Vânzarea Telekom Romania Mobile Communications, analizată de Consiliul Concurenței

0
Publicat:

Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Gheorghe Adrian Tomșa intenționează să preia Telekom Romania Mobile Communications SA, mai puțin o serie de active care vor fi preluate de Digi România SA.

Clădirea Telekom România Mobile
Vânzarea Telekom Romania Mobile Communications, analizată de Consiliul Concurenței

Gheorghe Adrian Tomșa controlează grupul Clever Media care operează în România în principal în domeniul difuzării de programe de televiziune, activități de telecomunicații prin rețele de comunicații electronice, cesionarea drepturilor de difuzare TV pentru competiții sportive, vânzarea drepturilor de retransmisie a propriilor canale către marii operatori de pe piață și publicitate TV și online.

Digi Romania SA este un operator de telecomunicații român care prestează servicii de comunicații electronice, furnizând servicii de retail și de gros, telefonie mobilă și fixă, servicii de voce și date, servicii de conectivitate, precum și servicii TV prin cablu sau satelit în România, Spania, Italia și Portugalia.

Activele Telekom Romania Mobile Communications SA pe care Digi România SA intenționează să le preia constau în spectru, întreaga rețea radio cu toate turnurile și echipamentele și contractele cu clienții de tip pre-paid.

Telekom Romania Mobile Communications SA, care face parte din grupul Deutsche Telekom, se ocupă cu activități de telecomunicații prin rețele fără fir (exclusiv prin satelit).

Conform prevederilor Legii concurenței (nr. 21/1996), această operațiune trebuie analizată de Consiliul Concurenței, care o va evalua în scopul stabilirii compatibilității cu un mediu concurențial normal și va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.

La 27 mai, Digi România a încheiat un acord de principiu pentru achiziţionarea de către West Network Invest S.R.L, un vehicul investiţional deţinut majoritar de către Digi şi minoritar de către grupul Clever Media, a unei deţineri de 99,9999994% din capitalul social al Telekom România Mobile Communications S.A, conform unui anunţ transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Telekom România Mobile Communications S.A. este o companie de telefonie mobilă ce operează în România sub marca comună Telekom.ro, care este deținut de OTE, la rândul lui deținut de Deutsche Telekom. Subsidiară a grupului Deutsche Telekom, compania de telecomunicații Telekom România Mobile oferă românilor servicii de telefonie mobilă de cea mai înaltă calitate. La sfârșitul celui de-al treilea trimestru din 2023, Telekom Romania Mobile avea 1.883.000 milioane de abonați și 2.016.000 milioane de utilizatori prepaid.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite