Expert, despre experiența unică a condusului unei mașini electrice Tesla Model 3. Cum s-a descurcat cu „o singură pedală”

0
Publicat:

Un jurnalist expert în industria auto descrie cum s-a simțit când a condus pentru prima dată un vehicul electric Tesla Model 3 și a ajuns la concluzia că aceasta oferă o experiență unică.

Tesla Model 3
Tesla Model 3 FOTO EPA EFE

Nora Naughton acoperă de peste 10 ani industria auto ca jurnalist, perioadă în care a condus numeroase mașini - electrice, hibride și cu motoare pe benzină.

Unul dintre avantajele acestei meserii, spune ea, este accesul la flotele companiilor destinate presei, unde se pot testa toate mașinile despre care se scrie.

Acest lucru îmi oferă o înțelegere mai bună a evoluției tehnologiei și ingineriei în aceste mașini, într-o industrie în continuă schimbare”, arată Nora Naughton.

Cu toate acestea, mașinile Tesla au fost întotdeauna mai greu de găsit. Compania de mașini electrice a lui Elon Musk nu dispune de o flotă de presă tradițională”, spune expertul auto de la Business Insider.

Așa că, în perioada sărbătorilor, Norma Naughton, a decis să închirieze un autoturism Tesla Model 3 de la o companie de profil.

Mașinile lui Musk oferă o experiență complet unică, de la modul în care conduci și simți mașina până la modul în care interacționezi cu tehnologia”, spune Norma Naughton.

Mașina se încarcă într-o singură oră la rețeaua Supercharger

Ea spune că știa că rețeaua de încărcare a mașinilor electrice Tesla, Supercharger, „schimbă regulile jocului”.

Cu toate acestea, pentru ea a fost șocant de cât de rapid și ușor a fost să încarce un autoturism Tesla comparativ cu unul al unui producător tradițional.

Cel mai mult timp petrecut la un încărcător a fost cam o oră, pentru a o alimenta de la aproximativ 20% la 100% (mai târziu am aflat că este mai bine să încarci doar până la 80%, în special la temperaturi reci, dar încărcarea completă nu pare să afecteze negativ experiența mea)”, a scris Norma Naughton.

Ea spune că atunci când a luat un Chevrolet Bolt într-o călătorie în 2019, a petrecut ore întregi la încărcătoarele de nivel 2 din zone rurale și rar a încărcat complet bateria.

Nu a avut o experiență excelentă cu opțiunea de pregătire a bateriei în vremea rece dar a mers către un Supercharger de fiecare dată când a avut nevoie să încarce, ceea ce însemna că mașina începea să-și încălzească bateria pe traseu pentru a îmbunătăți experiența de încărcare.

Însă de fiecare dată când încărca autoturismul Tesla primea o avertizare pe ecranul mașinii că bateria era rece și că va încărca mai lent.

Condusul cu o singură pedală nu este pentru toată lumea

În toate experiențele mele anterioare cu vehicule electrice, am dezactivat sau am redus sistemul de frânare regenerativă pentru că nu îmi plăcea senzația bruscă atunci când îmi ridicam piciorul de pe accelerație”, a mai scris Norma Naughton.

Ea spune că nu a găsit nicio setare care să blocheze condusul cu o singură pedală, așa că a decis să se implice complet în această experiență.

Încă nu sunt adepta condusului cu o singură pedală, chiar și după ce am început să mă obișnuiesc să îmi ridic piciorul încet de pe accelerație pentru a simula aceeași senzație de alunecare pe care o ai într-o mașină cu motor pe benzină. Pe autostradă, imposibilitatea de a aluneca normal a dus la o călătorie mai puțin lină. Nu aș recomanda această opțiune pentru cineva predispus la rău de mașină”, sugerează Norma Naughton.

O problemă a fost să parcheze pentru prima dată Modelul 3, când și-a dat repede seama că nu știa cum să oprească mașina fără un buton de pornire sau o cheie.

A căutat pe Google cum să oprească mașina

După ce am navigat prin meniul de setări în timp ce reglam oglinzile, încă nu înțelegeam. Așa că am scos telefonul și am căutat literalmente "cum să oprești Modelul 3"”, arată expertul auto.

Și-a dat astfel seama că „tot ce trebuie să faci este să te îndepărtezi cu cheia (sau telefonul, dacă folosești aplicația Tesla), și mașina se va bloca și se va opri automat”.

Am sărit din mașină și m-am îndepărtat încet, așteptând ca farurile să se stingă sau un bip să mă asigure că mașina s-a blocat. Nu a fost niciun bip, dar luminile s-au stins în cele din urmă”, a scris Norma Naughton.

Concluzia sa: „La început, a fost ciudat, dar m-am obișnuit repede. Atât de mult încât când am revenit în Subaru-ul meu după cinci zile, am ieșit din mașină în timp ce aceasta încă era în funcțiune.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite