Combaterea discriminării: ora de 40 de minute şi pauza de 5 minute sunt discriminatorii. Expert în Educație: „E cinism”

0
Publicat:

Peste 25.000 de elevi învață în școli care au trei schimburi și unde orele sunt de 40 de minute și pauzele de 5 minute. Iar acest lucru este discriminatoriu, atrage atenția Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. 

Ore mai scurte decât prevede legea - Foto Arhivă
Ore mai scurte decât prevede legea - Foto Arhivă

În contextul aspectelor semnalate, orice modificare a duratei orei de curs reprezintă în fapt un tratament diferenţiat, întrucât o astfel de diferenţă denotă o nerespectare a unui drept fundamental la educaţie, ceea ce se traduce ca fiind discriminare prin neasigurarea accesului la educaţie în condiţii egale pentru toţi elevii înscrişi în diferite unităţi de învăţământ din sistemul public“, a transmis CNCD, potrivit „Ziarului Financiar“.

Mai mult, școlile care au programul în trei ture trebuie „să dispună măsuri compensatorii pentru elevii dezavantajați de scurtarea orelor de curs“. Însă această concluzie are „caracter de îndrumare“ și nu are valoare juridică. Mai exact, cei care vor să dea școala în judecată pentru a-și recupera banii de meditații nu pot folosi acest punct de vedere.

Ce spune legea

Potrivit noii Legi a Educației, școlile ar trebui să aibă maximum două schimburi, iar orele să aibă 50 de minute și 10 minute de pauză. Ba mai mult, elevii din ciclul primar ar trebui să aibă 45 de minute curs și 15 minute pauză după fiecare oră, iar după a doua oră, 20 de minute pauză. Dacă nu se poate aplica această regulă, atunci ultimele 5 minute din fiecare oră, de la învățământul primar, să fie folosite în scop recreativ. Dar toate acestea se vor aplica din anul școlar 2025-2026, a anunțat ministrul Ligia Deca.

Multe școli sunt supraaglomerate pentru că sunt considerate „școli bune“ sau „de renume“, și atunci părinții fac orice pentru a-și înscrie copiii la aceste instituții.

Aici e problema de ce e mare bătaie pe unele școli, pentru că sunt foarte bune, dar dacă bagă trei schimburi, riscă să devină medii sau mai puțin. La școlile care au cursuri în trei schimburi, se lăcomesc directorii ca să primească finanțare per capita mai mare, să aibă mai multe ore pentru profesorii lor, adică normele didactice să fie multe. Dar evident că nu e calitativ“, spune profesorul de matematică Ștefan Vlaston.

Profesorii și elevii au nevoie de răgaz

Din cauza orelor mai scurte, elevii pot avea mai multe teme sau vor merge la meditații pentru a remedia problemele. Iulian Cristache, fostul reprezentant al părinților, evidențiază că nu ar trebui să se ceară măsuri compensatorii când unii părinți aleg deliberat o școală pentru că este bună, știind că vor avea ore mai scurte. „Tot ei aleg deliberat acele școli și tot ei se vaită că materia e stufoasă. Toți copiii merg la meditații dacă vor să facă performanță. Se încalcă conștient această lege pentru că nu suntem în stare să punem la punct niște reglementări“, adaugă el.

De ce să îl deprivez pe un elev de 10 minute de școală, de carte din fiecare oră? Doar pentru că școala e impotentă și nu e în stare să asigure condiții egale tuturor? E o incompetență managerială, dar și cinism, și nebunie, și golăneală politică, din punctul de vedere al construirii de spații educaționale necesare și așa mai departe“, transmite, la rândul lui, expertul în educație Marian Staș.

Totodată, și profesorii sunt dezavantajați de scurtarea timpului de predare și procesul educațional este afectat. „Problema este de fapt o ucigătoare formă fără fond din motive pedagogice și din motive fiziologice. În cinci minute de pauză nu poți nici măcar să te duci la toaletă, să mergi în Cancelarie, să schimbi cataloagele, e o nebunie care dă de pământ instant și lovește de nulitate școala. În condițiile în care ai 20-25 de copii în fiecare clasă, ai nevoie de răgaz, ca să-l înțelegi pe fiecare, să lucrezi cum trebuie.“, explică acesta.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite