Magda Vasiliu, mesaj dur de Ziua României: „N-avem nimic. Suntem cea mai săracă ţară europeană, condusă de nişte infractori“

Magda Vasiliu, mesaj dur de Ziua României: „N-avem nimic. Suntem cea mai săracă ţară europeană, condusă de nişte infractori“

Magda Vasiliu FOTO Prima TV

Jurnalista Magda Vasiliu a transmis un mesaj dur de 1 Decembrie, criticând discursurile „pompoase şi lacrimogene“ ale politicienilor în contextul în care România se confruntă cu probleme grave. Prezentatoarea TV subliniază că îşi iubeşte ţara, dar nu poate trece peste faptul că este „cea mai săracă din Europa şi are la conducere infractori“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cunoscută pentru opiniile dure la adresa clasei politice din România, Magda Vasiliu a scris un text tranşant în care a explicat de ce îşi iubeşte ţara pentru ce a fost şi pentru ce ar fi putut fi, dar nu şi pentru cum arată la 100 de ani de la Marea Unire. 
 
Jurnalista enumeră problemele grave ale României în An Centenar: sărăcia, lipsa autostrăzilor şi a spitalelor, nivelul sistemului de învăţământ. 
 
„Parade militare, discursuri pompoase, lacrimogene, steguleţe la oglinzile maşinilor, declaraţii pline de patos... Stăm bine la capitolul ăsta. Foarte bine... Îmi iubesc ţara. Iubesc uliţele desfundate, cuiburile berzelor, mirosul de fum, iarna, în sate uitate de lume... Dar, tocmai pentru că îmi iubesc ţara nu pot să nu mă gândesc, cu furia izvorâtă din neputinţa de a schimba ceva, la toate câte sunt rele în ţara mea... După 100 de ani România e cea mai săracă ţară europeană, fără autostrăzi, fără spitale, cu o rată record a violenţei în familie, pentru că România nu mai are educaţie... Nu mai contăm în sport decât pe alocuri (graţie dăruirii unor oameni, nu pentru că s-ar investi în sport), n-avem cercetare, nu producem mai nimic, avem şcoli cu WC-ul în curte, bătrâni care trăiesc cu câteva zeci de lei pe lună în case de chirpici... Copiii mor în spitale, adulţii la fel... N-avem practic nimic. Nimic. Mall-uri, Catedrala şi beculeţe de Crăciun... Aşa că azi sunt tristă. Am o strângere de inimă gândindu-mă la ce s-a visat pentru ţara asta acum 100 de ani şi la ce s-a ajuns. E vina tuturor. E şi vina mea. Se va schimba vreodată ceva? Habar n-am... Îmi iubesc ţara pentru ce a fost şi pentru ce ar fi putut să fie, nu pentru ceea ce este acum - o ţară condusa de nişte infractori, la marginea Europei, în care oamenii nu au altceva decât speranţe şi vise înfrânte“, a fost mesajul Magdei Vasiliu de 1 Decembrie. 
 

Magda Vasiliu este una dintre persoanele publice din România care nu se dă în lături de la a condamna acţiunile celor aflaţi la Guvernare. Ea a criticat în termeni duri sistemul de sănătate românesc după ce fiul ei, în vârstă de 9 ani, a fost diagnosticat în 2017 cu cancer osos, iar medicii i-au făcut două propuneri care au speriat-o - să-i amputeze un picior şi să-i facă o biopsie invazivă plină de riscuri. În cele din urmă, Magda Vasiliu Stoian şi soţul ei, Cosmin Stoian, au hotărât să caute ajutor în străinătate, în Italia, unde tratamentul a dat roade, iar boala a intrat în remisie completă. 

Înainte însă, jurnalista s-a luptat cu birocraţia din România şi a dat naştere unei ample dezbateri care a dus la schimbarea legilor. Jurnalista şi soţul ei au rămas în Italia şi vor să continue lupta alături de alte familii care se confruntă cu aceeaşi problemă, aşa că au înfiinţat la Roma asociaţia „Luptă pentru viaţă“
citeste totul despre: