Petroliştii laudă propunerea de eliminare a plafonului de preţ la gaze: Măsurile din OUG 114 au dus la o creştere artificială a preţului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Abrogarea prevederii din Ordonanţa 114 care a instituit un plafon pentru preţul la gaze este „benefică şi necesară”, deoarece măsurile din ordonanţă au dus la o creştere artificială a preţului şi au afectat viabilitatea proiectelor de explorare, susţine Asociaţia Română a Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră (ROPEPCA).

Comisia de industrii din Camera Deputaţilor a propus, marţi, abrogarea articolelor din controversata Ordonanţă 114, prin care a fost plafonat preţul gazelor şi al energiei electrice. Pentru ca plafoanele să fie eliminate, prevederile trebuie adoptate de Camera Deputaţilor. 

„ROPEPCA consideră benefică şi necesară propunerea Comisiei de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor privind abrogarea articolelelor care fac referire la domeniul energiei din Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 şi speră că acelaşi lucru se va întâmpla şi în comisiile raportoare. Prevederile din ordonanţă plafonează preţul gazelor la producător şi introduc o nouă contribuţie de 2%, având drept consecinţe negative creşterea artificială a preţului nereglementat şi reducerea investiţiilor. În plus, consumatorii cu adevărat vulnerabili nu sunt protejaţi prin aceste măsuri”, arată asociaţia, într-un comunicat.

Reprezentanţii asociaţiei susţin că au militat pentru abrogarea prevederilor ordonanţei aplicabile sectorului energetic din momentul adoptării acesteia, „demonstrând constant consecinţele sale negative prin opinii ale experţilor şi un studiu de impact independent”.

„Deşi în vigoare pentru numai câteva luni, măsurile impuse prin Ordonanţa 114 au perturbat funcţionarea pieţei de gaze, ducând la o creştere artificială a preţului nereglementat şi au afectat viabilitatea economică a proiectelor de explorare şi producţie petrolieră”.

ROPEPCA

Potrivit ROPEPCA, abrogarea prevederilor este o necesitate evidentă şi stringentă, reprezentând un prim pas spre întoarcere la normalitate şi la reabilitarea încrederii investitorilor în România ca destinaţie de proiecte în domeniul energetic.

Ca sectorul energetic să redevină unul cu adevărat competitiv şi diversificat trebuie integrate mecanisme de piaţă funcţionale şi măsuri pentru protecţia reală a consumatorilor vulnerabili transmite asociaţia. De asemenea, este necesară stimularea activităţii de producţie prin actualizarea legislaţiei cu privire la deblocarea operaţiunilor petroliere, înlăturarea barierelor birocratice şi modernizarea regimului datelor. Prin astfel de măsuri care au impact semnificativ în economia naţională se pot atrage investitii noi, se asigură creşterea producţiei şi siguranţa aprovizionării consumatorilor.

„Propunerea abrogării ordonanţei 114 este un semnal pozitiv. Este important să ne întoarcem la principii de legiferare realizate cu participarea experţilor şi consultarea mediului de afaceri, care să stimuleze activitatea de explorare si producţie pe termen lung şi care să diversifice piaţa de gaze”.

Saniya Melnicenco, Preşedintele ROPEPCA

În prezent, în România există peste 400 de zăcăminte petroliere şi peste 13.000 de sonde active. Prin eforturile companiilor din sector, se asigură peste 90% din consumul României de gaze naturale. Pentru menţinerea constantă a nivelului producţiei de ţiţei şi gaze este nevoie de investiţii semnificative şi de un cadru de reglementare stabil, predictibil şi competitiv, conchide ROPEPCA. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite