Rusia va furniza Ungariei şi Chinei cantităţi suplimentare de gaze
0Gazprom va furniza la iarnă cantităţi suplimentare de gaze Ungariei şi Chinei, a anunţat duminică preşedintele - director general Alexei Miller, conform agenţiei TASS preluate de Reuters.
Alexei Miller l-a însoţit săptămâna trecută pe preşedintele rus Vladimir Putin în vizita acestuia în China.
Gazprom încearcă să compenseze pierderea pieţelor europene după invazia rusă în Ucraina, inclusiv din cauza exploziilor care au avariat gazoductele Nord Stream din Marea Baltică.
Miller a afirmat într-un interviu televizat că livrările suplimentare ale Gazprom către Ungaria se ridică la 1,3 miliarde de metri cubi de gaze. China urmează să primească încă 600 de milioane de metri cubi peste obligaţiile contractuale.
Premierul ungar Viktor Orban este singurul lider din Uniunea Europeană care şi-a păstrat relaţiile amicale cu Putin în timpul războiului din Ucraina. Marţi, când s-au întâlnit la Beijing, Orban i-a spus preşedintelui că Ungaria - care este şi membră a NATO - nu a dorit niciodată să se opună Rusiei şi încearcă să menţină contactele bilaterale. Reuters reaminteşte că Budapesta este considerată o oponentă importantă a începerii negocierilor de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană; decizia în acest sens ar putea fi luată în decembrie, dar necesită acordul unanim al celor 27 de state membre ale Uniunii.
Ungaria și Rusia au un acord pe 15 ani pentru livrarea gazelor
Conform unui acord pe 15 ani, semnat în 2021, înainte de începerea războiului în Ucraina, Ungaria primește 4,5 miliarde de metri cubi (bcm) de gaz pe an de la Rusia, în principal prin Bulgaria și Serbia, pe conducta Turkstream.
Gazoductul Turkstream va fi oprit pentru întreținere în perioada 5-12 iunie, potrivit datelor de pe site-ul operatorului bulgar de transport de gaze Bulgartransgaz, subliniază Reuters.
Potrivit sursei citate, Szijjarto a reiterat în declarația sa că Ungaria va bloca orice sancțiuni ale Uniunii Europene care ar afecta energia nucleară.
Ungaria, care își cumpără cea mai mare parte a energiei din Rusia, intenționează să-și extindă centrala nucleară din Paks, Rosatom din Rusia construind două reactoare VVER cu o capacitate de 1,2 gigawați fiecare, în plus față de cele patru reactoare care funcționează în prezent.
Szijjarto a mai spus că l-a informat pe Novak că Ungaria este în discuții pentru a crește rolul companiei franceze Framatome în extinderea uzinei din Paks, deoarece guvernul german blochează livrarea echipamentelor de control pentru noile reactoare de la Paks.
Siemens Energy din Gremania are un contract pentru livrarea echipamentelor de control împreună cu Framatome.
Ungaria a criticat sancțiunile UE împotriva Rusiei, în contextul războiului din Ucraina, deși a votat toate pachetele, și și-a folosit dreptul de veto pentru a elimina anumite prevederi. Embargoul UE asupra petrolului rusesc, de exemplu, se referă la petrolul pe mare și nu se aplică livrărilor prin conducte de care depinde Budapesta.