Piața bărcilor electrice începe să crească în Europa. Cât costă în România să transformi o barcă obișnuită într-una electrică
Piața bărcilor electrice ia amploare în Europa, ajungând la ordinul miliardelor de dolari, pe fondul creșterii cererii pentru ambarcațiuni de agrement și comerciale și pentru alte nave electrice. Estimările indică o triplare a pieței în următorii cinci ani.

Potrivit unei estimări publicate în 2026 de MarketsandMarkets, piața europeană a bărcilor electrice este evaluată la aproximativ 1,28 miliarde de dolari în 2026 și ar putea ajunge la 4,54 miliarde de dolari în 2031, ceea ce ar însemna o creștere medie anuală de 27,6%. Estimarea include ambarcațiuni de agrement și comerciale, precum și alte categorii de nave electrice.
La nivel global, aceeași analiză estimează piața bărcilor electrice la aproximativ 4,39 miliarde de dolari în 2026, urmând să ajungă la 10,6 miliarde de dolari în 2031. Europa este indicată drept una dintre regiunile cu cea mai rapidă creștere în perioada analizată.
Creșterea este susținută de dezvoltarea propulsiei electrice, de interesul pentru reducerea emisiilor și zgomotului și de utilizarea tot mai mare a bărcilor electrice în turism, agrement și transportul pe căile navigabile interioare.
Pentru proprietarii din România, trecerea la propulsie electrică nu presupune neapărat cumpărarea unei ambarcațiuni noi. O barcă existentă poate fi transformată, dacă este compatibilă, prin înlocuirea motorului termic cu unul electric.
România intră treptat pe această piață
Piața locală este încă la început, însă interesul pentru propulsia electrică este în creștere. Potrivit companiei Livoltek, cererea pentru motoare electrice destinate ambarcațiunilor ar putea crește cu aproximativ 30–40% în următorii doi-trei ani.
„Electrificarea transportului pe apă este încă la început în România, dar vedem un interes tot mai mare pentru astfel de soluții și estimăm că cererea pentru motoare electrice destinate ambarcațiunilor ar putea crește cu aproximativ 30–40% în următorii 2-3 ani”, a precizat pentru „Adevărul” Răzvan Iordache, reprezentant al companiei citate.
Interesul este susținut de mai multe tipuri de utilizări: pescuit, agrement, turism, dar și proiecte dezvoltate de companii și autorități.
Un avantaj important al motoarelor electrice este funcționarea silențioasă și lipsa gazelor de eșapament în timpul utilizării. Pentru pescuit sau turism, aceste caracteristici pot conta mai mult decât simpla reducere a consumului de combustibil.
Există deja și zone din România în care utilizarea motoarelor alimentate cu combustibili fosili este restricționată, ceea ce poate crea un avantaj pentru propulsia electrică.
Cât costă în România să transformi o barcă obișnuită într-una electrică
Una dintre cele mai accesibile variante de electrificare este păstrarea ambarcațiunii existente și înlocuirea motorului termic.
Potrivit datelor companiei, costul începe de la aproximativ 2.000 de euro, pentru un motor electric de 1 kW și bateria aferentă.
În funcție de putere, costurile orientative sunt:
- 1 kW, echivalentul a aproximativ 3 CP: 2.000–3.000 de euro pentru motor și baterie;
- 3 kW, echivalentul a aproximativ 6 CP: 3.000–4.500 de euro;
- 7 kW, echivalentul a aproximativ 11 CP: 5.500–8.000 de euro.
Pentru motoarele mai puternice, costul sistemului și al bateriilor este calculat individual, în funcție de dimensiunea și greutatea ambarcațiunii, viteza dorită și autonomia necesară.
Cât costă o baterie de stocare a energiei și cum o alegi ca să ai autonomie energeticăAstfel, trecerea la electric nu înseamnă obligatoriu achiziția unei bărci noi. Dacă ambarcațiunea este compatibilă, proprietarul poate păstra corpul bărcii și poate schimba sistemul de propulsie.
Cât costă o barcă electrică nouă
Pentru cei care preferă o ambarcațiune nouă, complet electrică, prețurile pornesc de la aproximativ 7.000–8.000 de euro pentru o barcă mică destinată pescuitului sau agrementului.
Pentru o barcă medie, costul ajunge la aproximativ 10.000–12.000 de euro, iar o ambarcațiune mai mare, destinată agrementului sau turismului, poate costa aproximativ 21.000–23.000 de euro.
Diferența de preț este determinată în principal de puterea motorului și de capacitatea bateriilor. Cu cât autonomia dorită este mai mare, cu atât crește și cantitatea de energie care trebuie stocată.
De la 25 de kilometri la peste 100 de kilometri cu o încărcare
Autonomia unei bărci electrice nu poate fi exprimată printr-o singură cifră. Ea depinde de capacitatea bateriei, greutatea ambarcațiunii și, mai ales, de viteza de navigație.
În testele prezentate, realizate pe o barcă de aluminiu de 3,8 metri, autonomia a fost de aproximativ 25–35 de kilometri la utilizarea motorului la putere ridicată și a depășit 100 de kilometri la viteze reduse.
Pentru navele mai mari, bateria este dimensionată în funcție de traseu, timpul de operare și autonomia necesară.
De la barca de pescuit la nave comerciale
Electrificarea nu se limitează la bărcile mici. Soluțiile disponibile acoperă o plajă de puteri de la 1 kW până la 90 kW.
Sistemele de până la 7 kW pot fi utilizate în special pentru bărci mici, pescuit și agrement. Intervalul 8–55 kW poate acoperi ambarcațiuni medii și aplicații profesionale, în timp ce sistemele de 49–90 kW pot fi folosite pentru nave comerciale, feriboturi și transport fluvial.
Ce pot face românii care vor să-și monteze panouri fotovoltaice în lipsa programului de susținere de către statDirecția este relevantă și la nivel european. Piața include deja soluții pentru feribot-uri, turism și transport pe căile navigabile interioare, iar segmentul comercial este unul dintre cele pentru care sunt anticipate ritmuri importante de creștere.
De ce contează electrificarea transportului pe apă
Pentru ambarcațiunile mici, avantajele sunt în primul rând legate de zgomot, confort și eliminarea emisiilor locale. Pentru operatorii de turism sau agrement, o barcă electrică poate oferi o experiență diferită, fără zgomotul motorului termic.
Pentru navele comerciale, miza este mai mare: reducerea consumului de combustibili fosili și a emisiilor, dar și modernizarea transportului fluvial.
În România, piața este încă într-o etapă incipientă. Pentru un proprietar de barcă, trecerea la propulsie electrică poate fi făcută însă și fără achiziția unei ambarcațiuni noi: în anumite condiții, poate fi păstrată barca existentă și schimbat sistemul de propulsie, cu un cost care pornește de la aproximativ 2.000 de euro.




















































