Refugiat ucrainean internat de urgenţă la Iaşi. Toţi refugiaţii sunt primiţi gratuit în spitalele din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhiva Adevărul
FOTO: Arhiva Adevărul

Bărbatul se află internat în acest moment la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi, suferind după infectarea cu coronavirus.

Un bărbat ucrainean, în vârstă de 70 de ani, a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Spiridon” din Iaşi, după ce starea sa s-a agravat într-o cameră de hotel unde era cazat, după ce a fugit din calea războiului. Medicii spun că bărbatul suferă de o bronşită obstructivă cronică, fiind internat astfel în Clinica Medicală III. 

„Ambulanţa a primit o solicitare de la o persoană de cetăţenie ucraineană, refugiată, aflată într-un hotel din Iaşi. A fost adusă în UPU, cu dispnee. A fost diagnosticată cu status post COVID-19, pacientul având o bronşită obstructivă cronică diagnosticată anterior. Starea lui a impus internarea. După tratamentul primit în UPU, a fost internat în clinica de gardă, unde este tratat la fel ca orice pacient din spitalul nostru", a declarat prof. dr. Diana Cimpoeşu, şef UPU-SMURD Iaşi. 

Medicul ieşean a adăugat că toţi refugiaţii care vor avea nevoie de asistenţă medicală vor fi primiţi în spitalele din România, iar dacă va fi necesar, vor fi internaţi în mod gratuit. 

De asemenea, Diana Cimpoeşu a mai spus că la Spitalul „Sfântul Spiridon”, atât în rândul medicilor, dar şi în rândul rezidenţilor sunt vorbitori de limbă rusă, fapt care ajută în comunicarea cu refugiaţii ucraineni.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Zelenski cere aderarea prin procedură specială a Ucrainei la UE. Răspunsul preşedintelui Consiliului European, Charles Michel

Război în Ucraina. Consilierii lui Putin, tulburaţi de anunţul liderului rus privind pregătirea armelor nucleare. Situaţii în care Rusia ar lansa un atac nuclear VIDEO

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite