive care împiedică până și funcționarii bine intenționați să aibă date reale pe baza cărora să ia decizii. Tocmai de aceea, reforma structurală și reperele precum aderarea la OCDE sunt critice dacă vrem să ieșim din această logică a improvizației.

Este creșterea taxelor o posibilă soluție pentru a redresa situația?

România este o țară dezvoltată și trebuie să se comporte ca atare, nu ne mai putem permite derapaje de țară bananieră. Totuși, deficitul bugetar actual reprezintă 22,2% din veniturile statului. Statul împrumută deja o cincime spre un sfert din banii pe care îi colectează și trebuie să mai împrumute încă atât doar ca să țină sistemul în mișcare.

Iar soluția nu mai poate veni din creșterea taxelor. Orice majorare suplimentară va sufoca o economie care stagnează deja în proximitatea ratei zero de creștere. Dacă mai adăugăm taxe, vom omorî orice șansă de redresare și vom împinge economia direct în recesiune.

Riscăm să repetăm scenariul Greciei dacă nu luăm măsuri structurale profunde?

Grecia a ajuns în pragul colapsului pentru că s-a împotrivit reformelor evidente până în ultima clipă, fiind nevoită ulterior să taie masiv și să ajungă la excedent bugetar. Guvernele noastre au evitat să taie în carne vie, trăgând de timp prin împrumuturi scumpe.

În era inteligenței artificiale, administrația publică centrală și locală din România trebuie curățată de zeci de mii de posturi inutile, așa cum încep să facă majoritatea statelor europene. Soluția ideală ar fi fost o reducere rapidă a cheltuielilor publice pentru a da un semnal agențiilor de rating și a evita majorările de TVA. Din păcate, clasa politică nu are niciodată curajul să își asume aceste măsuri pe termen lung, preferând să amâne inevitabilul.

Mărirea pensiilor și abordarea pro-ciclică

Cum calificați decizia de a majora masiv pensiile în ultimii ani, în plină criză de deficit?

Indexarea pensiilor din ultimii ani a fost un manual de școală al abordării pro-ciclice. Domnul Ciolacu a dat măriri de pensii din bani pe care statul nu îi avea. A luat, practic, de la nepoți ca să dea la bunici, garantând menținerea unei inflații ridicate.

E ca și cum te-ai împrumuta cu dobânzi uriașe la un IFN ca să te simți bine pe moment, ignorând că împrumutul acela te va falimenta. Când s-au dat bani pe datorie, s-a tăiat din investiții, din educație și din viitorul economic al țării. Niciun politician nu are curajul să spună adevărul: veniturile vor trebui să sufere o ajustare dacă vrem să oprim această spirală distructivă.

Convergerea extremelor și iluzia suveranistă

Privind spre spectrul politic, vedem un fenomen interesant: conform unor date publicate de think tank-ul suedez Timbro și rețeaua EPICENTER, Indicele Populismului arată că extrema stângă își menține discursul socialist, în timp ce partidele de dreapta radicală au abandonat neoliberalismul pentru intervenționism și protecționism. Cum explicăm această convergență?

Pentru cine cunoaște istoria secolului XX, este evident că spectrul politic nu este o linie dreaptă, ci un cerc. La extreme, stânga și dreapta se întâlnesc în autoritarism. Partidele extremiste de dreapta vin în campanie cu promisiuni frumoase de libertate economică și tăiere de taxe, dar istoria ne arată că scopul lor real este acapararea puterii și îngrădirea libertăților.

În Parlamentul României, reprezentanții AUR au un număr considerabil de mandate, dar nu au venit cu nicio inițiativă legislativă serioasă care să extindă libertatea economică sau să reducă povara fiscală. Propunerile lor s-au rezumat mai degrabă la legi absurde sau simbolice. Acesta este motivul pentru care ei sunt criticați de cei mai mulți economiști. Promit multe, dar când este să vină cu inițiative serioase se lasă așteptați degeaba. Este o capcană în care cad mulți cetățeni: speranța pusă în formațiuni care promit totul, dar nu livrează absolut nimic concret pentru bunăstarea economică a țării. Și la fel se întâmplă și în alte țări, dacă ne raportăm la partide similare cu AUR.

Având în vedere scorul mare obținut de partidele contestatare sau radicale în România, suntem într-o situație mai gravă decât Franța sau Germania?

România se încadrează în tendința generală europeană de ascensiune a populismului. Scorul ridicat din clasamentele internaționale (cum este indicele Timbro) este influențat și de prezența unor partide precum PSD în această categorie largă. Acum, sigur, PSD nu este partid de extremă, este mai degrabă un partid moderat, dar are anumite elemente.

Totuși, mai important decât să concurăm pentru „locul de la coadă” în Europa este să înțelegem că aceste partide populiste își trădează propriul electorat. Istoria ne arată că, odată ajunse la putere, se întorc împotriva propriilor susținători. Soluția nu este căutarea unor salvatori extremiști care nu au dovedit nicio capacitate administrativă, ci o reformă profundă, lucidă și responsabilă a modului în care funcționează statul român.