ziua romaniei - ultimele știri
Cred în România este inițiativa unor tineri care au ales să demonstreze că România chiar merită încrederea noastră și să evidențieze oamenii, ideile și inițiativele cu care ne mândrim.
Claudia Tănăsescu, fotografă, ghid pentru turiști și scriitoare, a renunțat la o viață confortabilă în Belgia, pentru că nu s-a putut rupe definitiv de România, de rădăcini. Întoarcerea a fost infinit mai grea decât plecarea
Afacerea lui Răzvan Rusu a început într-o gospodărie din Idicel Pădure, „satul unde se termină lumea”, cu un ceaun și 50 de kilograme de cirește. Acum produce zeci de mii de borcane cu bunătăți tradiționale tot la ceaun și n-ar face asta în altă parte pentru nimic în lume.
Maia Sandu susține că pentru țara sa este o bucurie să sărbătorească România, stat care a oferit un ajutor imens și necondiționat, inclusiv aderării la Uniunea Europeană a Republicii Moldova.
Fondatorul proiectului „Mutat la țară - Viața fără ceas“, celebru în România, explică ce înseamnă pentru el România, de 1 Decembrie.
În cadrul evenimentului din Parcul Central, Dominic Fritz, primarul Timişoarei a vorbit despre semnificaţia şi importanţa acestei zile, cât şi despre viitor.
Potrivit iniţiatorilor proiectului, platforma este disponibilă în limbile română şi engleză şi are potenţialul de a susţine un dialog permanent între public şi instituţia muzeală.
Peste 1.500 de militari şi mijloace tehnice terestre şi aeriene vor participa mâine la Parada de Ziua Naţională, organizată şi anul acesta la Arcul de Triumf din Capitală.
La aniversarea celor 102 ani, România nu a mai fost sărbătorită ca în anii trecuţi din motive independente de ea. Cu toate acestea, pentru a-i mai alina singurătatea, îi oferim un portret realizat de „copiii ei“, aşa cum se reflectă în ochii lor, cu ...
La aniversarea celor 102 ani, România nu a mai fost sărbătorită ca în anii trecuţi din motive independente de ea. Cu toate acestea, pentru a-i mai alina singurătatea, îi oferim un portret realizat de „copiii ei“, aşa cum se reflectă în ochii lor, cu ...
Un jandarm din Vâlcea, care obişnuieşte să se ocupe de realizarea materialelor video ale evenimentelor organizate de unitatea la care lucrează, a creat un clip dedicat Zilei Naţionale a României.
Imnul României interpretat la pian, la 1700 m altitudine, în Munţii Căpăţânii, de un jandarm vâlcean, pentru 1 Decembrie...
Mă minunez şi acum când mă gândesc cum am reuşit să intru în sala de clasă, particip la concursul de pregătire interjudeţean care se organiza în acel an şcolar între câteva judeţe şi care avea menirea să ne testeze înainte de bacalaureat. Mă minunez ...
Zoltán Lovas, actor la teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad, şi-a surprins prietenii de pe Facebook cu un mesaj special de Ziua României.
Premierul Ludovic Orban anunţă că Executivul va prelungi starea de alertă printr-o Hotărâre de Guvern care va fi adoptată la jumătatea lunii noiembrie şi care va reglementa şi modul în care va fi marcată Ziua Naţională a României. Orban subliniază că...
Aş vrea să scriu despre sarmale pentru că e ziua României azi. Dar nu pot pentru că sarmalele nu sunt tradiţional româneşti.
Parada militară de 1 Decembrie va avea loc, la fel ca în anii trecuţi, şi la Târgovişte. Locaţia însă a fost schimbată. Ziua Naţională a României va fi srbătorită la monumetul de la Mănăstirea Dealu.
Generalul (r) de aviaţie Ştefan Dânilă, fost pilot de supersonice şi fost şef al Statului Major General al Armatei a explicat de ce supersonicele F-16 ale Forţelor Aeriene Române nu au survolat la parada militară de 1 Decembrie de la Bucureşti.
De Ziua Naţionala a României, Adevărul a făcut un tur prin Capitală pentru a lua pulsul sărbătorii şi pentru a observa cum au petrecut bucureştenii, care mai sunt bucuriile şi tristeţile lor. De la parada militară, petrecerile sectoarelor 1 şi 2 şi p...
Actorul şi cântăreţul Tudor Chirilă a transmis un mesaj din Piaţa Victoriei, unde protestează alături de alte câteva sute de persoane împotriva Guvernului. Artistul este de părere că de 1 Decembrie România este dezbinată de „hoţi pe care i-am lăsat s...
Scriitorul Mircea Cărtărescu (62 de ani) nu crede că va găsi puterea să spună „România, te iubesc“ de 1 Decembrie şi mărturiseşte că manifestările îl nedumiresc având în vedere perioada grea pe care o traversează ţara, sugerând că unele persoane dau ...
În jur de 500 de militari, poliţişti, jandarmi, pompieri, politişti de frontieră şi politisti locali au defilat la Timişoara de Ziua Naţională a României....
În timp ce românii sărbătoresc în stradă 100 de ani de la Marea Unire, actorul Victor Rebengiuc (85 de ani) se declară dezamăgit, deznădăjduit şi fără speranţă: „Viitorul îl văd o nenorocire. Îl văd sumbru“.
Jurnalista Magda Vasiliu a transmis un mesaj dur de 1 Decembrie, criticând discursurile „pompoase şi lacrimogene“ ale politicienilor în contextul în care România se confruntă cu probleme grave. Prezentatoarea TV subliniază că îşi iubeşte ţara, dar nu...
Pro TV sărbătoreşte pe 1 Decembrie nu doar Ziua României, ci şi 23 de ani de la înfiinţarea postului. Sub sloganul „România, hai că poţi!“, televiziunea marchează Centenarul prin mai multe programe şi acţiuni, inclusiv un clip în care vedetele interp...
Dan Negru (47 de ani) aduce în prim-plan latura tragică a României la 100 de ani de la Marea Unire. Realizatorul TV a împărtăşit pe Facebook povestea tristă a unei fetiţe de 6 ani şi a subliniat că pentru o parte din cetăţenii acestei ţări nu s-a sch...
MC Donald's şi KFC, cele mai mari branduri de fast food din România, au lansat o campanie inedită de Ziua Naţională a României, promovând ideea de unire.
,,La mulţi ani, România” este titlul manifestaţiei organizate în 1 Decembrie de către Primăria Timişoara, pentru a marca 100 de ani de la Marea Unire.
Actorul şi cântăreţul Tudor Chirilă (44 de ani) a avut o nouă reacţie critică la adresa Guvernului, acuzându-i pe cei aflaţi la Putere că sunt preocupaţi doar de ordonanţa privind aministia şi graţierea, în timp ce România se confruntă cu probleme ma...
Povestea
tinerei care colecţionează costume populare româneşti: „Nu aş pleca niciodată
din ţara mea“
Cântă muzică populară şi iubeşte tradiţiile acestei ţări. La 32 de ani, Delia Barbu colecţionează straie autentice româneşti, se consideră o româncă adevărată şi spune că nu ar părăsi niciodată ţara în care s-a născut....
Marilena Mihailescu spune că dacă românii doresc o ţară mai bună, să nu îşi dorească o ţară ca afară. E suficient ca oamenii să fie mai buni.
Două primării din judeţul Vâlcea au planuri ambiţioase pentru a sărbători Ziua României. Una se află în sud, la câmpie, cealaltă în nord, pe crestele munţilor.
O Românie frumoasă şi puternică nu are bogăţie mai mare decât oamenii pe care îi naşte, îi educă, îi păstrează şi care dovedesc a îi fi fii “cinstiţi, falnici şi pricepuţi”....
Aproximativ 20.000 de persoane au umplut Piaţa Victoriei din Timişoara pentru a vedea concertele organizate de Ziua României.
Sub motivul contracarării unor provocări separatiste lansate de lideri ai etniei maghiare, zeci de membri ai Partidului Noua Dreaptă au mers de 1 Decembrie la Sfântu Gheorghe, în Covasna. „Aici e mai mare nevoia de unitate împotriva forţelor distrugă...
În ciuda vremii nefavorabile, mii de ploieşteni au ţinut să fie prezenţi la festivităţile dedicate Zilei Naţionale a Românie, dar şi la parada militară unde au putut vedea pe viu tehinca MAI, SRI şi MAPN.
În jur de 500 de militari, poliţişti, jandarmi, pompieri, politişti de frontieră şi politisti locali au defilat la Timişoara de Ziua Naţională a României.
Autorităţile judeţene şi locale din Bistriţa-Năsăud au pregătit pentru Ziua României o paradă, retragere cu torţe, spectacol folcloric şi târg de produse tradiţionale. Consiliul Judeţean profită de ocazie şi aprinde luminiţele festive în piaţeta din ...
Un severinean în vârstă de 27 de ani, care locuieşte în Marea Britanie de doi ani, a adunat mai multe urări ale altor români din diaspora pentru ţara lor şi le-a transformat într-un video emoţionant.
Ziua de 1 Decembrie este data-limită până la care românii din diaspora ar trebui să prezinte documentele necesare pentru schimbarea rezidenţei fiscale, conform Ordonanţei de Guvern 30/2017. În caz contrar, aceştia sunt pasibili de amendă.
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au dat, vineri, o primă decizie în dosarul atentatului care ar fi urmat să aibă loc la 1 decembrie 2015 la Târgu Secuiesc, cauză în care doi etnici maghiari sunt acuzaţi că intenţionau să detoneze un dispozitiv ex...
Cea de a zecea ediţie a Târgului de Crăciun de la Timişoara şi-a deschis porţile în cadrul evenimentelor organizate de 1 decembrie.
Manifestările dedicate zilei de 1 decembrie de la Timişoara au culminat cu parada forţelor militare de apărare şi de ordine ale poliţie şi jandarmeriei, care au defilat pe Bulevardul Revoluţiei din 1989.
Ziua Naţională a României a fost sărbătorită cu mare fast la Craiova, iar mii de oameni au fost prezenţi la eveniment.
În Târgovişte va avea loc o ceremonie publică militară, dedicată Zilei Naţionale a României. Manifestările lov avea loc în Piaţa Tricolorului şi vor începe de la ora 11.00. Se vor depune coroane de flori la Monumentul Eroilor, se vor rosti alocuţiuni...
De Ziua Naţională a României, la Timişoara se inaugurează Târgul de Crăciun şi se aprinde iluminatul de sărbători.
Valentin Vesa (37 de ani) este un specialist media din Cluj-Napoca şi a creat o platformă care cuprinde toate mesajele pe care le scriu românii de Ziua Naţională pe Facebook, Twitter, Instagram, Youtube, Google+. Platforma se numeşte lamultianiroman...
În fiecare an, reprezentanţele Institutului Cultural Român în străinătate acordă o atenţie deosebită sărbătorii Zilei Naţionale, organizând cu acest prilej o serie amplă de manifestări culturale, în colaborare cu Misiunile diplomatice ale României di...
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri seară, la Realitatea TV, că preşedintele Klaus Iohannis ”a făcut o greşeală uriaşă” după ce a refuzat să invite politicienii cu probleme penale la evenimentele organizate de 1 Decembrie.
Ambasadorul României în Republica Moldova, a declarat că Bucureştiul poate face multe pentru Chişinău, dacă din partea acestuia există voinţă politică şi deschidere. Mariu Lazurca a mai menţionat într-un interviu pentru emisiunea „Loc de dialog” de l...
Lucrările artiştilor plastici din Republica Moldova vor fi prezentate în cadrul unei expoziţii la Comisia Europeană cu ocazia Zilei Naţionale a României, transmite IPN....
Autorităţile vasluiene au renunţat la spectacolele artistice de Ziua României, însă cetăţenii sunt aşteptaţi la o paradă militară impresionantă şi o expoziţie de tehnică militară.
Trenul Regal va efectua, în mod simbolic, itinerariul "Trenului Aducerii Aminte", pe 1 decembrie, cu ocazia Zilei Naţionale, Familia regală călătorind pe traseul Turnu Severin - Bucureşti, în semn de omagiu adus regelui Carol I, la 150 de ani de la v...
Timişorenii sunt invitaţi să participe la evenimentele care vor avea loc în oraş cu ocazia zilei de 1 Decembrie, organizate de Primărie şi Casa de Cultură a Municipiului.
15 noiembrie 1987, Braşov nu a fost „o zi obişnuită. A fost o zi care nu se uită”, o zi în care muncitorii de la Uzina de Autocamioane „Steagul Roşu” s-au manifestat în stradă, scandând „Libertate!”, „Vrem pâine!”, „Jos Ceauşescu!”. A fost ziua cân...
După ce a postat pe Facebook un mesaj din partea tenorului Andrea Bocelli, cu ocazia Zilei României, soprana Angela Gheorghiu a revenit cu alte mesaje, din partea unor celebrităţi precum Vangelis, Jose Carreras sau Kasper Holten, directorul Covent Ga...
În urmă cu 96 ani, când românii se întâlneau la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia pentru a proclama unirea cu Vechiul Regat, situaţia în Banat nu era nici pe departă una calmă.