Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur şi în august. Ce dobânzi sunt oferite

0
Publicat:

Românii pot accesa, din 23 august, o nouã tranșã a Programului Tezaur cu dobânzi de pânã la 7,20% pe an, a transmis, marți, Ministerul Finențelor.

Românii au investit aproape 1,4 miliarde de lei în ediția anterioară Teazur, Foto: Shutterstock
Românii au investit aproape 1,4 miliarde de lei în ediția anterioară Teazur, Foto: Shutterstock

Mai exact, începând de miercuri, românii pot accesa o nouã tranșã de titluri de stat Tezaur, cu maturitãți de 1 an și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6,30% și, respectiv, 7,20%. Titlurile de stat au valoare nominalã de 1 leu și sunt în forma dematerializatã, anunță sursa citată.

Fiecare emisiune de titluri de stat pe care o punem la dispoziție ne aratã interesul românilor pentru oportunitãți solide de a economisi în siguranțã. În cadrul ediției anterioare a Tezaur, peste 30.000 de români au ales sã investeascã aproape 1,4 miliarde de lei. Randamentul atractiv și riscurile minime fac din acest instrument o modalitate foarte bunã de a face economiile sã producã, fiind un instrument accesibil în care nu existã restricții privind suma ce poate fi depusã”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Titlurile de stat pot fi cumpãrate dup cum urmează:

- Între 23 august – 14 septembrie online, numai de cãtre persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unitãților Trezoreriei Statului.

Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectatã, subscriere titluri de stat Tezaur, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului cãtre un cont bancar pe numele investitorului. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesați Ghid Tezaur online și Tezaur online;

- Între 23 august – 15 septembrie 2023 de la sediul unitãților Trezoreriei Statului;

- Între 23 august – 14 septembrie 2023 în mediul urban și 23 august – 13 septembrie 2023 în mediul rural, prin subunitãțile poștale ale C.N. Poșta Românã S.A.

Dobânda este anualã, plãtibilã la termenele prevãzute în prospectul de emisiune, mai arată reprezentanții Ministerului.

De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot rãscumpãra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulãrii subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Conform sursei citate, sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuãrii subscrierii. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.

Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite