Patru bancheri care l-au ajutat pe „portofelul lui Putin“ să-și ascundă banii, arestați în Elveția

0
Publicat:

Patru bancheri care l-au ajutat pe un prieten apropiat al lui Vladimir Putin să mute milioane de franci prin conturi bancare elvețiene au fost condamnați pentru lipsă de diligență în tranzacțiile financiare, relatează Reuters.

Președintele rus, Vladimir Putin, Foto: Profimedia
Președintele rus, Vladimir Putin, Foto: Profimedia

Cei patru au fost găsiți vinovați, joi, pentru faptul că l-au ajutat pe Serghei Roldugin, un violoncelist care a fost supranumit „portofelul lui Putin” de către guvernul elvețian.

Directorii - trei ruși și un elvețian - l-au ajutat pe Roldugin, care este nașul fiicei mai mari a lui Putin, Maria, să depună milioane de franci în conturi bancare elvețiene între 2014 și 2016.

Bărbații, care nu pot fi identificați în temeiul restricțiilor de raportare elvețiene, au fost găsiți vinovați în cadrul unei audieri la Tribunalul districtual din Zurich și au primit amenzi cu suspendare de sute de mii de franci elvețieni.

În Elveția, băncile sunt obligate să respingă sau să înceteze relațiile de afaceri dacă există îndoieli cu privire la identitatea părții contractante., precizează Reuters.

Cei patru directori l-au ajutat pe Roldugin să opereze două conturi bancare la Gazprombank din Zurich, prin care au circulat milioane de franci, fără a efectua suficiente verificări, a precizat instanța.

Procuratura a susținut că bărbații nu au făcut suficient pentru a determina identitatea adevăratului proprietar al fondurilor, deoarece nu era plauzibil ca Roldugin să fie adevăratul proprietar.

În acest caz au fost implicate sume de aproximativ 30 de milioane de franci elvețieni (31,84 milioane de dolari), a declarat procurorul Jan Hoffmann.

Asta în ciuda faptului că muzicianul, care figurează pe lista rușilor sancționați ai Elveției, nu are nicio activitate de om de afaceri listată.

La acea vreme, muzicianul a declarat pentru New York Times că sigur nu era un om de afaceri și nu deținea el însuși milioane, arată sursa citată.

Roldugin a fost printre zecile de membri ai cercului interior al lui Putin sancționați de Occident, inclusiv de Elveția, după ce Rusia a invadat Ucraina în 2022.

Toate dovezile sunt contrare faptului că Serghei Roldugin este adevăratul proprietar al activelor”, a declarat avocatul Hoffmann în instanță la o audiere anterioară. „Bancherii nu au respectat regulile și, prin urmare, ar trebui să fie pedepsiți”, a adăugat el.

Putin l-a descris în trecut pe Roldugin ca pe un prieten, un muzician strălucit și binefăcător, care a câștigat sincer niște bani dintr-un pachet minoritar într-o companie rusă.

Kremlinul a respins anterior orice sugestie conform căreia fondurile lui Roldugin sunt legate de liderul rus, și le-a catalogat drept „Putinofobie” anti-rusă.

Se spune că finanțele lui Putin sunt o chestiune publică și că el și-a declarat în mod regulat bunurile și salariul alegătorilor ruși.

Apărarea susținuse că Roldugin confirmase în scris, anul trecut, că banca l-a identificat, în mod corect, drept beneficiarul efectiv al conturilor.

De asemenea, nu exista niciun motiv de îndoială că Roldugin era adevăratul proprietar al conturilor și era „plauzibil” că Roldugin era bogat pentru că era prieten cu Putin.

Sergey Roldugin nu este orice violoncelist și dirijor, ci și un favorit de la Kremlin care, evident, a avut acces la posibilități speciale de finanțare care îi permit să acumuleze o avere substanțială”, a spus apărarea, potrivit unui briefing prealabil.

Deși acest tip de favoritism poate fi descurajat în Elveția, acest lucru nu a fost relevant pentru caz, a spus apărarea.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite