Rusia susține că a vizat infrastructuri logistice și o uzină siderurgică în atacul nocturn asupra Ucrainei | adevarul.ro

Rusia susține că a vizat infrastructuri logistice și o uzină siderurgică în atacul nocturn asupra Ucrainei

Război în Ucraina
Publicat:
0
1 live

Rusia confirmă că a lansat, în noaptea de luni spre marți, un nou val de atacuri cu drone și rachete asupra Ucrainei. Ministerul rus al Apărării susține că au fost vizate centre logistice și de transport militar din Kiev, dar și o importantă uzină siderurgică din orașul Zaporojie.

Atacurile asupra orașului Zaporojie s-au soldat cu șase morți. FOTO: X/@ZelenskyyUa
Atacurile asupra orașului Zaporojie s-au soldat cu șase morți. FOTO: X/@ZelenskyyUa

Potrivit autorităților ucrainene, atacurile asupra orașului Zaporojie s-au soldat cu șase morți și 20 de răniți. Loviturile au provocat, de asemenea, incendii în capitala Kiev. Atât Rusia, cât și Ucraina susțin că nu vizează în mod deliberat populația civilă.

Ministerul rus al Apărării afirmă că forțele sale au lovit în Kiev complexul de sortare al companiei Nova Poșta, despre care Moscova susține că ar gestiona și bunuri cu dublă utilizare, inclusiv componente folosite la producția de drone, sisteme robotice și echipamente de război electronic.

Un alt obiectiv indicat de partea rusă este centrul de transport și logistică Kiev-3, descris drept un important complex de depozitare pentru drone de atac, stații de control și componente ale acestora.

La Zaporojie, Rusia afirmă că a lovit uzina siderurgică Zaporijistal, parte a grupului Metinvest. Moscova susține că fabrica produce oțel utilizat inclusiv pentru structuri de protecție, fortificații, blindaje pentru vehicule militare și plăci pentru veste antiglonț.

În același timp, Ministerul rus al Apărării susține că sistemele sale antiaeriene au interceptat în cursul nopții 396 de drone ucrainene în 15 regiuni ale Rusiei.

Atacurile au loc în contextul intensificării loviturilor cu drone desfășurate de Ucraina în interiorul teritoriului rus, unde sunt vizate în special rafinării și alte obiective considerate importante pentru efortul de război al Moscovei.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite