Rezultate simulare Evaluare naţională 2019. Rată mai mare de promovare la simularea cu teste grilă de la clasa a VII-a decât la testarea clasică la a VIII-a 0

Cu cămaşa albă, vesta-n carouri, părul aranjat şi unghiile tăiate, pantofii lustruiţi şi cravata cu elastic legată la gât, plec încrezător spre şcoală. Sunt clasa a VI-a şi astăzi este ziua inspecţiei!

Vasile Ernu în dialog cu Sebastian Ţoc, sociolog, cercetător ştiinţific la ICCV. Recent a apărut o carte foarte utilă şi importantă. Este de fapt un studiu semnat de cercetătorul Sebastian Ţoc – „Clasă şi educaţie. Inegalitate şi reproducere socială în învăţământul românesc”, Editura Pro Universitaria 2018

Mi-am pus întrebarea "dacă şi cum se întâmplă “vrăjirea” copiilor pentru ceea ce este frumos în matematică în învăţământul primar, sau chiar în preşcolar?" Fără matematică (un anume tip de a fi în relaţie cu matematica) este greu ca un copil să-şi construiască identitate personală şi profesională.

Oare câţi dintre părinţii din România ştiu ce înseamnă qubit, bio-programare, CRISPR-Cas9, inteligenţă artificială, computer cuantic, minarea asteroizilor, machine learning? Oare câţi părinţi conştientizează cum va arăta lumea peste 10-15 ani, când copiii lor vor intra în câmpul muncii?

Se vorbeşte mult despre evaluări zilele astea, e o perioadă propice pentru a discuta despre evaluări, sensul lor, obiectivele urmărite şi finalitatea lor, în ansamblul sistemului national de educaţie preuniversitară.

Povestea învăţătorului de la Iaşi e ceea ce se vede din sistem: un strigăt uriaş care spune că adulţii de la catedră sunt aproape singuri în procesul lor de adaptare la nevoile copiilor pe care îi au în sala de clasă. Şi au nevoie de sprijin profesional sau profesionist.

Învăţământul din ţara noastră este profund inechitabil, iar cazul recent al şcolilor de la Braşov nu a facut altceva decât să ne arate cât de nedrept este croit „sistemul“. Ministrul Andronescu a anunţat o nouă lege a Educaţiei. Nu cred că este nevoie de ea, dar dacă este în lucru, ar trebui să aibă ca prioritate eliminarea inechităţilor.

Cu ceva timp în urmă, vă povesteam despre cum una dintre cele mai iubite competiţii de limba engleză, care se adresează tinerilor cu vârste între 8-18 ani, urma să se desfăşoare în România, prin European Examinations Centre.

Doamna Andronescu, vă rog, opriţi-vă! Opriţi caruselul acesta al voinţei personale, al negării, al declaraţiilor şi al răzgândelilor. Opriţi-vă din cursa aceasta, care face atâta rău elevilor, profesorilor, părinţilor!

Până într-a IX-a am învăţat într-o şcoală de comună, undeva în nordul Moldovei. Ştiu ce înseamnă frig în clase sau fum de la focul în sobe. Am văzut şi laboratorul de chimie degradându-se, pentru că şcoala nu mai primea fonduri pentru instrumentar sau substanţe. Îmi amintesc şi de aparatele şi de accesoriile din sala de sport a şcolii care se distrugeau de la un an la altul, pentru că nu erau înlocuite.

Nu e ceva nou şi, în orice caz, ca expresie simbolică şi profundă a blestemului naţional, nu este greu de crezut că această caracteristică de ţară subdezvoltată ar putea cumva să dispară în viitorul previzibil.

Miniştrii din România sunt nişte marionete lipsite de orice putere reală şi sunt incapabili să acţioneze în vreun fel. Un ministru român poate cel mult să emită o serie de propoziţii lipsite de sens.

Modul de organizare indică o anume viziune asupra funcţionării şcolii. Ceea ce observăm noi, în continuare, este o şcoală organizată în jurul planificării vieţii cadrelor didactice şi structurilor administrative din sistem. În prezent este nevoie să oprim cursurile pentru organizarea de examene şi avem nevoie de timpi pentru organizare, planificare, raportări, concedii şi reparaţii, demersuri mai degrabă de suport pentru educaţia propriu-zisă.

În cadrul unui sondaj online la nivel naţional printre 1224 copiii cu vârste între 6 şi 18 ani referitor la prima lor opţiune când este vorba să se distreze, 51,80% dintre copii au ales variante care NU includ joaca în aer liber.

Vorbeam zilele trecute cu o prietenă care are copilul la liceu. Ştiind afinitatea mea către educaţia pentru înaltă tehnologie, m-a întrebat ce să îi recomand, ce să facă cu copilul ei astfel încât să aibă o şansă în plus în viaţă. Ce materii să urmărească, ce să citească, ce să studieze, ce oameni să întâlnească, în ce anturaje noi inspiraţionale să intre? Cum să aibă motivaţia corectă?

Atunci când vrei să înveţi o limbă străină nu există prescurtări. Altfel spus, “no shortcuts”! Nu s-a inventat programul magic prin care să îţi poată fi imprimat în memorie vocabularul unei limbi străine şi nici nu te vei trezi vorbind fluent dacă asculţi poveşti, în timpul somnului.

Sunt deja vreo două luni de când doamna prof.univ.dr. Ecaterina Andronescu, fost rector şi actual preşedinţe al Senatului Universităţii Politehnice din Bucureşti, a redevenit ministru al Educaţiei Naţionale.

Am o senzaţie de greaţă în stomac şi nu-mi găsesc puterea de-a mă ridica din pat. Laura mă sună iar. E colega mea de bancă şi are ochi albaştri. Vrea să ştie dacă nici astăzi nu voi ajunge la şcoală, ca în alte zile. Nu-i răspund. Îmi dau telefonul pe silenţios ca să nu-l mai aud, să mă ascund... de ea şi de restul lumii. Mai am aproape o lună şi jumătate până la BAC.

Traduse pentru guvernarea din educaţie, regulile ar spune: tratează-l pe elevul cel mai vulnerabil aşa cum crezi că se cuvine să fii tu tratat de către „şeful tău“. Prin „şef“ înţeleg pe cineva care te poate „obliga“ să suporţi consecinţele, să îţi asumi riscurile. Toţi avem şefi. Există oameni care nu au şefi, însă nu ajung să intervină. Şi există decidenţi care pierd contactul cu realitatea.

Dacă nu aţi citit interviul cu Ecaterina Andronescu realizat de Florinela Iosip, am scos eu câteva idei destul de problematice, ţinând cont că se pregăteşte o nouă lege a educaţiei:

Citatul exact din ultimul interviu al dnei Andronescu acordat ziarului Adevărul: „cred că am puterea şi determinarea de la Dumnezeu pentru a aduce ceva în plus în învăţământ şi de a creşte calitatea“. Dna Andronescu nu se consideră responsabilă de starea în care se află acum şcoala românească, deşi pe lângă funcţiile de ministru a fost şi şefa Comisiei de Învăţământ la Senat, responsabila PSD pe educaţie.

Ministra Educaţiei a afirmat în ultimele săptămâni că una dintre problemele majore din învăţământ este reprezentată de „decalajele“ de performanţă între elevii şi elevele din aceeaşi generaţie din învăţământul obligatoriu.