Dar nu cred că este doar atât. Din punctul meu de vedere, mesajul acesta confirmă o mişcare profunde, sesizabilă de ceva vreme, de reconsiderare a relaţiei cu Federaţia Rusă. O încercare de a se poziţiona urgent în aşteptarea unor momente conflictuale ce se anunţă acum la orizont şi în care este foarte posibil ca, într-un fel sau altul, atât europenii cât şi ruşii să fie nevoiţi să acţioneze sau să se implice pe un palier oarecare.

Mesajul Moscovei este limpede: orice normalizare a relaţiilor cu UE cuprinde condiţia fundamentală a anulării sancţiunilor pe problema Crimeea+Ucraina. După asta, spun cei de la Kremlin, discutăm ce vreţi, dar începem cu asta. Ceea ce nu reprezintă exclusiv un gest cu certă valoare economică, ci le-ar aduce ruşilor un câştig major în materie de credibilitate internaţională: Rusia a fost pedepsită degeaba, sancţiunile au reprezentat într-adevăr o greşeală şi, astfel, este îngropată definitiv tema Crimeea şi se deschide drumul spre un viitor de aur în Ucraina, fie divizată, fie nevoită să accepte un statut federal cu cele două regiuni din est având un grad înalt de autonomie. Valoarea unei asemenea duble recunoaşteri de către UE a realităţii de facto din regiune resetează complet jocurile politice de până acum şi regulile de coexistenţă şi comportament pe plan internaţional, iar asta poate, pe mai departe, să servească drept precedent posibil de invocat pentru justificarea oricăror acte similare „de recuperare istorică“ de către Rusia a unor teritorii considerate de interes şi care, eventual, să recompună „cordonul sanitar“ atât de mult invocat în negocierile discrete de după căderea Cortinei de Fier.

Este posibil? Cu siguranţă, răspunsul este DA. Cât de repede? În funcţie de gradul de presiune pe care-l resimt strategii din cele două capitale, Bruxelles şi Moscova. Cu o precizare extrem de importantă: în cazul celor de la Bruxelles, chiar dacă, formal, decizia se anunţă acolo, negocierea finală ia în calcul poziţia fiecărui Stat Membru, iar părerile încă nu sunt definitiv la unison. De aceea interesează în mod deosebit semnale, mai ales cele care vin din ţările fondatoare (precum Italia) sau din ţări care, precum Austria, sunt considerate în mod tradiţional purtătoare de mesaj pentru relaţiile cu estul. 

Iar semnalele privind nevoia de reconsiderare a relaţiei cu Federaţia Rusă au fost  numeroase şi foarte clare. Vă amintiţi de poziţiile fără echivoc ale lui Jean Claude Juncker care afirma că fără o cooperare cu Rusia nu se poate vorbi cu adevărat despre o adevărată securitate a Europei. Iar acum, avem două mesaje de forţă care merg în acelaşi sens.

În fine, a sosit timpul să încheiem aceste sancţiuni supărătoare şi să normalizăm relaţiile politice şi economice cu Rusia“ - afirma cancelarul austriac Heinz-Christian Strache al cărui partid, FPO (Partidul libertăţii din Austria) semnase deja în 2016 un acord de cooperare cu partidul Rusia Unită al lui Vladimir Putin. Cu acea ocazie, Serghei Jelezniak, secretarul general adjunct de la Rusia Unită spunea că acordul în cauză urma să „contribuie la întărirea parteneriatului dintre partidele şi ţările noastre, mai ales în domeniul apărării valorilor tradiţionale“. 

Iar acum, după convorbirile avute la Viena cu Vladimir Putin, omologul său austriac, Alexander Van der Bellen, făcea o declaraţie plină de duioşia amintirilor:

„Pentru mine, relaţiile bune cu Rusia nu sunt numai o chestiune de politică. Este una personală. Rusia a jucat un mare rol în istoria familiei mele. Părinţii mei vorbeau rusa între ei şi am crescut cu literatura rusă“.

Iar relaţia cu Kremlinul este descrisă drept esenţială „nu numai pentru Austria, ci şi pentru întreaga Uniunea Europeană... Pacea în Europa nu este posibilă decât cu Rusia şi anumite probleme internaţionale nu pot fi rezolvate decât împreună cu Rusia“.

Foarte interesant este că un mesaj similar se aude şi din Italia unde Giuseppe Conte, noul şef al guvernului italian, în primul său discurs în faţa Parlamentului, după ce a apărat cu ardoare politica „populistă“ , a afirmat că guvernul său „va favoriza o deschidere către Rusia, iniţiind o rediscutare a sancţiunilor economice adoptate de Europa“. Ceea ce, cu siguranţă, vine din pachetul de măsuri cu care Liga Nordului s-a prezentat la negocierile politice pentru formarea guvernului care-l are ca vice-preşedinte pe Matteo Salvini, şeful acestei formaţiuni politice de extremă dreapta. Îmi amintesc de vizita acestuia la Moscova în noiembrie 2016 (istoric, cea de-a patra la număr) şi interviul pe care-l dădea pentru Sputnik:

Este prima noastră vizită oficială de când Donald Trump a câştigat alegerile în SUA. Aş dori ca prima întâlnire între domnii Trump şi Putin să aibă loc în Italia pentru a deschide astfel un capitol nou în relaţiile dintre Rusia şi SUA, dintre Rusia şi UE, dintre Rusia şi Italia, pentru ridicarea sancţiunilor şi recunoaşterea Crimeii ruse, pentru a considera Rusia drept un partener politic şi comercial.“

Deja lucrurile, văzute din această perspectivă, devin cu mult mai interesante şi s-ar putea să asistăm la o serie de măsuri în consecinţă luate la Roma care să pună în discuţie o serie dintre acordurile europene dar şi, în spiritul viziunii lui Trump, să solicite o reformă în profunzime a Alianţei care să nu mai fie îndreptată împotriva Rusiei. Căci iată ce spunea Salvini în acelaşi interviu:

Nu vom mai fi nişte sclavi deoarece una este să faci parte dintr-o alianţă de membri egali între ei, dar este cu totul altceva să fii sclav, pion al unei alianţe inutile care are nevoie de schimbări, şi asta de mult timp. Această Alianţă va avea un sens dacă ea va prelua sarcina protecţiei frontierelor mediteraneene precum şi lupta contra ISIS şi nu s-ar ocupa de desfăşurarea de trupe, rachete şi avioane la frontierele Rusiei.“

E limpede că se pregăteşte ceva şi s-ar putea ca rezultatele să ne surprindă nepregătiţi, uitând că realpolitk este în sine o ideologie a puterii care, în acest moment, are în primul rând determinări economice.