Zelenski acuză Rusia că pregătește o lovitură decisivă în războiul energetic împotriva Europei

0
Publicat:

  Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat sâmbătă seară Rusia că poartă un război energetic şi a cerut mai multă unitate în Europa, transmite dpa.

Zelenski spune că Rusia crește și mai mult presiunea asupra Europei Foto EPA EFE
Zelenski spune că Rusia crește și mai mult presiunea asupra Europei Foto EPA EFE

"Rusia încearcă în aceste zile să crească şi mai mult presiunea energetică asupra Europei. Pomparea gazului prin Nord Stream a fost complet oprită", a spus Volodimir Zelenski în mesajul său video zilnic."Rusia vrea să distrugă viaţa normală a fiecărui european, în toate ţările continentului nostru".

Scopul, a spus el, este de a slăbi şi intimida statele din Europa. Pe lângă tancuri şi rachete, Rusia foloseşte şi energia ca armă. În această iarnă, Rusia pregăteşte o "lovitură decisivă" în sectorul energetic. Doar o mai mare coeziune va ajuta la combaterea acestui plan, a spus Zelenski.

În opinia sa, europenii trebuie să îşi coordoneze mai bine contramăsurile şi să se ajute reciproc. În plus, presiunea asupra Rusiei trebuie crescută pentru a limita veniturile pe care le obţine din petrol şi gaze.

Contextul acuzaţiilor este acela că Gazprom nu a reluat livrările de gaze prin Nord Stream 1 către Germania sâmbătă dimineaţa, contrar planurilor anterioare. Compania energetică rusă a justificat acest lucru invocând o presupusă scurgere la staţia de compresoare Portovaia.

În intervenţia video, preşedintele Zelenski a condamnat, de asemenea, rănirea mai multor copii la o expoziţie de arme din Cernigov. Incidentul este "inacceptabil", iar cei care se fac vinovaţi de neglijenţa care a provocat incidentul vor fi pedepsiţi, a promis şeful statului ucrainean.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite