Scandalul cerealelor ucrainene: Vama autorizează doar tranzitul lor prin România

0
Publicat:

Autoritatea Vamală autorizează doar tranzitul unor cereale ucrainene prin România, conform deciziilor luate la nivel european privind interzicerea importurilor până la data de 5 iunie.

Navă încărcată cu cereale într-un port
Autoritatea Vamală autorizează doar tranzitul cerealelor ucrainene prin România

Ca urmare a publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/903 al Comisiei din 2 mai 2023 de introducere a unor măsuri preventive privind anumite produse originare din Ucraina, vă informăm că Autoritatea Vamală Română, prin birourile vamale de frontieră, implementează deja noile prevederi conform cărora, cu excepția executării contractelor semnate înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament, punerea în liberă circulație sau plasarea sub regim de antrepozit vamal, de zonă liberă sau de perfecționare activă a grâului, porumbului, florii-soarelui și rapiței, originare din Ucraina, este permisă numai în alte state membre decât Bulgaria, Polonia, România, Slovacia sau Ungaria. Prin urmare, Autoritatea Vamală Română autorizează în prezent doar procedurile vamale de tranzit pentru aceste produse către un alt stat membru în afara celor cinci sau către țări sau teritorii terțe”, a informat miercuri Autoritatea Vamală Română.

Vama precizează că noile reglementări se aplică în toate statele membre până la data de 5 iunie 2023.

Autoritatea subliniază totodată că în cadrul efortului depus la nivelul Uniunii Europene și a statelor membre pentru sprijinirea Ucrainei în accesul produselor sale cerealiere pe piața mondială, Autoritatea Vamală Română ia în continuare măsuri pentru fluidizarea traficului de mărfuri aflate în tranzit, asigurând totodată un echilibru de tratament pentru toți operatorii economici care trec frontiera.

Comisia Europeană a adoptat marţi măsuri preventive excepţionale şi temporare privind importurile unui număr limitat de produse din Ucraina, sub garanţia excepţională a Regulamentului privind măsurile comerciale autonome, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

În această perioadă, grâul, porumbul, rapiţa şi seminţele de floarea soarelui originare din Ucraina pot continua să circule liber în toate statele membre ale Uniunii Europene, cu excepţia celor cinci din prima linie: Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia. Produsele pot continua să circule sau să tranziteze prin aceste cinci state membre prin intermediul unui regim de tranzit vamal comun sau să ajungă într-o ţară sau un teritoriu din afara UE.

În paralel, Bulgaria, Ungaria, Polonia şi Slovacia s-au angajat să-şi ridice măsurile unilaterale cu privire la grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea soarelui şi orice alte produse care provin din Ucraina.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite