Profitul Petrom a scăzut în primul trimestru cu aproape 70% din cauza scăderii preţului ţiţeiului. Vânzările s-au redus cu 19%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petrom, singurul producător de petrol şi gaze din România, a raportat în primul trimestru un profit net de 345 de milioane de lei, în scădere cu 68% comparativ cu perioada similară a anului trecut, iar afacerile companiei au ajuns la 4,2 miliarde de lei, cu 19% mai mici faţa de primele trei luni din 2014.

Sectorul de explorare şi producţie, principalul centru de profit al companiei, a fost puternic afectat de scăderea cu circa 50% a barilului de petrol, spun reprezentanţii Petrom. Tot barilul ieftin a mai determinat o scădere la Petrom, cea a bugetului de investiţii care va fi cu 30% mai mic faţă de 2014.

"Rezultatul din upstream (explorare şi producţie – n.red.) a fost afectat de scăderea abruptă a preţurilor ţiţeiului care a fost doar parţial compensată de efectele pozitive ale cursului de schimb şi de creşterea uşoară a volumelor vândute. Ca răspuns la preţul scăzut al ţiţeiului, ne-am redus planurile de investiţii pentru 2015 ale grupului cu aproximativ 30% faţă de anul precedent şi am continuat să ne optimizăm structură de costuri, măsuri preconizate a ne proteja poziţia fluxului de numerar extins. Aceste iniţiative vor afecta însă producţia viitoare de hidrocarburi", a declarat Mariana Gheorghe, directorul general executiv al Petrom.

"În explorare, împreună cu ExxonMobil, am finalizat forajul la două sonde în zona de mare adâncime a Mării Negre şi, de atunci, platforma a fost mutată într-o nouă locaţie de forare din blocul Neptun Deep. În Downstream Oil, contribuţia din activitatea de rafinare a fost foarte bună, determinată de marje de rafinare favorabile şi de performanţă operaţională îmbunătăţită, în timp ce, în activitatea de marketing, vânzările cu amănuntul au crescut cu 4% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent". mai spune Mariana Gheorghe în raportul trimis Bursei de Valori Bucureşti.

Producţia internă de ţiţei a fost de 6,9 milioane bbl, cu 2% mai mică fata de T1/14, din cauza declinului natural şi a reparaţiilor capitale planificate la sonde-cheie.

Productia internă de gaze a crescut cu 4%, la 8,8 milioane bep, în principal datorită noilor sonde puse în producţie pe zăcământul Bustuchin, precum şi creşterii debitului la sondele din zăcământul Totea. În Kazahstan, producţia a atins nivelul de 0,8 milioane bep, cu 9% mai mic comparativ cu perioada similară a anului 2014.

Volumul vânzărilor de hidrocarburi a crescut cu 1% comparativ cu T1/14, în principal datorită unor volume mai mari de gaze şi condensat vândute în România.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite