VIDEO Două protestatare din grupul Pussy Riot, atacate cu vopsea şi gunoaie în McDonald's. Rusoaicele au răni şi arsuri faciale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nadezhda Tolokonnikova şi Maria Alyokhina, două dintre cântăreţele formaţiei Pussy Riot din Rusia, au fost atacate de o gaşcă de bărbaţi, într-un restaurant McDonald's din oraşul Nizhny. În filmuleţul postat de victime pe YouTube poate fi urmărit atacul în urma căruia tinerele au rămas cu răni şi arsuri faciale.

Martorii au surprins mai mulţi bărbaţi în timp ce le atacau pe Nadezhda Tolokonnikova şi Maria Alyokhina, două dintre protestatarele de la Pussy Riot ce mâncau la o masă din restaurant. Agresorii au aruncat cu gunoaie şi vopsea verde pe feţele tinerelor şi le-au adresat cuvinte obscene, în faţa clienţilor care filmau incidentul. „Plecaţi în America!“ le-au strigat bărbaţii în timp ce le loveau.

„Mă doare. De ce faceţi asta? Nu aveţi dreptul să mă răniţi. Vă rog să încetaţi“, le-a zis Tolokonnikova. Alyokhina a recunoscut că din cauza atacului a rămas cu răni, iar colega ei, cu arsuri faciale.

Cele două tinere au petrecut aproape doi ani în închisoare după ce au spus „rugăciunea punk“ împotriva lui Vladimir Putin, într-o bisericîă ortodoxă din Moscova. Cu toate că în Occident sunt privite ca activiste ce pledează pentru libertatea de exprimare, iar celebrităţi precum Madonna ori Anthony Kiedis şi Flea de la Red Hot Chili Peppers le susţin, în Rusia, fetele sunt criticate de susţinătorii lui Putin.

Eliberate în decembrie 2013, Nadezhda Tolokonnikova şi Maria Alyokhina au fost la Soci pentru a filma un clip anti-Putin, în timpul Jocurilor Olimpice. Reţinute pentru scurt timp la poliţie, ele au fost bătute cu bice de miliţia cazacă, responsabilă cu securitatea la Jocurile Olimpice.   

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite