Călin Georgescu, audiat în al cincilea dosar penal. Ar fi făcut din nou salutul legionar în public SURSE
Călin Georgescu este audiat joi de anchetatorii din Ilfov într-un nou dosar penal, al cincilea deschis pe numele său, în care este suspectat de utilizarea în public a simbolurilor legionare. Fostul candidat la alegerile prezidențiale este audiat în prezența avocaților săi.

Ancheta a fost deschisă după ce Georgescu ar fi făcut salutul legionar în fața susținătorilor săi, la ieșirea din sediul Poliției din Buftea, unde se prezentase pentru a semna în cadrul măsurii controlului judiciar, potrivit surselor Antena 3 CNN.
Călin Georgescu este judecat într-un dosar de propagandă legionară
Acesta ar fi al cincilea dosar penal deschis pe numele lui Călin Georgescu, însă nu este prima anchetă în care fostul candidat la prezidențiale este acuzat de fapte legate de promovarea ideologiei legionare.
Pe 2 iulie 2026, Călin Georgescu a fost trimis în judecată de Parchetul General într-un dosar în care este acuzat de promovarea publică a cultului persoanelor vinovate de infracțiuni de genocid, crime împotriva umanității și crime de război, precum și de promovarea ideilor, concepțiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe.
În acel dosar, acuzațiile vizează fapte în formă continuată, fiind reținute cinci acte materiale.
Călin Georgescu, acuzat că a încercat să găsească microfoanele procurorilor din casa lui și să distrugă sistemele de supraveghere
Amintim că la cinci zile după ce DIICOT a făcut percheziții la locuința lui Călin Georgescu din Mogoșoaia și a instituit măsuri de supraveghere tehnică, un bărbat ar fi verificat casa, la solicitarea acestuia, pentru a identifica dispozitivele de înregistrare ale anchetatorilor și a compromite sistemele de supraveghere, susțin procurorii. Tentativa nu ar fi avut rezultatul urmărit. Procurorii au deschis un nou dosar penal și au descins miercuri, 21 octombrie, la două adrese din București, acela fiind al patrulea dosar penal.




















































