Mărturiile locuitorilor din Harkov, după ce armata ucraineană a reuşit să alunge soldaţii ruşi din oraş: au fost eliminaţi „unul câte unul”
0
Război în Ucraina. Rusia a pornit invazia în Ucraina în urmă cu cinci zile, dar oraşele ucrainene, inclusiv Kievul, rezistă. Nopţile sunt în special grele, pentru că bombardamentele se intensifică. Armata invadatoare ţinteşte infrastructura militară şi civilă, dar a nimerit şi clădiri rezidenţiale. Locuitorii din Harkov descriu cum încearcă să rămână în viaţă, în timp ce luptele se petrec lângă casele lor.
Forţele ucrainene spun că au respins un atac al armatei rusei asupra Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina după lupte îndârjite în stradă. Guvernatorul regional Oleg Sinehubov a dat însă asigurări că oraşul a fost curăţat de trupele ruse care intraseră în oraş.
Adăpostind-se peste noapte în buncăre şi pivniţele caselor, locuitorii descriu pentru jurnaliştii BBC bombardamentele intense ca scene dintr-un fel de„Star Wars deasupra capetelor noastre”.
„Unda exploziilor a fost atât de puternică că urechile îmi pocneau”, a spus altul.
Asaltul asupra Harkov a provocat pagube materiale şi ale infrastructurii, dar şi victime civile: o rachetă a lovit un bloc cu nouă etaje, ucigând o femeie în vârstă, în timp ce alţi 60 de locatari au supravieţuit după ce au reuşit să se adăpostească la subsol; o conductă de gaz din apropiere a fost aruncată în aer.
Locuitorii din Harkov au vorbit cu jurnaliştii BBC despre faptul că le-a fost teamă în cursul atacurilor, dar şi despre cât de mândri sunt de militarii şi rezerviştii lor care au ţinut piept soldaţilor ruşi.
O femeie a povestit îngrozită că şi-a auzit vecinii cum îşi învăţau copiii de doar câţiva ani cum să se ferească de bombardamente.
„A fost îngrozitor să îi aud, m-am înfiorat la gândul că aceşti copii de trei ani trebuie să ştie ce să facă în timpul bombardamentelor”.
„Toată noaptea o copilă îşi tot trezea mama. Plângea şi ţipa: mamă, mi-e frică, te rog să mă salvezi, fă asta acum. S-a calmat abia spre dimineaţă. Mama sa a stat trează şi a ţinut-o continuu în braţe”.
Femeia în vârstă de 34 de ani, care nu a dorit să-şi dea numele, a adăugat: „În aceste momente, ofensiva continuă. Sunt atentă la explozii, le aud permanent, chiar dacă ştiu că oraşul este 100% controlat de Ucraina”.
Profesorul universitar Smitri Şabanov vorbeşte despre zgomotul luptelor care se dădeau atât de aproape de casele oamenilor.
„Tancurile trăgeau la doar câţiva kilometri de casa noastră, iar operaţiunea de combatere a sabotorilor ce au intrat în Harkov s-a desfăşurat chiar lângă curtea casei noastre. Stăm într-o casă cu pivniţă, eu, soţia mea şi fiii noştri de 7,respectiv 11 ani, mama mea în vârstă de 80 de ani. Băieţii aproape că nu ies din pivniţă”.
O altă locuitoare, Maria Avdeev, a povestit cum au fost eliminaţi soldaţii ruşi de pe străzi „unul câte unul”.
„Totodată, au fost capturaţi soldaţi şi ofiţeri ruşi, care practic n-au mai ripostat când şi-au dat seama că nu mai au ce să facă”.
Olecsii Svid, 30 de ani, povesteşte că a reuşit sâmbătă să iasă din locuinţă pentru a procura alimente pentru familia şi animalele sale de companie, dar că magazinele rămân fără stocuri.
Totuşi, spune el, locuitorii sunt dârzi şi discută despre cum să împiedice înaintarea armatei ruse şi despre cum să ajute armata ucraineană.
„Problema principală în acest moment este cum să ne aprovizionăm cu alimente, deoarece magazinele nu au găsit o cale să-şi refacă stocurile de zahăr, făină, produse lactate şi carne. Este penurie şi de combustibil la benzinăriile din oraş”.
Guvernatorului oraşului nord-estic Ohtîrka, aflat la 100 de kilometri de Harkov, a declarat că cel puţin şase civil, între care şi o fetiţă de şapte ani au fost ucişi în urma atacului armatei ruse de vineri. Rachetele ruseşti au lovit o grădiniţă şi un orfelinat, printre alte clădiri civile. Rusia neagă că ţinteşte locuinţe şi clădiri civile.
Comisarul ucrainean pentru drepturile omului estimează numărul victimelor civile la 210 dar cifrele ar putea fi mai mari, bilanţul real fiind dificil de verificat. ONU a confirmat 64 de morţi în rândul civililor.
În urma bombardamentelor, zeci de oameni au fost ucişi şi alte sute au fost răniţi, a menţionat Gerascenko pe Facebook.