COVID-19. Italia rămâne închisă până în mai. Alte trei regiuni intră în scenariul roşu

COVID-19. Italia rămâne închisă până în mai. Alte trei regiuni intră în scenariul roşu

FOTO EPA-EFE

Mai mult de jumătate din teritoriul Italiei intră în scenariul roşu, cu regiunile Calabria, Toscana şi Valle d'Aosta alăturându-se luni celorlalte şapte şi provinciei autonome Trento în care sunt deja în vigoare restricţii dure anti-corovonavirus. Această situaţie ar urma să dureze până în luna mai.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cu încă 24.000 de noi infecţii şi 450 de decese într-o singură zi, Guvernul italian confirmă restricţiile severe chiar şi după Paşte, scrie agenţia de presă ANSA, preluată de Mediafax în pagina electronică.

Noutatea este că şcolile se redeschid, inclusiv în zonele roşii. Mai exact, vor reveni în clase elevii până la clasa a şasea, în timp ce în zonele portocalii revin toţi elevii până în clasa a opta şi 50% dintre liceeni, precizează sursa citată.

Circulaţia între regiuni este interzisă până la 30 aprilie, iar barurile şi restaurantele rămân închise. Redeschiderea sălilor de sport, a piscinelor, a cinematografelor şi a teatrelor va fi stabilită la o dată ulterioară. De luni, Italia va avea doar zone roşii şi portocalii până cel puţin în luna mai.

„Măsurile adoptate până acum ne-au dat primul semn de încetinire a contaminărilor, dar situaţia este încă delicată”, a declarat ministrul italian al Sănătăţii, Roberto Speranza.

Italia este una dintre ţările grav afectate de pandemia de COVID-19, înregistrând până în prezent 3.488.619 cazuri de infectare, dintre care 107.256 fatale.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările