Video Șantierul Autostrăzii Transilvania după 22 de ani. Viaductele de care depinde inaugurarea unor tronsoane importante în 2026
0Aproape 70 de kilometri din Autostrada Transilvania ar putea fi inaugurați în 2026, la 22 de ani de la începerea șantierului. Deschiderea circulației depinde și de finalizarea a trei viaducte spectaculoase, iar întregul traseu dintre Târgu Mureș și frontiera cu Ungaria ar urma să fie gata în 2031.

În iunie se împlinesc 22 de ani de la începerea lucrărilor la Autostrada Transilvania, între Târgu Mureș și frontiera cu Ungaria, de la Borș. În 2026, segmente importante ale autostrăzii din nord-vestul României ar putea fi inaugurate, însă finalizarea întregului traseu este așteptată abia în 2031.
Aproape 70 de kilometri de autostradă, așteptați în 2026
Aproape 70 de kilometri din Autostrada Transilvania (A3) ar putea fi inaugurați în 2026, însă deschiderea circulației este condiționată de finalizarea lucrărilor la trei viaducte spectaculoase: două pe tronsonul Nădășelu – Poarta Sălajului, cu o lungime de 42,84 kilometri, și unul pe secțiunea Suplacu de Barcău – Chiribiș, de 26,35 kilometri.
În primăvara anului 2025, pe tronsonul Nădășelu – Poarta Sălajului au intrat în șantier viaductele de la Nădășelu, cu o lungime de 1,2 kilometri, și Topa Mică, de 2 kilometri. Lucrările au fost licitate separat și presupun o investiție de 995 de milioane de lei, fără TVA, finanțată prin Programul Transport 2021–2027.
Pe ambele șantiere, progresul lucrărilor a depășit 50%, iar finalizarea este așteptată în 2026. Cei 3,2 kilometri de viaducte de la Nădășelu și Topa Mică necesită lucrări complexe, într-o zonă în care alunecările de teren au impus devierea traseului inițial al autostrăzii.
„După finalizarea lucrărilor la cele două viaducte de pe traseu (Topa Mică și Nădășelu) și la secțiunile dintre Nădășelu și Poarta Sălajului (42,84 km), se va circula continuu pe 155 de kilometri de autostradă între Poarta Sălajului și Târgu Mureș”, arată Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Pe restul traseului dintre Nădășelu și Poarta Sălajului, lucrările se apropie de final, progresul fizic al proiectului fiind de 98%.












„Pe cei 30,6 km ai șantierului dintre Nădășelu și Zimbor, constructorul român (UMB Spedition) este mobilizat cu 510 muncitori și 238 de utilaje care lucrează la: așternerea stratului de uzură asfaltic, amenajarea parcărilor de scurtă durată, finalizarea sistemelor de colectare și de evacuare a apelor pluviale, montarea parapetului direcțional, montarea sistemelor ITS și a celor de iluminat rutier.
Pe cei 12,24 km ai secțiunii Zimbor – Poarta Sălajului, constructorul român (UMB Spedition) este mobilizat cu 100 de muncitori și 60 de utilaje și execută următoarele lucrări: cofrare și betonare fundații casiuri pentru colectarea și evacuarea apelor pluviale; execuție drumuri de exploatare; ziduri de sprijin pe coloane forate; aplicare straturi de vopsea anticorozivă”, a transmis Cristian Pistol, directorul CNAIR.
Viaductul uriaș al Autostrăzii Transilvania, construit peste cimitirul din Nădășelu. Drumul roman ascuns pe traseul A3Autostrada Transilvania în șantier. Video: CNAIR
Tot în 2026 va trebui finalizat și nodul rutier de la Românași, construit de UMB. Acesta va asigura legătura dintre Autostrada Transilvania, pe subsecțiunea Zimbor – Poarta Sălajului, DN1F și DJ108A, până la finalizarea secțiunii Poarta Sălajului – Zalău, estimată pentru anul 2031.
Autostrada Transilvania în șantier. Video: CNAIR
„Aici se lucrează la taluzuri și rigole și se montează parapetele de protecție. Stadiul fizic al lucrărilor la nodul rutier Românași a ajuns la 72%”, a informat reprezentantul CNAIR.
