Număr record de filme cu tematică de Crăciun în 2021

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Producţia de filme cu tematică de Crăciun a atins un nivel record anul acesta, cu mai mult de 200 de lungmetraje şi filme de televiziune fiind listate de Internet Movie Database (IMDb) pentru lansare în 2021.

Numărul de anul acesta este dublu faţă de 2016 şi de patru ori mai mare faţă de 2011, scrie BBC.

Filmele de Crăciun sunt populare de mulţi ani, între clasice numărându-se „It's A Wonderful Life” (1946), „Home Alone” (1990) şi „Love Actually” (2003).

Cel mai mare număr de astfel de producţii aparţine reţelei Hallmark US, care a lansat sezonul special de filme de televiziune în 2009. Atunci au fost difuzate patru producţii originale. Anul acesta, sezonul a debutat pe 22 octombrie şi cuprinde un număr record de filme, 42.

Postul rival, Lifetime, îi urmează cu 35 de filme cu tematică de Crăciun.

Platformele de streaming au început să producă în ultimii ani tot mai multe filme şi seriale de gen.

Cifrele IMDb includ filme care au cuvântul Crăciun în titlu, astfel că totalul e posibil să fie mai mare de atât.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite