Veniturile lunare ale unei gospodării din România au ajuns la 6.241 lei. Destinaţiile cheltuielilor

0
0

Veniturile totale medii lunare pe gospodărie au reprezentat 6.241 lei în trimestrul II din 2022, iar pe persoană veniturile au fost de 2.481 lei, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS) publicate miercuri.

Veniturile pe persoană au ajuns la 2.481 lei, Foto: Shutterstock
Veniturile pe persoană au ajuns la 2.481 lei, Foto: Shutterstock

Cheltuielile totale ale populaţiei au fost, în trimestrul II 2022, în medie, de 5.375 lei lunar pe gospodărie şi 2.137 lei pe persoană şi au reprezentat 86,1% din nivelul veniturilor totale.

Conform INS, veniturile băneşti au fost, în medie, de 5.853 lei lunar pe gospodărie (2.327 lei pe persoană), iar veniturile în natură au fost estimate la 388 lei lunar pe gospodărie (154 lei pe persoană).

Salariile şi celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri (67,6% din veniturile totale ale gospodăriilor).

Specialiştii INS menţionează că la formarea veniturilor totale ale gospodăriilor au contribuit, de asemenea, veniturile din prestaţii sociale (19,6%), veniturile în natură (6,2%), în principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (5,2%), veniturile din activităţi neagricole independente (2,2%), veniturile din agricultură (2,1%), precum şi cele din proprietate şi vânzarea de active din patrimoniul gospodăriei (1,3%).

Potrivit sursei citate, mediul de rezidenţă influenţează diferenţele de nivel şi, mai ales, de structură între veniturile gospodăriilor dintre mediul urban şi mediul rural.

Cheltuieli făcute de români

Conform INS, principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt: consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.).

Cheltuielile pentru investiţii, destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni etc. deţin o pondere mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei (doar 0,8%).

De asemenea, INS precizează că mediul de rezidenţă determină unele particularităţi în ceea ce priveşte mărimea şi structura cheltuielilor totale de consum.

Conform clasificării standard pe destinaţii a cheltuielilor de consum (COICOP), produsele alimentare şi băuturile nealcoolice au deţinut, în trimestrul II 2022, în medie, 35,1% din consumul gospodăriilor.

Economie


Ultimele știri
Cele mai citite