Încă 26,5 kilometri de autostradă în Bihor
Al doilea tronson al Autostrăzii Transilvania așteptat în 2026 va conecta localitățile Suplacu de Barcău și Chiribiș, din județul Bihor. Cele mai complexe lucrări vizează finalizarea viaductului de la Suplacu de Barcău, a cărui construcție a început în 2004. Viaductul are o lungime de 1,8 kilometri și 45 de deschideri și traversează lacul de acumulare al localității.
„În prezent executăm lucrări complexe de săpătură și umplutură terasamente, execuție fundație din balast, așternere mixtură asfaltică, execuție piloți forați pentru consolidări, execuție ziduri de sprijin, execuție podețe tubulare, armare, cofrare și turnare beton pentru plăci de suprabetonare ale viaductelor, execuție sferturi de con, lucrări hidrotehnice, relocare și protejare rețele în câmpul petrolier Suplacu de Barcău, execuție sistem de iluminat, execuție sistem ITS, execuție lucrări de construcții civile pentru viitorul centru de întreținere și coordonare, execuție rigole din beton și așternere pământ vegetal pe taluze”, informa recent constructorul Erbașu.
Secțiunea Suplacu de Barcău - Chiribiș. Video: Construcții Erbașu. Facebook
Construcția viaductului a început după semnarea de către statul român a contractului pentru Autostrada Transilvania cu firma americană Bechtel, dar lucrările au fost suspendate în 2013. Atunci, proiectul a fost abandonat după ce ajunsese la jumătate, în timp ce aproape 80% din lucrările la viaduct erau realizate.
În noiembrie 2023, a fost semnat un nou contract pentru continuarea lucrărilor, câștigat de Construcții Erbașu. Contractul, în valoare de 884 de milioane de lei, fără TVA, este finanțat prin Programul Transport 2021–2027. Lucrările au fost reluate la începutul anului 2024.
„Autostrada cu tuneluri”, la doi ani de la startul lucrărilor. Ce a mai rămas de construit din tronsonul Margina - HoldeaAutostrada Transilvania, după 22 de ani
Autostrada Transilvania (A3) a fost proiectată inițial să lege Brașovul de Oradea, prin Cluj-Napoca, și să ajungă la frontiera cu Ungaria, prin Vama Borș. Lucrările au început în 2004, în nord-vestul României, iar estimările autorităților vizau finalizarea ei până în 2012.
Planul inițial al autostrăzii, cu o lungime de peste 400 de kilometri, propunea un traseu prin Brașov, Făgăraș, Sighișoara, Târgu Mureș, Turda, Cluj-Napoca, Zalău și Oradea, care urma să fie completat cu tronsonul București – Brașov. Proiectul a fost modificat ulterior, prin renunțarea la segmentul Brașov – Târgu Mureș și înlocuirea acestuia cu Autostrada Sebeș – Turda, numită și Autostrada Apuseni (A10).
Până în prezent, au fost finalizați și deschiși traficului aproape jumătate din cei aproximativ 270 de kilometri ai Autostrăzii Transilvania, pe relația Târgu Mureș – Cluj-Napoca – Oradea – Vama Borș. Cea mai lungă porțiune continuă pe care se poate circula are circa 113 kilometri, între Târgu Mureș și Nădășelu, în județul Cluj.
De la Nădășelu spre Oradea și frontiera cu Ungaria mai sunt deschise sectoarele Nușfalău – Suplacu de Barcău și Biharia – Borș, care însumează aproximativ 20 de kilometri. Restul segmentelor se află în diferite stadii de execuție, proiectare sau contractare.
Din cei circa 138 de kilometri rămași de construit între Cluj-Napoca și Oradea, aproximativ 70 de kilometri au termen de finalizare în 2026. Este vorba despre secțiunile Nădășelu – Poarta Sălajului și Suplacu de Barcău – Chiribiș.
În 2027 este așteptată finalizarea altor aproape 30 de kilometri, între Chiribiș și Biharia, iar până în 2031 ar urma să fie terminate ultimele două segmente ale A3, Poarta Sălajului – Zalău și Zalău – Nușfalău, cu o lungime totală de aproape 40 de kilometri. Acestea includ și tunelul Meseș, de aproape trei kilometri.























































