Articol publicitar

București va găzdui Dare to Learn – cel mai mare eveniment din Europa dedicat profesorilor. Radu Szekely: “Vom conecta profesorii din România cu liderii globali în educație”

0
0
Publicat:

București va găzdui, în toamnă, Dare to Learn (D2L) – cel mai mare eveniment din Europa dedicat profesorilor. Acesta va avea loc în 25 și 26 octombrie a.c. și va aduce pe scena de la București peste 20 lideri internaționali – printre cele mai mari nume în educația mondială, experți care vor susține masterclass-uri și dezbateri bazate pe modele și metode educaționale aplicate cu succes în instituțiile de învățământ și în organizații din întreaga lume.

Despre evenimentul anului în educație s-a discutat astăzi, 2 aprilie a.c., pe larg, într-o conferință de presă dedicată, cu accentul pus pe rolul, obiectivele și impactul așteptat al acestui summit de referință pentru piața locală și Europa de Est în ceea ce privește viitorul învățării. Speakeri au fost Radu Szekely (Președinte al Fundației Dare to Learn și organizator al evenimentului Dare to Learn, fost Secretar de Stat în Ministerul Educației și co-fondator al Școlii Finlandeze ERI Sibiu), Liliana Romaniuc (Președinte al Asociației Române de Literație și organizator al evenimentului), Mara Niculescu (Director Comunicare Teach for Romania), Elena Lotrean (Director Finnish Teacher Training Centre și partener al evenimentului) și Alexandra Maier (Sustainability Manager ING Bank Romania și presenting partner al evenimentului).

Radu Szekely Fundatia Dare to Learn JPG

Printre subiectele dezbătute în cadrul conferinței s-au numărat abordările inovatoare în învățare, relevante pentru elevii secolului XXI, abordarea diversității și echității din perspectiva unor factori de succes pentru școală, relevanța cercetărilor internaționale în domeniul învățării, al învățării vizibile și la nivel de organizație în calitatea actului educațional, utilizarea instrumentelor tehnologice pentru eliminarea barierelor din calea învățării și importanța integrării inteligenței artificiale în școală și în învățarea pe tot parcursul vieții.

Ne-am propus să creăm, prin Fundația Dare to Learn nou înființată și prin parteneriatul pe care l-am prezentat azi, un cadru de conectare a profesorilor, cercetătorilor și experților din învățământul preuniversitar și universitar din România cu liderii globali în educație. Va fi pentru prima dată când mulți dintre acești speakeri de talie mondială vor fi pe aceeași scenă, iar acest lucru se va întâmpla la București, ceea ce ne bucură. Evenimentul este, de fapt, coperta pe care o deschidem pentru a lansa o mișcare nouă, dedicată explorării și promovării abordărilor inovatoare în educație, conectării celor mai recente evoluții în pedagogie, cercetare și tehnologie cu nevoia de a face învățarea mai relevantă și mai accesibilă pentru toți. Ne-am săturat cu toții de analize despre ce nu merge și ce am putea schimba pe ici, pe colo. Evenimentul și ceea ce va urma lui înseamnă contexte în care participanții să se angajeze în discuții și proiecte de colaborare, parteneriate și pilotări care vor cataliza un model actualizat de învățare”, declară Radu Szekely, Președinte al Fundației Dare to Learn.

Radu Szekely (2) JPG

„Printre cei peste 300 de factori care influențează învățarea, profesorul și calitatea predării sunt factorii cu impactul cel mai mare asupra învățării. Asta ne spun studiile și asta este și experiența celor mai mulți dintre noi – am învățat cu drag la disciplinele la care am avut profesori care au predat cu claritate și rigoare, au evaluat obiectiv și ne-au implicat în învățare. Din tot acest demers nu au lipsit disciplina și regulile. Aceste lucruri sunt prezente la orele în care are loc învățarea vizibilă, în școlile cu performanțe, în ceea ce privește progresul fiecărui elev în învățare, în sistemele educaționale care măsoară impactul oricărui demers de îmbunătățire. Asta dorim să aducem și în școlile din țara noastră”, adaugă prof. Liliana Romaniuc, fondatorul Colegiului Richard Wrumbrand și președinta Asociației Române de Literație.

Liliana Romaniuc Asociatia Romana de Literatie JPG

„Modelul pe care îl introduc partenerii acestei mișcări pentru educație, Dare to Learn, este unul colaborativ, care pune accent pe alternative inovative ce funcționează și dau încredere că evoluția este posibilă. Inițiativa este în acord cu eforturile ING pentru sănătate financiară, prin care vizăm parteneriate ce sprijină dezvoltarea cadrelor didactice și a directorilor de școli pentru un mai bun management școlar. Cred că prin colaborarea acestor experți în educație, ce pornesc azi această mișcare, se pun baze considerabile pentru o cultură a învățării permanente”, susține Alexandra Maier, Sustainability Manager ING Bank Romania.

“Ne dorim foarte mult să transformăm acest eveniment într-unul anual, cu tradiție”, punctează Elena Lotrean, Director Finnish Teacher Training Centre.

Rapoartele PISA, datele și experiența noastră de 10 ani în sute de școli vulnerabile din România ne arată, în mod clar, că profesorii sunt fundația unui sistem de educație de calitate. Motivația lor, formarea, atitudinea deschisă spre feedback și învățarea continuă și interesul autentic pentru a preda în folosul tuturor elevilor sunt ingrediente-cheie pentru orele petrecute cu sens, de către elevi, la școală. Mai mult, știm că acesta este cazul oriunde în lume, de la comunitățile cu cele mai mari provocări din India, Nigeria, Europa, Australia sau America. Suntem încântați să aducem lideri educaționali din rețeaua Teach for All din toate aceste țări și regiuni care demostrează că profesorii bine pregătiți și încrederea în succesul fiecărui copil produc rezultate oriunde în lume”, consideră Iuliana Pielmuș, Director Executiv al Teach for România.

Despre evenimentul anului în educație

Dare to Learn a fost conceput ca un program de formare la care sunt așteptați peste 4.000 de participanți. Prima ediție se va desfășura timp de două zile, pe 25 și 26 octombrie a.c., la Romexpo, în Capitală, și va fi cel mai mare eveniment din Europa dedicat profesorilor, dar și experților din învățământul preuniversitar și universitar, trainerilor din domeniul formării continue, cercetătorilor, celor care lucrează în domeniul resurselor umane în corporații sau companii, precum și specialiștilor din instituțiile locale și actorilor guvernamentali.

Summitul va cuprinde patru panel-uri dedicate profesioniștilor în educație, axate pe insights-uri și perspective privind valorificarea cercetărilor în psihologie, pe tehnologiile utilizate în economiile emergente și abordările de tip pionierat, cu scopul de a crea experiențe transformatoare de învățare.

Dare to Learn va reuni peste 20 de vorbitori locali și internaționali, care-și propun să dezvăluie cele mai recente rezultate ale studiilor și cercetărilor în practicile educaționale. Vor fi prezentate idei si tehnologii noi care remodelează modul în care se desfășoară astăzi procesul de învățare. Participanții vor fi încurajați să adopte noi instrumente și să modeleze ecosisteme de învățare pe tot parcursul vieții, adaptându-se unui viitor marcat de competiția dintre inteligența artificială și cea naturală, precum și de accesul democratizat la informație. Pe parcursul celor două zile de eveniment, 32 de masterclass-uri, organizate pe diverse teme, vor fi susținute de experți ce și-au lăsat amprenta asupra modului în care se desfășoară procesul de învățare (la clasă ori în mediul organizațional), care au eliminat barierele pentru a face educația una echitabilă.

Printre speakerii internaționali – considerați lideri de opinie, academicieni, cercetători în leadership-ul educațional, deschizători de drumuri în ceea ce privește accesul la educație și vizionari în domeniul inteligenței artificiale, pionieri care au redefinit domeniul învățării prin idei și practici revoluționare – se numără nume de referință în accelerarea învățării: John Hattie, Peter Senge, Sugata Mitra, Vicky Colbert, Zack Kass, Graham Brown-Martin, Charles LeadBeater, Niko Herlin, Henri Muurimaa, Diana Laufenberg, Cami Anderson și Ng Aik Yang. Lista completă a speakerilor, precum și mai multe informații despre aceștia și performanțele lor vor fi comunicate în perioada următoare.

Totodată, în cadrul evenimentului vor exista zone dedicate întâlnirilor one-to-one și networkingului între participanți și vorbitori, precum și o zonă amplă de expoziție dedicată partenerilor acestui eveniment (lansare de cărți, dezbateri ale autorităților, standuri cu activități ale companiilor etc.).

Participarea la eveniment va avea loc în baza unor taxe care vor fi comunicate în următoarele săptămâni. Până pe 25 aprilie a.c., înscrierea este deschisă exclusiv personalului din sistemul de învățământ preuniversitar și universitar. Profesorii și personalul din învățământ beneficiază de o perioadă dedicată și de tarife preferențiale, dar și de timpul necesar pentru a obține aprobările și finanțările necesare participării la eveniment. Începând cu 25 aprilie, biletele vor fi disponibile și publicului larg (alte categorii profesionale, cu excepția celor din învățământ), online, pe platforma www.d2l.ro.

Evenimentul Dare to Learn este rezultatul unui parteneriat între Fundația Dare to LearnAsociația Română de Literație (ARL România), Teach for Romania și Finnish Teacher Training Centre.

ING Bank Romania este presenting partner al evenimentului.

EducațiePrivată.ro este partener media principal al evenimentului. Pe lista partenerilor media se mai numără Antena, 3 CNN, Hotnews.ro, Adevarul.ro și Stiripesurse.ro.

Mai multe detalii despre înscrieri, masterclass-uri și vorbitori se găsesc pe www.d2l.ro și pe paginile de social media dedicate summitului: FacebookInstagram și LinkedIn. Noi informații despre speakeri și agenda completă a evenimentului vor fi comunicate în perioada următoare.

###

Despre Fundația Dare to Learn

Fundația Dare to Learn este o organizație non-guvernamentală care promovează și sprijină inovarea în domeniul educației și învățării pe tot parcursul vieții, pentru a elimina orice barieră din calea învățării unei persoane. Prin abordări și tehnologii inovatoare, Fundația își propune să elimine impactul constrângerilor geografice, disparităților socio-economice, ciclurilor multigeneraționale de eșec educațional, permițând indivizilor din toate mediile si de toate vârstele să se angajeze în experiențe de învățare semnificative și eficiente. Procedând astfel, Fundația urmărește să reducă abandonul școlar și decalajul educațional și să ofere indivizilor puterea de a-și atinge întregul potențial, indiferent de circumstanțele lor.

Fundația Dare to Learn este inițiatorul platformei Dare to Learn, prin care urmează a se pilota abordări inovatoare în educație, și susține desfășurarea pe termen lung a evenimentului Dare to Learn în România, unde se reunesc gânditori, personalități de talie mondială, cercetători în leadership organizațional și educațional, deschizători de drumuri în educație echitabilă, precum și vizionari în inteligența artificială.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite